Autor: Liviu Radu

O colonie cu probleme

Pentru început, câteva cuvinte despre John Scalzi – pentru că sunt convins că acesta e prea puţin cunoscut în ţara noastră, în afara grupului de amatori de literatură SF. Născut în 1969, Scalzi devine celebru în 2005, în urma publicării primului său roman, Războiul bătrânilor. Datorită succeselor literare a fost ales preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Americani de SF şi Fantasy. Spre deosebire de alţi scriitori tineri şi de succes, care şi-au ales domenii ce nu au prea multe în comun cu SF-ul (Neil Gaiman scrie fantasy – în special urban fantasy -, China Mieville scrie weird fiction) John Scalzi s-a dedicat literaturii science fiction de factură oarecum clasică.

Continue Reading
Un gentilom cam tâlhar…

Din motive ce ţin de o anumită psihologie socială, oamenii s-au bucurat întotdeauna când cei bogaţi şi puternici au fost puşi cu botul pe labe de indivizi antisociali. Nu ne referim la indivizi precum Robin Hood sau haiducii – adică cei care îşi asumau responsabilitatea de a face dreptate atunci când autorităţile erau corupte şi care luau de la bogaţi ca să împartă celor săraci – ci la indivizi care îi jefuiau pur şi simplu pe cei care strânseseră averi jecmănindu-i pe cei slabi şi sărmani. De la Rocambole al lui Ponson du Terrail şi Arsene Lupin al lui Maurice Leblanc până la Simon Templar al lui Leslie Charteris, o pleiadă de eroi bandiţi făceau dreptate în felul lor, spre bucuria şi satisfacţia cititorilor. Locke Lamora, eroul lui Scott Lynch, face parte din aceeaşi categorie de justiţiari care îi jefuiesc pe cei bogaţi, fără însă să-şi împartă prada celor săraci. Şi, tot aşa cum Rocambole, Arsene Lupin sau Simon Templar sunt personajele unor serii întregi de romane, Minciunile lui Locke Lamora este prima carte dintr-o serie ce urmează să fie alcătuită din şapte romane (primele trei au fost deja publicate).

Continue Reading
Despre îngeri şi suferinţă

Unul dintre romanele cu vampiri scrise de Anne Rice iese în evidenţă prin stranietatea sa. Autoarea încercase să imagineze o nouă mitologie a vampirilor, diferită de cea stabilită de Bram Stocker. Reuşise acest lucru păstrând însă, ca şi scriitorul irlandez, o distanţă respectuoasă faţă de religie. Lumea vampirilor era o lume fără Dumnezeu şi, într-un fel, o lume ignorată de Dumnezeu. Însă aceste reguli autoimpuse fuseseră încălcate într-un mod şocant în Vampirul Vittorio. Vittorio se deosebeşte fundamental de Lestat sau de alţi vampiri. Se deosebeşte pentru că vede îngeri şi vede sufletul oamenilor (îndeosebi atunci când acesta părăseşte trupul). Se deosebeşte, în principal, pentru că încearcă să fie moral. Vittorio fusese un om educat în spiritul religiei, al perceperii binelui şi răului, iar noua sa stare îi provoacă o criză morală.

Continue Reading
Mărşăluind prin pustiu

Este evident că romanele istorice se pot împărţi în mai multe subtipuri, pentru că nimeni nu va încerca să judece Memoriile lui Hadrian de Marguerite Yourcenar, Julian de Gore Vidal sau Cei trei muschetari ai lui Dumas după aceleaşi criterii. La fel de evident este că fiecare dintre aceste subtipuri (sau subgenuri, ori cum vreţi să le spuneţi) se adresează altor categorii de cititori, diferite între ele prin vârstă, nivel de cultură şi preocupări. Dacă la începuturile sale, romanul istoric a fost o formă de manifestare a romantismului (a se vedea Cocoşatul de la Notre Dame a lui Hugo sau opera lui Dumas) sau o combinare a manifestului romantic cu idealurile naţionaliste (îi avem în vedere, printre alţii, pe Walter Scott şi Henryk Sienkiewicz), în vremurile noastre au apărut alte modalităţi de folosire a informaţiei istorice, inclusiv în romane detective sau sentimentale.

Continue Reading
E periculos să te duci la bibliotecă

Dean Koontz este un autor foarte prolific, este un autor bine cunoscut, este un autor de succes, este un autor bine vândut. A reuşit toate acestea inventându-şi un stil propriu, inconfundabil şi – mai ales – inventând (reinventând) un gen ce-i aparţine doar lui. Definit în literatura de specialitate drept suspence thriller, genul literar în care excelează Koontz combină, de fapt, elementele de thriller cu horror, fantastic, science fiction şi – uneori – cu satira. Rezultatul este că Dean Koontz obţine ceva original, ceva ce-l defineşte şi-l deosebeşte de alţi scriitori. Sigur, dozele pe care le toarnă în alambicul său sunt diferite de fiecare dată, iar unele dintre romanele sale pot fi încadrate destul de uşor în categoria horror – dar cărţile lui Koontz se caracterizează întotdeauna prin dinamism, prin tensiune şi prin răsturnări dramatice de situaţie. Adică se citesc cu sufletul la gură.

Continue Reading
Back to top