Mircea Oprita | BookMag

SFmania 20
Seniorii imaginației

Există astăzi, în România, câteva edituri prin mijlocirea cărora anticipația autohtonă se poate exprima în suficientă măsură încât această manifestare particulară a literaturii române să poată trăi și „respira împreună cu întregul. În mod neașteptat pentru cine privește din afară fenomenul, ele nu sunt editurile mari, cu tradiție decenială și cu largă suprafață (ca producție de carte, aranjamente comerciale și resurse de reclamă), ci unele mici. Editura Nemira, de pildă, care își aniversează deja douăzeci de ani de la publicarea primei cărți de SF în cadrul colecției sale specializate, poate prezenta o invidiabilă listă de sute de volume apărute în acest răstimp. Multe dintre ele dau năvală spre public în pachete de „cărămizi care îți iau ochiul cu ilustrația spectaculoasă a copertelor – bunăoară seriile George R.R. Martin, Frank Herbert, Arthur C. Clarke, Orson Scott Card.

SFmania 19
Tot despre fandom

Dacă nu putem număra corect cenaclurile de SF care s-au perindat cu pretenția de a reprezenta o localitate sau alta din țară, uneori chiar mai multe pentru același oraș, ne-ar fi și mai greu să avem o imagine a numărului de fani pe care se putea „baza această mișcare apărută și la noi în jurul creației propriu-zise, după un model despre care se știa că există la americani, dar care se răspândise ca suflat de vânt în întreaga lume. Nu sunt puține grupările cu nume scăpărătoare, căutate în repertoriul astronomic, dar care fie au existat doar pe hârtie, ca fantezii efemere ale unor veleitari, fie adunau la ședințe abia doi-trei curioși, repede dispuși să abandoneze. Dacă ar fi funcționat efectiv și pretutindeni unde se anunțaseră, zecile acestea de cenacluri ar fi trebuit să reprezinte sute de fani activi, o veritabilă „oaste. Realitatea arată, însă, chiar și pentru vremurile de mare agitație fandomială, rezultate mult mai modeste.

SFmania 18
Fandomiale

Până în 1970, SF-ul românesc n-a avut fani, în sensul pe care îl acordăm astăzi cuvântului. A avut simpatizanți, de regulă tineri cititori, dar nu fani. E destul să ne uităm la tirajele cărților din epocă. Viitorul al doilea de Vladimir Colin s-a tipărit în 30.000 de exemplare, Povestiri deocamdată fantastice de Mihu Dragomir a făcut chiar 35.000. Un roman al Mioarei Cremene, Mărirea și decăderea planetei Globus, a fost publicat, ca multe alte cărți de același gen, în 25.000 de exemplare. Până și culegerea lui Gheorghe Săsărman, Oracolul, care era o carte de debut, are înscrisă în caseta tehnică cifra de 16.000. Asemenea tiraje impresionante, cu care nu se mai întâlnesc autorii genului astăzi, arată că editurile (Tineretului, ulterior Albatros) nu se adresau unui snop de fani devotați, ci unei mase încă nespecializate de cititori. Și se pare că o făceau cu destul succes comercial.

SFmania 17
Ce s-a crezut că se cuvine Cezarului

Ne-a plăcut mereu să ne lăudăm cu caracterul subversiv al SF-ului nostru într-o epocă de apăsată dictatură. Temele genului erau cu totul altele decât cele impuse de ideologia vigilentă a regimului comunist și e un fapt real că un număr de scriitori lansați cu versuri și proză conformistă în anii ’60 ai secolului trecut au intuit în chip inspirat avantajul de a compune peripeții extraterestre în locul unor romane despre industrializarea socialistă ori colectivizarea agriculturii. Tendința i-a atras pe mulți, fie dintre cei veniți în colecțiile genului dinspre mainstream, precum Mihu Dragomir, Vladimir Colin, Viorica Huber alias Georgina Viorica Rogoz, Victor Kernbach și Sergiu Fărcășan, fie dintre cei formați pe terenul genului, I.M. Ștefan, Adrian Rogoz, cuplul Anania-Bărbulescu, Gheorghe Săsărman, urmați de pleiada „optzeciștilor, ori cochetând fratern cu SF-ul și cu literatura generală, cum s-a întâmplat, bunăoară, cu Voicu Bugariu, Constantin Cubleșan, Miron Scorobete și, de ce să n-o spun, cu mine însumi.

SFmania 16
Niveluri de lectură

Am convingerea că SF-ul, deși aparținător culturii populare prin multe dintre producțiile sale, nu se scrie pentru maneliști. Nu se scrie nici pentru snobi, pentru cei din principiu „subțiri, deși are și genul acesta rafinamentele lui. SF-ul se adresează unui public obișnuit, dar cu o particularitate neîntâlnită pe toate drumurile: e interesat de știință. Interesat, firește, nu în felul foarte aplicat și profund al cercetătorilor specializați; totuși, dispus să privească știința ca pe o aventură capabilă să producă pe traseul ei miracole cuceritoare de minți și de inimi.

SFmania 15
Modă și model

Mariano Martín Rodríguez este un cercetător spaniol interesat și de manifestările SF-ului din țara sa. Interesat, după câte observ, mai puțin de fenomenul fandomial (mișcarea suporterilor, fanzine și alte publicații specializate, dispute de grup și intergrupuri) și îndeosebi de aspectele creației, de opere și scriitori. Un studiu de-al său publicat în revista Foundation (nr. 110/iarna 2010) se ocupă de SF-ul spaniol și receptarea lui până la războiul civil din 1936. O perioadă, așadar, clasică pentru „romanțul științific european și nu e nicio surpriză să descoperim, inclusiv în peninsula iberică, acest gen de literatură descinzând din vechile modele de utopie, din Swift și Voltaire, dar și din modele necanonice, de utopie modernă, precum cele imaginate pe pragul dintre secolele XIX și XX de H.G. Wells sau Samuel Butler.

SFmania 14
O „manie“ relansată ofensiv

Pe cât de discret s-a insinuat SF-ul, cel din etapa începuturilor sale modeste, în cultura noastră și în orice cultură la urma urmei, pe atât de „răzbătător îl regăsim în încercările sale tenace de a se impune orizontului contemporan. Și asta în ciuda faptului că unii nu-l „văd, nu doar în ipostaza asta ambițioasă, dar nu-l văd nicicum, de parcă n-ar exista. Poate pentru că privesc ei în jur prea grăbit, ori cu mult pe deasupra lucrurilor, ori prea interesați doar de subiecte proprii, ca să mai aibă răgaz, răbdare și dorință de a mai arunca un ochi și spre subiectele altora.

SFmania 13
Răsfăţul şi dezmăţul traducerilor

Noi, românii, am trecut în vechiul regim prin destule situații paradoxale. În ce privește cartea și editarea de carte, una dintre ele ne-a permis să citim romane foarte bune și chiar surprinzător de curajoase ca gest politic, chiar în vreme ce instituția cenzurii își făcea conștiincios treaba. Treaba ei era să nu permită accesul spre public unor idei, situații, scene, cuvinte chiar (pe bază de listă), altele decât cele agreate de puterea politică, în măsura în care asemenea produse ale creației literare apăreau în scrierile autohtone.

SFmania 12
Reflexe în oglinzi răsturnate

Viziunea utopică n-a avut parte, în anticipația noastră, numai de o îmbrățișare admirativă. În vreme ce unii autori o aplicau necondiționat soluțiilor SF pe care le experimentau, alții, mai prudenți ori mai neîncrezători în visările idealiste, și-au scris textele înmuindu-și „penița în cerneluri acide. Chiar servind drept punct de referință, utopia ieșea în lucrările lor răsturnată, un produs semănând nu cu iluzia fericită proiectată peste secole sau milenii, ci mai degrabă cu mizeriile scurse din realitatea dospită temeinic a regimurilor totalitare. Mai rar asemenea scrieri s-au putut publica înainte de 1989 și, de regulă, nu integral, ci în bună măsură cenzurate.

SFmania 11
Mirajele Utopiei

Cum am văzut la un moment dat, SF-ul românesc s-a putut naște chiar în vecinătatea utopiei, și încă a unei utopii politice, inspirate din socialismul utopic francez. În povestirea Spiritele anului 3000, pe care Demetriu G. Ionnescu o publica la 1875, lumea viitorului ne apare organizată într-un stat mondial care garantează libertatea popoarelor și le asigură bunăstarea prin lucrări ce presupun fertilizarea deșerturilor, nimicirea pădurilor seculare și cultivarea acelorași plante pretutindeni pe glob. Nu doar clima și geografia constituie obiectul acestei „benefice uniformizări, ci și omul, pe care tânărul autor de atunci (mai avea până să ajungă la performanțele politice datorate lui Take Ionescu

SFmania 10
O capcană aurită

Între incitantele sale Eseuri asupra modernilor, Michel Butor cuprindea și un studiu privitor la Criza de creștere a SF-ului, criză identificată de critic pe materialul existent la mijlocul secolului trecut și pe care el, în final, își închipuie că o rezolvă printr-o sugestie generalizantă. Problema ar fi următoarea: există prea multe inițiative privitoare la cadrul viitorului, și prea superficiale tocmai din cauza acestei dispersări a imaginației într-o serie de descripții divergente, refăcute mereu de la capăt. Fiecare propune ce vrea, construiește cât poate, iar rezultatul e cel pe care îl constatăm: o sumedenie de imagini controversabile și contradictorii, împiedicate tocmai de această lipsă de unitate să ajungă la împlinire într-un proiect artistic convingător.

SFmania 9
Așa de tânăr și deja fan?!

Tentația de a încurca nivelurile de reprezentare din SF este relativ veche. Cum am văzut, criticului Voicu Bugariu i-a reușit să facă dintr-un asemenea procedeu cheia de boltă a cărții sale Literați și sefiști. Fără a deține însă o viziune teoretică fundamentată, fanii au avut, îmi pare, dintotdeauna tendința de a-i vârî pe profesioniștii veniți în mijlocul lor în cercul de interese servit de ei printr-o mentalitate comună.

Autor: Mircea Oprita