Autori în cadrul blogului elefant.ro
John Fante e un scriitor pe nedrept uitat sau pe nedrept lăsat pe rafturile librăriilor. A fost nevoie de o ecranizare dulceago-romanțioaso-stângace a romanului său Întreabă praful pentru ca lumea să-și amintească de el. A fost nevoie de un efort concertat al literaților americani pentru a-l scoate din nou la lumină. În tot acest timp, literatura de mâna a doua, scrisă de creiere care ar putea livra lejer scenarii de filme ieftine, a prosperat.
Roberto Bolaño nu e un autor cu care cititorii români să fie foarte familiarizați – nici măcar cei americani nu l-au descoperit cu totul până acum. E o stea care strălucește mai tare postum, căci adevărata sa consacrare literară i-a venit după moarte, în 2003.
Howard Phillips Lovecraft este considerat acum un maestru al fanteziei, așa cum constata încă în urmă cu mulți ani, fără să fi putut însă convinge pe toată lumea, L. Sprague de Camp, autor al unei Biografii publicate în 1974 la Doubleday. Maestru al literaturii speculative, cum ne place nouă să spunem astăzi, ca să putem include într-o asemenea cutie largă și totuși vagă sub aspectul conținutului teoretizat, narațiuni în care unele premise realiste se amestecă în diferite procente cu elemente desprinse din alte genuri: fantastic, horror-ul de proveniență gotică, fantezia eroică, literatura mitologizantă, chiar și clasicul basm.
Sahar Delijani s-a născut în închisoarea Evin din Teheran, în 1983. Atunci părinții săi fuseseră arestați pentru activism politic, într-un context social în care oricine nu se exprima în favoarea regimului era considerat suspect. De la acest moment începe și povestea pe care ne-o spune în Copiii arborelui de jacaranda, o carte greu de încadrat într-o categorie anume, căci e mai mult o istorie de familie pusă într-un scenariu foarte puțin ficționalizat.
Floarea pasiunii este o carte mică, subţire, fragilă. Este opera delicată şi parfumată a unei femei, cu un suflet eleno-italian, care a trăit acum un secol şi mai bine şi care a transpus pe hârtia vremii umbrele altor femei, intrându-le în gânduri şi în inimă.
Club Panic! şi Editura Herg Benet vă invită la lansarea romanului nymphette_dark99, de Cristina Nemerovschi, miercuri, 26 iunie, de la ora 20.00, în Panic! Club (Str. Academiei, nr. 19, Bucureşti). Lectură live, discuţii cu cititorii, autografe şi after-party! În cadrul lansării, va avea loc şi prezentarea colecţiei Cărţile Arven.
Șantajul este cel mai recent roman al lui Grisham tradus în România și e un pic diferit de celelalte cărți ale sale. Nu e despre o victimă a sistemului judiciar american, sau nu chiar...Nu e despre vreun fugar, care are un trecut de care se rușinează și o conștiință proaspăt trezită...nu chiar în forma asta. E despre un fost avocat închis de federali pentru că a fost amabil cu un client șnapan și acum trage ponoasele excesului de bune maniere într-un lagăr pentru condamnați mai puțin periculoși. Malcolm Bannister e negru, inteligent peste medie și al naibii de hotărât să învingă sistemul cu propriile lui arme.
După ce-am citit O femeie şi piesele de teatru grupate în volumul Rubens şi femeile neeuclidiene, m-am aşteptat să găsesc în Privirea contesei Hahn-Hahn o scriitură plină de originalitate, jocuri de cuvinte, viziuni parodice asupra istoriei sau trimiteri culturale ghiduşe.
Zen şi arta reparării motocicletei de Robert M. Pirsig, una dintre cele mai importante cărţi din a doua jumătate a secolului XX, vîndută în peste 5.000.000 de exemplare pînă în prezent şi intrată în Guinness Book of Records ca fiind cel mai răsunător bestseller, cu cele mai multe respingeri de publicare primite din partea editurilor (121), a apărut săptămîna aceasta în colecţia Biblioteca Polirom. Actual, şi în ediţie digitală, în traducere din limba engleză de Bogdan Perdivară.
...să citesc Paturi de împrumut, primul volum din noul imprint Narator, de la Publica, fix cu două zile înainte de a pleca în concediu? Nu știu. Cert e că am comis-o și de cum am ajuns la hotel am început să văd monștri zâmbitori peste tot. Și mă port frumos, zâmbesc mai mult, căci nu se știe niciodată.
Să citești John Le Carré poate fi o terapie antistres mai bună decât orice tratament naturisto-spiritual, pentru că te energizează cu totul, oferindu-ți o intrigă credibilă și captivantă. Pentru că John Le Carré nu scrie pentru mulțimi imense de cititori, de multe ori am avut impresia că scrie doar pentru sine – și câteodată că scrie chiar despre sine.
Mă urmărește și acum amintirea unei experiențe care, în urmă cu mai multe decenii, mi-a produs simultan bucurie și nedumerire. Ea se leagă de mai vechea mea implicare în promovarea externă a SF-ului scris de români. Fiind într-o vreme redactor (încă tânăr) la editura clujeană Dacia, mi-a reușit să alcătuiesc și să introduc în producția tipografică a anului 1979 o antologie în limba germană,