Mici anecdote şi fragmente disipate din copilărie şi adolescenţă refac avanscena vieţii de scriitor a lui José Saramago, lăsând însă în afara paginilor ceea ce poate ne-am dori să cunoaştem din culisele cărţilor şi ale vieţii sale literare.
Proza scurtă a Debrei Dean din volumul Confesiunile unei femei este potrivită cititorului viitorului. Aruncă săgeţi dulci şi amare în povestirile sale mini şi ştie să potrivească foarte bine mângâierile pe care ţi le dăruieşte, din când în când, viaţa cu realităţile tipice şi vindicative.
Am devenit curioasă în legătură cu sufismul după ce am citit cărțile autoarei turce Elif Shafak. Ea vorbește atât de des și atât de frumos despre sufism încât nu poți să nu cauți mai mult, să nu afli și alte …
Dacă până acum îl știați pe Bogdan Hrib ca autor reprezentativ al genului thriller & mystery din România, după cea mai recentă apariție editorială, Ultima fotografie, va trebui să mai adăugați un gen în palmaresul tău: literary fiction. Unii …
Rareori mai întâlnești astăzi povești cu fete frumoase din popor devenite regine. Ar mai fi poate Kate Middleton (Ducesa de Cambridge), dar ea este încă prințesă. Înainte să devină regina Noor a Iordaniei, autoarea cărții noastre era o tânără americancă obișnuită, dar foarte frumoasă, pe nume Lisa. Din nefericire, soarta ei nu s-a încheiat cu „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți, căci la 47 de ani a devenit văduvă.
M-am decis să intervin într-o discuție despre premiile care se acordă la noi pentru literatura SF. Preocuparea pentru acest subiect o cred permanentă, dar oarecum subterană, în mediul celor ce scriu asemenea literatură și al cititorilor ei. Din când în când, problema iese la suprafață, vehiculată de autorii și editorii genului, cum văd că fac Michael Haulică și Horia Nicola Ursu într-o apariție recentă din revista digitală Galileo. Și e bine că se întâmplă așa, ca să mai lămurim câte ceva în materie. Bineînțeles, exclud din principiu perspectiva unei lămuriri din categoria celor „ultime și definitive, fiindcă o asemenea pretenție i-ar umili pe toți cei care și-au mai pus chestiunea în decursul timpului, exprimând-o în termeni
Dacă nu te doboară, durerile sufleteşti precoce îţi hrănesc imaginaţia, îţi dezvăluie binefacerile autoanalizei când alţii abia îşi dau seama pe ce lume se află sau cum îi cheamă, te fac să observi mai profund trăsăturile celor din jur, apoi îţi dăruiesc acel talent unic de a vedea sensibilitatea acolo unde ceilalţi văd un mare gol. Un astfel de copil mare vei regăsi în volumul de povestiri Suferinţe timpurii.
Însemnările unui artist care îşi cunoaşte ascensiunea, locul în epocă şi, mai ales, propriul orgoliu pe care îl face scop în sine devin din confesiune oratorie despre sine, fără niciun fel de rezervă. Personalitatea deloc aşezată a celui care neagă orice nu se apropie de talentul lui Dalí, obiectivându-se într-o supraconştiinţă a sinelui, se întâlneşte cu viziunea clasică a iubitorului de artă, care îi priveşte atemporal opera în afara omului.
Dacă n-aţi citit Minciunile lui Locke Lamora de Scott Lynch sau dacă aţi citit cartea mai demult şi nu vă mai amintiţi despre ce-i vorba în ea, o să vă fac un scurt rezumat, ca să puteţi citi Piraţii mărilor roşii (al doilea volum al serieiTicălosul gentilom, prevăzută să aibă şapte părţi).
Aceasta nu este o ficțiune. Cele două personaje care țin o corespondență asiduă nu sunt personaje. Sunt doi oameni în carne și oase, doi scriitori ai lumii contemporane, Kim Thuy, canadianca de sorginte vietnameză, și Pascal Janovjak, o „corcitură europeană reușită, slovaco-franco-elvețiană. Cei doi s-au cunoscut în 2010, au stat împreună câteva ore, dar conversația lor a continuat și după aceea, într-un dialog peste continente, peste culturi, intimități, peste vise împlinite și eșecuri, peste tragedii personale.
Dominique Loreau este franțuzoaică, eseistă. De aproape trei decenii viețuiește în Japonia. Țara în care domnește ordinea interioară și exterioară, țara care nu își permite să nu performeze și nu ratează nimic pentru a rămâne un exemplu pentru celelalte națiuni. Pe mine mă fascinează cum o descendentă a unui baroc simandicos gen Louis n a ajuns să iubească un interior curat, alb, minimalist și un stil de viață care presupune o socializare raționalizată, prânzuri frugale care nu se întind spre ora 17.00, cine care înseamnă mai degrabă ceremonii și mai puțin opulență, și o garderobă monocromă, fără pasteluri, imprimeuri și gablonzuri.
Căderea din timp de David Grossman, unul dintre cei mai importanţi autori israelieni, cunoscut comentator al politicii Israelului faţă de Palestina şi militant pentru recunoaşterea Palestinei ca stat, a apărut de curînd în colecţia Biblioteca Polirom, traducere din limba ebraică de Gheorghe Miletineanu. Cartea este publicată şi în ediţie digitală.