Autori în cadrul blogului elefant.ro
Lynn Picknett şi Clive Prince sunt doi autori deveniţi celebri mai ales datorită controversei iscate în jurul celebrului Dan Brown, în care au susţinut că el s-a inspirat pentru Codul lui Da Vinci din cartea lor din 1997, Misterul templierilor. Ulterior, Brown a și recunoscut acest fapt.
Mulţi oameni celebri petrec o grămadă de timp călătorind cu avionul. Şi mai ales la zborurile lungi, te plictiseşti de moarte după ce ai citit toate revistele şi ai zapat prin oferta de entertainment. Atunci ce-ţi rămâne de făcut? Începi să te gândeşti la viaţa ta şi te trezeşti făcând diverse liste, bilanţuri, strategii. Din acest punct de vedere mă simt foarte aproape de Karim Rashid, designer-superfaimos-care-a-devenit-superbogat-după-ce-a-creat-un-coş-de-gunoi, în deceniul trecut, şi care acum patru ani a scris Design your self: Regândeşte modul în care trăieşti, iubeşti, munceşti şi te joci, o carte pe care v-o recomand aici.
Prima dragoste, ultimele ritualuri. În așternuturi a lui Ian McEwan, publicată de Polirom, este o carte de week-end sau de vacanță. Desigur, vacanţa este vacanţă, dar cel care citeşte o carte nu este acelaşi cititor. De aceea, voi spune mai încolo de ce este o astfel de carte. Am spus mai încolo, pentru că vreau să scriu câteva cuvinte despre autor, mai ales că această carte cuprinde două colecţii de povestiri – prima, ca debut, în 1975, a doua în 1978 –, prima fiind distinsă cu Premiul W. Somerset Maugham şi pentru că The Times l-a declarat unul dintre cei 50 de mari scriitori britanici de după 1945. Aş mai adăuga că a fost apreciat de Julian Barnes, care-mi place tare mult. Şi că unele povestiri ale sale s-au ecranizat şi a luat şi alte multe premii.
Ce citeşte o femeie sau un bărbat dimineaţa, în metrou, în drum spre serviciu...? E important că o face, în primul rând. În America, unde altundeva decât în ţinutul ideilor de tot felul, a pornit un fel de leapşă vizuală şi de aici au crescut nişte bloguri cu imagini având aceeaşi temă: orăşeni citind. Orice, oriunde – în metrou, pe stradă, la o terasă, pe treptele universităţii, la coafor, pe stadion sau în sala de aşteptare a unui cabinet medical. Inaugurez o nouă rubrică de recomandări de lectură pentru citadinii care au învăţat de-acum pe de rost feţele celor cu care călătoresc dimineaţa spre birou. Dedicată celor care s-au săturat să privească în gol, meditând la ştirile dimineţii sau la deadline-urile de la serviciu. Celor pentru care lectura unui cotidian are gustul nesuferit al unturii de peşte luate cu forţa în copilărie.
Vlad Dracula vrea să-şi facă dreptate. Cum? Ce spune domnul sangvinic de acolo, din spate? Că nu există Vlad Dracula? Că avem de-a face cu încă o carte care face mişto de istoria românilor, care îl vampirizează pe voievod sau pe orice descendent de-al lui, care aruncă în întuneric biata noastră ţărişoară? Ei bine, da! Şi ce dacă? Jurnalul unui vampir îşi bate joc, mai întâi de toate, chiar de vampiri.
În cel de-al doilea articol al seriei Ce mai mâncăm?, Prof. Dr. George Puia Negulescu, Prof. Dr. Gheorghe Mencinicopschi și Dr. Șerban Puia Negulescu vă oferă încă o lecție valoroasă de nutriție. Preferatele gurmanzilor și ale celor care își construiesc atent meniul, brânzeturile sunt nu doar elemente ale unei mese elegante și savuroase, dar și alimente valoroase pentru o nutriție echilibrată.
Cum tot repet, nu-i cititor ăla care citeşte numai ce-i place şi ce-l interesează. Ăia sînt doar consumatori. M-am aruncat pe o antologie la care au contribuit oameni pricepuţi în serviciile secrete din România: Un război al minţii. Intelligence, servicii de informaţii şi cunoaştere strategică în secolul XXI. Ăsta da titlu.
Un bilet politicos și laconic, adresat de J.D. Salinger menajerei sale, este scos la licitație pe eBay cu un preț de pornire de 50.000 de dolari. Dave Itzkoff de la New York Times comentează că aceasta înseamnă fix 2.083,33 dolari pe cuvânt, o sumă considerabilă pentru un mesaj care ține de treburile gospodărești.
Calea de la literatura de sertar la bestsellerul de la raft trebuie să fie presărată cu strategii de marketing, tactici ofensive şi promovare plină de imaginaţie. Ceea ce nouă, românilor, ne cam lipsește. Modelul cel mai frecvent de lansare de carte este adunarea seacă, scrobită, cu invitați prețioși, care descriu autorul și volumul ca și când ar fi cucerit deja lumea. Iar publicul acestui soi de eveniment....este un subiect profund întristător. Persoane trecute de 60 de ani, avide de cultură și fursecuri, care află întotdeauna de vreo lansare. Tineri, presă, public țintă, mai deloc. Prin urmare, între vorbitorul pretențios și publicul său nu se produce nici o interacțiune și după cele 30-40 de minute de vorbe frumoase înșirate savant se lasă o liniște penibilă. Vă mulțumim că ați fost alături de noi la lansarea cărții..., scrisă de .... Și cade cortina!
Fandomul este, în accepția cea mai generală, totalitatea fanilor. Fanii SF-ului, din moment ce despre ei vorbim acum și nu despre fanii lui Michael Jackson sau ai muzicii rock. Aici, însă, cu noțiunea de totalitate apare o problemă. Dacă ne luăm după zecile de mii și – acumulate în timp – milioanele de cărți SF tipărite de americani, am putea crede că avem de-a face, numai pe continentul lor, cu milioane de fani. Asta, în eventualitatea că l-am socoti fan pe oricine căruia i-a căzut o carte de acest fel în mână. La convențiile mondiale ale genului se adună însă doar o mie, poate două mii de participanți, la cele europene câteva sute. Fani adevărați, care scot din buzunar bani de bilete de drum, de hotel, de distracții specifice organizate cu prilejul unor asemenea întâlniri. Pe lângă ei mai sunt, firește, alte câteva mii care rămân acasă, din motive financiare, din interese personale sau din pură comoditate. În nici un caz sute de mii sau milioane, cât indică erupția de tiraje din lume. La noi, această erupție e mai domoală, ceea ce denotă că și degustătorii genului sunt infinit mai puțini. Nici nu e de mirare: în contextul general avem o limbă de circulație limitată.
Sunday Book Review apreciază această carte a lui Henry Miller, Lumea sexului, publicată iniţial în 1940 şi revizuită mai târziu, ca fiind o „Mică bijuterie milleriană. Cine o citeşte este total de acord cu această afirmaţie. Este mică într-adevăr – versiunea românească la care mă refer aici are doar 115 pagini – şi este o bijuterie pentru că în ţesătura eseului găsim gânduri, idei, impresii, păreri ca nişte mici pietre preţioase răsfirate şi pe care n-am dori să le uităm.
Cea mai controversată operă a lui Carl Gustav Jung, Cartea Roşie, este acum și în România. Cea de-a opta traducere a Cărții Roșii (înaintea celei în franceză, lansată abia acum trei zile) reprezintă cel mai îndrăzneț proiect de până acum al editurii Trei.
Jurnalul din 11 septembrie (TVR Cultural).