Personalitate eminentă a plasticii româneşti, într-un moment decisiv pentru constituirea culturii române moderne, Nicolae Grigorescu (15 mai 1838 – 21 iulie 1907) întreprinde o spectaculoasă înnoire a limbajului plastic, fiind primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu şi Ştefan Luchian, devenit un simbol pentru generaţiile de artişti care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice şi să aducă la lumină valorile profund definitorii ale spiritualităţii româneşti.
M-am decis să intervin într-o discuție despre premiile care se acordă la noi pentru literatura SF. Preocuparea pentru acest subiect o cred permanentă, dar oarecum subterană, în mediul celor ce scriu asemenea literatură și al cititorilor ei. Din când în când, problema iese la suprafață, vehiculată de autorii și editorii genului, cum văd că fac Michael Haulică și Horia Nicola Ursu într-o apariție recentă din revista digitală Galileo. Și e bine că se întâmplă așa, ca să mai lămurim câte ceva în materie. Bineînțeles, exclud din principiu perspectiva unei lămuriri din categoria celor „ultime și definitive, fiindcă o asemenea pretenție i-ar umili pe toți cei care și-au mai pus chestiunea în decursul timpului, exprimând-o în termeni
Drumul parcurs de cel mai important istoric al religiilor lumii din toate timpurile, îşi are punctul de plecare la Bucureşti, unde pe 13 martie 1907, venea pe lume Mircea Eliade. Încă din copilărie tindea spre perfecţiune şi spre drumuri nestrăbătute de nimeni până atunci: „În mine se zbat, de când mă ştiu, două mari şi seducătoare nostalgii: aş vrea să fiu în fiecare zi în alte ape, să nu repet niciodată nimic, să nu-mi amintesc nimic, să nu continuu nimic. (Mircea Eliade, Şantier, Editura Cugetarea, Bucureşti, 1935, p. 219.)
Poreclit „Ianculeţ cu părul creţ, Jean Negulesco a fost cel de-al cincilea copil al unei familii de negustori înstăriţi din Craiova. Încă din copilărie, Iancu este considerat de către tatăl său ca fiind demn de a-l urma atât în ale afacerii, cât şi prin localurile din Craiova.
Unul dintre reproșurile făcute de critica profesionistă personajelor din anticipația noastră mai veche a fost deplina lor pustietate sentimentală. În proza așa-zis realistă a anilor ’50 nu era nepotrivit ca tractoristul Vasilică din Rebra să-i facă ochi dulci mulgătoarei Măria lu’ Poenar, iar în finalul romanului, cu participarea întregului sat colectivizat, să asistăm la o nuntă folclorică, ba chiar și la nașterea vreunui copil. În SF-ul vremii, în schimb, relațiile amoroase – fie și platonice, ca între colegi de birou sau de astronavă – erau din principiu excluse, probabil din mai multe motive demne de luat în seamă. Unul trebuie să fi ținut de ideologie;
O proastă tradiție ne face să ne organizăm excursiile în străinătate după muzee și case memoriale și le neglijăm pe cele de lângă noi și pe lângă care trecem, poate, zilnic. Păi de ce să le vizităm, că n-au legătură cu opera? mă întrebase cineva. Ba tocmai, ar trebui vizitate cum îți vizitezi locurile în care ți-ai petrecut copilăria care a devenit viața ta. În acele case s-a făurit o operă, ea e furnalul, alambicul, cuibul. Așa că mi-am petrecut câteva duminici din viață vizitând câteva case, case pe care le voi asocia întotdeauna cu numele autorului, sau cu opera lui.
Şi în 2013, Editura Cartea Românească va continua publicarea celor mai valoroase manuscrise propuse de autorii români contemporani. Proză, poezie, critică literară, memorii ale autorilor consacraţi, dar şi debuturi vor încerca să cucerească piaţa editorială şi să obţină cât mai multe cronici şi premii literare. În cursul lunii martie, Cartea Românească va anunţa rezultatele Concursului de Debut al editurii.
Pentru anul 2013, Editura Polirom pregăteşte noi titluri în colecţiile sale consacrate – titluri semnate de autori români şi străini, opere de ficţiune şi nonficţiune.
Nu e tocmai limpede cine construiește prejudecățile referitoare la genul nostru. Cu alte cuvinte, dacă ele au apărut ca un soi de produs folcloric, în spatele căruia trebuie văzută o masă anonimă de cititori, sau, dimpotrivă, sunt rezultatul limitărilor, comodității și chiar al ignoranței criticilor literari, toate acestea, spre a nu fi recunoscute public, secretând un justificat – pentru ei – complex de aroganță culturală. Fapt e că, indiferent de posibila lor origine, prejudecățile intră și în canonul critic, de unde impun judecăți aproximative, unele din start eronate, dar făcute să circule o vreme ca și cum ar fi îmbrățișat temeinic statutul definitivului.
„Români pentru o lume reprezintă o reacţie a unui grup de oameni tineri la aparenta indiferenţă a societăţii faţă de valorile României din trecut şi din prezent, care de fapt definesc naţiunea noastră, scrie Adela Vrînceanu de la Fundația Celibidache. Dorim să trăim mândri de rădăcinile noastre, să învăţăm de unde am plecat astfel încât să putem construi un alt viitor pentru noi şi generaţiile următoare.
N-am avea nicio șansă în studiul acestui fenomen pornind de la definițiile care dirijează noțiunile de clasic și clasicism spre antichitatea greco-latină. SF-ul reprezintă un fenomen modern, în ciuda pretențiilor unora de a-i afla rădăcinile la Platon, Aristofan, sau măcar în textele lui Lucian din Samosata. Putem căuta, însă, cu folos, un aspect clasic chiar în interiorul genului nostru, măcar pentru a înțelege o creștere istorică a conținutului acestuia din urmă, precum și caracteristicile sale actuale.
Fundaţia Sergiu Celibidache a inițiat Români pentru o lume, o campanie de responsabilitate socială ce se adresează României şi promovează valorile naţionale, încurajând tânăra generaţie în a-şi urma visul, indiferent de segmentul cultural în care activează. Campania Români pentru o lume reprezintă un tribut adus marilor personalităţi româneşti ce au adus mândrie şi glorie României peste tot în lume și aduce în atenţia fiecăruia dintre noi pe conaţionalii care, prin activitatea lor, rămân nemuritori.