Recenzii | BookMag

Noua sclavie – cea sexuală

Nataşele sunt unele dintre cele mai căutate mărfuri de către noii stăpâni de sclavi. Sunt femeile care provin din ţările Europei de Est şi ajung în mâinile reţelelor de traficanţi de carne vie din toată lumea. Sunt acele femei care n-au ales să practice prostituţia ci au fost păcălite cu diverse alte locuri de muncă departe de casă şi apoi obligate să se prostitueze. Odată ajunse la cheremul celor care le promit o existenţă mai bună, sunt violate, abuzate şi ţinute ostatice de către proxeneţii lacomi şi fără scrupule. De cele mai multe ori aceştia lucrează liniştiţi apăraţi de indiferenţa clienţilor şi a poliţiştilor corupţi. Multe dintre ele sunt din România.

O insulă prea mică: postcolonialişti

În iunie 1948, vaporul Empire Windrush ancora la Londra, având la bord 492 de oameni din Indiile de Vest. Veniţi în căutarea unei vieţi mai bune, aceştia erau primul grup mare de imigranţi caraibieni în Marea Britanie. Tatăl romancierei Andrea Levy se afla pe acel vapor, iar în cărţile sale anterioare, scriitoarea s-a referit la copiii din „generaţia Windrush şi la eforturile lor de a-şi construi o viaţă, fiind în acelaşi timp negri şi britanici. Acum, în cel de-al patrulea roman, O insulă prea mică, ce i-a adus în 2004 Premiul Orange şi distincţia Whitbread pentru Cartea Anului, Levy revine la problemele acele generaţii deschizătoare de noi drumuri.

Cum să-l zăpăceşti de cap în pat

Dacă aveţi chef de o hârjoneală în zăpadă (mai degrabă aveţi nevoie de curaj pentru aşa ceva!) sau viaţa de cuplu v-a intrat în rutină şi resursele de imaginaţie s-au irosit, puteţi apela la o lectură ajutătoare: Cum să-l zăpăceşti de cap în pat, de Siski Green, cea mai recentă apariţie a editurii Kondyli. „O lectură îndrăzneaţă, pentru orice femeie căreia îi place să ofere şi să primească plăcere, dar şi pentru tipa care vrea, din când în când, să-şi răsfeţe iubitul cu o picanterie. Dacă textul de pe coperta patru nu v-a convins, o să vă ofer câteva argumente în plus.

O femeie de nădejde

Uneori, casele Londrei ascund povești misterioase, crime, șantaj, moarte, istorii atât de încurcate încât nu îți imaginezi cine sau cum le va da de capăt. Doamna Hawkins, Nancy, dacă apuci să o cunoști mai îndeaproape, este personajul central al romanului Departe de Kensington, o văduvă de război plinuță, tânără, critică și autocritică și, în special, cu păreri de nezdruncinat și cu o integritate care unora le poate părea de-a dreptul bolnăvicioasă. Este redactor într-o editură, ceea ce pare să-i aducă toate necazurile posibile. Este și detectiv în timpul liber, pentru că se simte oarecum responsabilă de ceea ce se întâmplă în casa în care locuiește, o pensiune populată cu personaje dintre cele mai diverse și dubioase. Este o persoană isteață, profundă, tranșantă.

Jocurile foamei de bani în lumea „bună“

Chiar dacă au apărut la vreo 20 de ani distanță, Firma și Jocurile foamei au în comun aceeași luptă acerbă pentru supraviețuire, pentru eliminarea adversarilor, pentru conservarea familiei. Și mai au ceva în comun: ecranizările. Acum Firma a devenit și serial de televiziune, pe care îl veți putea vedea de duminica aceasta la AXN (la ora 21.00). Dar să vă reîmprospătez puțin memoria, în caz că ați uitat prin ce peripeții a trecut Tom Cruise în lung-metrajul din 1993….sau dacă v-a ieșit din memorie acțiunea cărții lui John Grisham.

Victimele destinului

William Trevor va împlini 84 de ani anul acesta. Realizările lui literare, profunde şi statornice, în douăzeci şi patru de cărţi de ficţiune, s-au născut dintr-o serie de alternanţe obişnuite, la fel de fireşti pentru el ca mersul pe jos. Trevor a ales zona dintre proza scurtă şi roman, plasându-şi poveştile în decoruri irlandeze şi engleze şi vorbind despre Problemele cu majusculă ale ţinutului său de baştină şi despre necazurile personale, cu minusculă, ale personajelor sale.

Africa miroase a mango şi a moarte

Trebuie să citeşti Abanos pentru a redescoperi un continent frumos şi blestemat… Africa miresmelor grele de mirodenii şi de magherniţe. Africa unor războaie fără învingători, dar şi a răbdării nesfârşite. Un continent ofertant până la sufocare, aşa l-a găsit jurnalistul Kapuscinski, un explorator modern al sufletului de abanos.

Sunt nebun de amor, sufer peste poate, parcă sunt turbat!

„Angel radios! Precum am avut onoarea a vă comunica în precedenta mea epistolă, de când te-am văzut întâiaşi dată pentru prima oară mi-am pierdut uzul raţiunii; da! Sunt nebun...Sunt nebun de amor; da, fruntea mea îmi arde, tâmplele-mi se bat, sufer peste poate, parcă sunt turbat, îi zicea Rică Venturiano, transportat, Vetei, în O noapte furtunoasă.

O carte pentru inamicii lecturii

Jurnalul unui puşti este o carte extrem de amuzantă, un roman în benzi desenate care te amuză la tot pasul şi care te relaxează. Am avut câteva ezitări în privinţa citirii acestui roman, având în vedere că se adresează unei anumite categorii de vârstă pe care eu am cam depăşit-o. Dar nu este deloc adevărat. După părerea mea, poate fi citită la fel de bine şi de adulţi şi poate îşi vor recunoaşte propriul copil în Greg Heffley, cât şi de adolescenţii care au trecut de ciclul gimnazial, dar care, vă spun din proprie experienţă, se vor regăsi foarte mult în personajul principal şi în comportamentul lui faţă de părinţi, fraţi/surori mai mici/mari, şcoală, profesori, popularitate, prieteni plus multe alte lucruri.

Când ești la pământ, ce-ai mai putea păți?

Fata de hârtie este o carte atipică, care vine cu o idee originală și foarte atrăgătoare, un roman ușor diferit de cele cu care ne-a obișnuit Guillaume Musso, o ficțiune în ficțiune.

Tragedia familiei decăzute şi mizeria umană

Când o familie de burghezi trăieşte sub ameninţarea falimentului, alege paralizia. Grimasele, înverşunarea, semnele faciale ce prevesteau dezgustul şi disperarea au îngheţat într-o complicitate mitomană. Romanul Indiferenţii este un tablou decadent al unei familii rămase în trecutul securizant, aşteptând viaţa de huzur ce nu se mai întoarce. Personajele sunt veşnicii deznădăjduiţi, aflaţi în aşteptarea unui miraj amăgitor, care să le aducă înapoi fastul pierdut.

Neruda mărturisind că a trăit

O personalitate impetuoasă, biografie zbuciumată, cu călătorii, extrădări, urmăriri pe tot globul, lupte politice, Nobel, comunism, momente din biografie greu de explicat, ăsta e Pablo Neruda, iar memoriile lui n-aveau cum să fie nişte plicticoase texte narcisiste. E evident, omul oscilează între sinceritate totală, uneori şocantă, texte lucide, dar şi premăriri ale propriei opere sau personalităţi. Are ceva dintr-un povestitor pe care-l savurezi şi cînd pretinde că spune adevărul şi numai adevărul – inexactităţile fac parte din joc. Cam asta găsiţi

Categorie: Recenzii