Cea mai controversată operă a lui Carl Gustav Jung, Cartea Roşie, este acum și în România. Cea de-a opta traducere a Cărții Roșii (înaintea celei în franceză, lansată abia acum trei zile) reprezintă cel mai îndrăzneț proiect de până acum al editurii Trei.
Jurnalul din 11 septembrie (TVR Cultural).
Cartea aceasta e ca un strigăt. Ţipătul unei adolescente singuratice, care îşi descoperă cu mânie şi fragilitate sexualitatea, care se blindează într-o lume ciudată, numai a ei. La 15 ani, Melanie se transformă în faţa oglinzii în personaje din picturi celebre, se lasă speriată şi mângâiată de tenebrele nopţii, citeşte cărţi pline de erotism. Se delimitează de fraţii cei mici, se crede matură, îşi pune întrebări legate de Dumnezeu, despre care trage concluzia că trebuie să fie foarte singur. Aşa, cam ca ea. Este o fată bogată, care îşi aşteaptă acasă părinţii plecaţi peste Ocean.
G. Puia Negulescu, G. Mencinicopschi și Șerban Puia Negulescu vă recomandă un nou titlu pentru raftul de cărți esențiale pentru un stil de viață sănătos. Autorii cărții Vindecarea alternativă, medicii Jorg Grunwald şi Christof Janicke, au un trecut puternic ancorat în cercetarea ştiinţifică privind dezvoltarea medicamentelor pe bază de plante şi utilizarea acestora în diferite afecţiuni ale organismului. Cărţile editate şi cele peste 200 de articole publicate în reviste internaţionale de prestigiu, cumulul ştiinţific în cei 20 de ani petrecuţi ca experimentatori, îi recomandă ca autorități în domeniul medical.
Esențele rare vin în recipiente mici, așa se spune, și nu cred că se aplică doar parfumurilor. E la fel de valabil și în cazul cărților și al autorilor care te surprind la un moment dat cu o piesă dintr-un altfel de registru decât cel cu care te obișnuise. Este exact ceea ce face Alex Leo Șerban în Litera din scrisoarea misterioasă. Această carte este disponibilă în premieră în format electronic pe www.elefant.ro, în traducerea de excepție a Antoanetei Ralian.
Nu m-am gândit niciodată la moarte cu simpatie. Sau cu acceptare. Sau cu înţelegere. Cred că sunt un om normal, pentru care moartea e un gând îndepărtat, un eveniment nefericit şi un prilej de temeri constante. Încă mai am timp sa fac pace cu ea. Sper! Moartea poate fi uneori simpatică. Amabilă. Agreabilă. Afabilă…ca să începem cu litera a din lista sa de referinţe. Nu e drăguţă, nu vine niciodată când e aşteptată, e ca o damă capricioasă care îşi schimbă poftele cât ai clipi. Mai are şi eşecuri, uneori vine dar pleacă bosumflată, pentru că viaţa învinge. Are tot timpul din lume pentru a contempla fragilitatea umană, pentru a zugrăvi sufletele în culori şi pentru a vedea cerul în tonuri diverse şi pentru a spune poveşti. Şi chiar e o povestitoare talentată. Sensibilă. Cu simţul umorului. Impresionabilă. Directă. Profundă.
Franzen practică înverşunat exerciţiul de bază al limbajului literar. Scrii un roman ca să pui în scenă păreri greu de exprimat şi de demonstrat altfel în birocraţia intelectuală contemporană. Scrii un roman ca să oferi secţiuni şi mostre dintr-o societate, epocă, fără să te chinui cine ştie ce să impresionezi, să te dai mare artist nonconformist. Şi mai scrii roman aşa cum trăieşti: când inerţie, când intenţionalitate, când lene – iese doar cu ceva noroc, ceva onestitate, ceva oportunism-populist, teme la modă.
Copiii din ziua de azi s-au născut, probabil cu gena informaticii implantată. E o generaţie care funcţionează mai mult din butoane, care are în ochi sclipire de Vista-Dumnezeu-ştie-care şi care vorbeşte într-o limbă ciudată, unde literele se amestecă haotic cu cifrele. Tinerii adulţi deja se află cu un pas înaintea bătrânilor adulţi, la viteză de reacţie, telefoane şmechere, calculatoare care fac totul pentru tine. Este lumea lor, o lume cu nimic mai bună sau mai rea decât cea a copiilor de acum, să zicem, un secol. Cartea Little Brother vorbeşte despre astfel de liceeni.
E un fel de modă să îţi scrii memoriile după ce ai părăsit o funcţie publică importantă. E tot o modă să promovezi această scriere cu mare tam-tam, chiar dacă materialul pe care îl oferi publicului nu e cine ştie ce original. Genul memorialistic obligă la introspecţie şi la decantarea tuturor evenimentelor pe care le-ai trăit într-o anumită perioadă. Îţi revizuieşti viaţa şi retrăieşti momente delicate ca să le dăruieşti cititorilor o imagine cât mai apropiată de cea pe care o vezi în fiecare zi în oglindă, fără cosmeticalele şi retuşurile de PR care ţi-au folosit în trecut. Şi te autocenzurezi până la limita la care nu mai ştii dacă e bine să îţi aminteşti anumite lucruri, dacă e bine să rememorezi anumite discursuri sau să retrăieşti anumite stări.
Cristina Manole despre literatura din Rusia, Vladimir Putin și Tolstoi. Tare mi-ar fi plăcut să particip la o întrevedere între Serghei Dovlatov și Ernest Hemingway. Să mă fac mică, mică și să ascult cum își povestesc unul altuia secvențe din viața lor. Reală sau imaginară. Sau inventează povestiri ireale cu oameni reali. Sau să-i privesc doar cum tac. Cum tac și beau. Căci și unul și altul au fost niște băutori pe cinste. Băutori, am zis, nu cheflii. Cheflii se mai găsesc și pe la noi, suntem doar un popor vesel și optimist, la români oamenii se sinucid dintr-un prea plin, fără Weltschmerz. Sau alte chestii din astea. Dar așa, trăgători la măsea, zdraveni, mai ales tărie, vodcă sau whisky, mai rar. Și Papa Hem și Seriojka Dovlatov, Dovladka, cum îl alintau prietenii unei namile (1,92 m) de autor născut (mama armeancă, tatăl evreu, el produs 100% exclusiv sovietic) în URSS (1941) și decedat în SUA (1990), țineau la băutură. Și la povești. Spuse sau scrise. Prozele lor au un miros persistent de alcool. Am citit, nu chiar tot ce au scris cei doi, dar în bună și mare măsură.
Cartea lui Vladimir Nabokov Un hohot în beznă a fost publicată în 1938 şi cine a citit Vrăjitorul – scrisă în 1939 şi publicată după moartea sa de fiul său care a găsit manuscrisul, în 1987 – şi Lolita, publicată în 1955, va sesiza cu uşurinţă motivul iubirii pasionale necugetate a unui bărbat matur faţă de adolescente. Am putea numi acest lucru „efebofilie. Chiar Nabokov a considerat că Vrăjitorul este o pre-Lolită.
Criticul literar Elisabeta Lăsconi despre un roman remarcabil: Cine o poate uita pe Scarlett O´Hara, eroina din Pe aripile vântului, cu farmecul ei care le-a adus în literatură pe frumoasele sudiste, cu şiretenia ce o ajută să îndure nenorocirile şi replicilele memorabile despre ziua de mâine, cu iubirile ei, una iluzorie pentru bărbatul cel mai nepotrivit, şi alta inconştientă pentru cel ce i se potriveşte, dar mai ales cu obsesia ei pentru Tara, pământul moştenit şi trecut prin pârjolul Războiului Civil?