Atunci când Cititorul şi Cititoarea se confundă în afara cărţii, când confundă paginile unei cărţi cu trupul celuilalt lectura capătă ritmul nevoii de a-ţi învăţa pe de rost propriul cititor. În lectura sa, Cititoarea îşi deschide curiozitatea cu titlurile capitolelor (trupului), cade în amănuntele fiinţei citind defectele ca efecte stilistice şi apoi îşi construieşte propriul Cititor ideal din paginile tocmai parcurse. De cealaltă parte, Cititorul nostru recurge la o lectură complexă, cu toate simţurile într-o alergare grăbită printre rândurile celuilalt; el sare, repetă paginile, insistă în mesaje simultane până ce se pierde.
Dacă într-o noapte de iarnă un călător este o carte despre plăcerea lecturii şi scrierii unei cărţi care niciodată nu este finalizată; reînceperea cărţii coincide cu 
deschidere unui nou drum narativ, astfel că volumul lui Italo Calvino devine o sumă de zece începuturi de roman şi, mai mult, un dialog cu un Cititor care devine din pronume nume la finalul cărţii.
Amestecul de necunoscut şi de familiar la coborârea într-o gară oarecare este senzaţia pe care autorul o consideră ideală în faţa unei lecturi. Tocmai de aceea cititorul reîncepe cu fiecare capitol textul care, deşi este acelaşi, trimite la povestea unui alt roman.
În primele pagini, Cititorul nostru se citeşte pe sine deoarece se regăseşte într-o librărie cumpărând tocmai cartea lui Italo Calvino, se vede apoi în autobuz, la semafor sau la serviciu suprins de curiozitatea de a începe cartea, şi mai apoi acasă, pregătit de ritualul lecturii. Mai mult, este supus unui interogatoriu în legătură cu statutul său civil, profesional şi este numit simplu cu pronumele „tu” ca spre final, după întâlnirea dintre Cititor şi Cititoare, să se transforme în „voi”.
Aparent înşelând la fiecare pagină aşteptările unui cititor clasic, romanul este construit după o singură formulă care este reluată cu fiecare capitol: după câteva fragmente cititorul realizează că paginile se repetă, că acţiunea se confundă cu un alt roman, că în loc să citească Dacă într-o noapte de iarnă un călător are în faţă un roman polonez, şi că, de fiecare dată, cartea despre care vorbesc personajele se transformă în intriga următorului capitol. Jurnalul de scriitor introdus în roman imaginează o femeie care citeşte textul pe care autorul nostru nu reuşeşte să-l finalizeze niciodată dar pe care şi-l imaginează privind cartea în mâinile ei.
Întâlnirea dintre Cititor şi Cititoare coincide cu finalul romanului care se dovedeşte a fi un prolog al unui roman doar început, niciodată finalizat. Pe principiul textului sacru care conţine în sine toate cărţile scrise după el, romanul lui Italo Calvino repune în întrebare posibilitatea nu de a găsi tema care să adune paginile romanului, nici varianta ideală de lectură, ci de fapt întâlnirea omului cu o carte care să îl lase mereu în întrebare.