de Oana DUȘMĂNESCU
Moştenirea ucigaşă. De Gareth P. Jones. Într-un conac englezesc, într-o atmosferă sumbră, austeră, cu mese frugale, fără culori, manifestări joviale sau râsete prea multe, trăiesc doi gemeni adolescenţi, orfani de ambii părinţi. Toate zilele lor se petrec în acelaşi stil sadic şi, totodată, creativ: cei doi, izolaţi de lume, încearcă să se omoare unul pe celălalt, pentru că moştenirea pare mai mult decât îndestulătoare. În plus, prin sângele lor mai curge un alt soi de moştenire. Virusul crimei, aşa cum îl numeşte un alt personaj, este blestemul genetic care îi împinge pe Ovid şi Lorelli să gândească şi să se comporte ca nişte criminali care se trag din alţi criminali. Şi tot aşa de secole.
Dacă aveţi chef de suspans, de urşi care apar acolo unde nu le este locul, de albine sălbatice care se bagă şi ele la o lovitură, de mistere adâncite într-un loc întunecat, acest volum adresaţi copiilor vă poate deveni tovarăş bun, pentru că reprezintă o lectură relaxantă, plină de enigme, cu personaje despre care nu afli decât în ultima clipă dacă vor binele sau nu. Unele deznodăminte îşi arată, ca printr-un voal foarte bine controlat, previzibilitatea, dar numai într-o măsură în care îţi doreşti să citeşti mai departe, pentru a-ţi confirma dacă, într-adevăr, ai avut dreptate. Acest amănunt îl antrenează pe cititor în jocul detectivistic pe care această carte noir – cu toate acestea dedicată adolescenţilor – îl expune, pagină cu pagină.
Fata şi băiatul – două personaje asemănătoare în esenţă, dar opuse în amănunte. Ambii mici genii ale răului, Ovid şi Lorelli rămân nişte puşti, care renunţă la pasiunea lor asasină şi îşi unesc eforturile pentru a descoperi cum au murit părinţii lor, eveniment asupra căruia planează nişte secrete care îţi zbârlesc firele de păr de pe spinare. Fata îşi demonstrează talentul la sport, citeşte mult, dar e cam credulă, semn că aburii instinctului criminal nu i-au anilihat de tot pe cei ai copilăriei târzii. Băiatul se pricepe la matematică, la muzică şi se poartă circumspect cu mai toată lumea. Evident că amândoi sunt bruneţi, foarte bruneţi, ca nişte veritabili villains care îşi respectă cu onoare blazonul.
Pînă la final, fiecare semn de întrebare se ridică, mai mult sau mai puţin teatral, şi aburul misterelor morbide şi dureroase pleacă să planeze în altă parte, lăsând în urmă doi adolescenţi cu sufletele mai uşoare. Cu mai puţin chef de a-şi asasina în stil inventiv geamănul şi cu mai mult chef de a fi copil. Sufletele se purifică prin încredere, sinceritate şi conştientizarea faptului că avantajul de a avea un frate este, ca în reclamă, priceless. Aventurile inventate şi şlefuite aici ar putea face un tînăr visător să vrea să joace într-un film care să poarte numele „Moştenirea ucigaşă” şi care, desigur, să câştige o sumedenie de premii de popularitate.
Volumul acesta întunecat nu numai pe dinăuntru, ci şi pe dinafară, cu coperta lui pictată de beznă, mi se pare că se recomandă drept lectura ideală pentru vacanţă. Lectura aceea neobligatorie, care poate mângîia visele înainte de somn sau care poate da puţină viteză dimineţilor în care te trezeşti, caşti şi zâmbeşti fericit de la înălţimea celor 13 ani ai tăi. Pentru că ştii că mâine va fi din nou vacanţă.