Juriul Man Booker 2011 a dat publicității lista finaliștilor care intră în cursa pentru marele premiu literar. Aceasta este: The Sense of an Ending, de Julian Barnes (Jonathan Cape/Random House), Jamrach’s Menagerie, de Carol Birch (Canongate Books) – tradusă în România, The Sisters Brothers, de Patrick deWitt (Granta/Anansi), Half Blood Blues, de Esi Edugyan (Serpent's Tail/Profile), Pigeon English, de Stephen Kelman (Bloomsbury) și Snowdrops, de A.D. Miller (Atlantic) – tradusă în România.
Esențele rare vin în recipiente mici, așa se spune, și nu cred că se aplică doar parfumurilor. E la fel de valabil și în cazul cărților și al autorilor care te surprind la un moment dat cu o piesă dintr-un altfel de registru decât cel cu care te obișnuise. Este exact ceea ce face Alex Leo Șerban în Litera din scrisoarea misterioasă. Această carte este disponibilă în premieră în format electronic pe www.elefant.ro, în traducerea de excepție a Antoanetei Ralian.
Nu m-am gândit niciodată la moarte cu simpatie. Sau cu acceptare. Sau cu înţelegere. Cred că sunt un om normal, pentru care moartea e un gând îndepărtat, un eveniment nefericit şi un prilej de temeri constante. Încă mai am timp sa fac pace cu ea. Sper! Moartea poate fi uneori simpatică. Amabilă. Agreabilă. Afabilă…ca să începem cu litera a din lista sa de referinţe. Nu e drăguţă, nu vine niciodată când e aşteptată, e ca o damă capricioasă care îşi schimbă poftele cât ai clipi. Mai are şi eşecuri, uneori vine dar pleacă bosumflată, pentru că viaţa învinge. Are tot timpul din lume pentru a contempla fragilitatea umană, pentru a zugrăvi sufletele în culori şi pentru a vedea cerul în tonuri diverse şi pentru a spune poveşti. Şi chiar e o povestitoare talentată. Sensibilă. Cu simţul umorului. Impresionabilă. Directă. Profundă.
Franzen practică înverşunat exerciţiul de bază al limbajului literar. Scrii un roman ca să pui în scenă păreri greu de exprimat şi de demonstrat altfel în birocraţia intelectuală contemporană. Scrii un roman ca să oferi secţiuni şi mostre dintr-o societate, epocă, fără să te chinui cine ştie ce să impresionezi, să te dai mare artist nonconformist. Şi mai scrii roman aşa cum trăieşti: când inerţie, când intenţionalitate, când lene – iese doar cu ceva noroc, ceva onestitate, ceva oportunism-populist, teme la modă.
Copiii din ziua de azi s-au născut, probabil cu gena informaticii implantată. E o generaţie care funcţionează mai mult din butoane, care are în ochi sclipire de Vista-Dumnezeu-ştie-care şi care vorbeşte într-o limbă ciudată, unde literele se amestecă haotic cu cifrele. Tinerii adulţi deja se află cu un pas înaintea bătrânilor adulţi, la viteză de reacţie, telefoane şmechere, calculatoare care fac totul pentru tine. Este lumea lor, o lume cu nimic mai bună sau mai rea decât cea a copiilor de acum, să zicem, un secol. Cartea Little Brother vorbeşte despre astfel de liceeni.
E un fel de modă să îţi scrii memoriile după ce ai părăsit o funcţie publică importantă. E tot o modă să promovezi această scriere cu mare tam-tam, chiar dacă materialul pe care îl oferi publicului nu e cine ştie ce original. Genul memorialistic obligă la introspecţie şi la decantarea tuturor evenimentelor pe care le-ai trăit într-o anumită perioadă. Îţi revizuieşti viaţa şi retrăieşti momente delicate ca să le dăruieşti cititorilor o imagine cât mai apropiată de cea pe care o vezi în fiecare zi în oglindă, fără cosmeticalele şi retuşurile de PR care ţi-au folosit în trecut. Şi te autocenzurezi până la limita la care nu mai ştii dacă e bine să îţi aminteşti anumite lucruri, dacă e bine să rememorezi anumite discursuri sau să retrăieşti anumite stări.
Poate că apariția formatelor electronice ale cărților nu va conduce neapărat la dispariția cărții tipărite, ci la creșterea numărului de cititori. Ceea ce ar fi o veste bună pentru orice editură din lume, pentru orice autor și pentru orice guvern. Celebra de acum întrebare „Va dispărea cartea tipărită? este însoțită de o retorică nouă: „Ce să facem ca să îmbogățim experiența cititorului?. Așa a apărut mai întâi proiectul Book Genome, creat pentru a identifica, urmări, măsura și studia multitudinea de caracteristici ale unei cărți. Book Genome analizează și compară mai mulți parametri, printre care limbajul, tema și personajele unei cărți. Raționamentul acestei analize stă în aceea că supraviețuirea unei cărți pe piață depinde de experiența cititorului.
Cristina Manole despre literatura din Rusia, Vladimir Putin și Tolstoi. Tare mi-ar fi plăcut să particip la o întrevedere între Serghei Dovlatov și Ernest Hemingway. Să mă fac mică, mică și să ascult cum își povestesc unul altuia secvențe din viața lor. Reală sau imaginară. Sau inventează povestiri ireale cu oameni reali. Sau să-i privesc doar cum tac. Cum tac și beau. Căci și unul și altul au fost niște băutori pe cinste. Băutori, am zis, nu cheflii. Cheflii se mai găsesc și pe la noi, suntem doar un popor vesel și optimist, la români oamenii se sinucid dintr-un prea plin, fără Weltschmerz. Sau alte chestii din astea. Dar așa, trăgători la măsea, zdraveni, mai ales tărie, vodcă sau whisky, mai rar. Și Papa Hem și Seriojka Dovlatov, Dovladka, cum îl alintau prietenii unei namile (1,92 m) de autor născut (mama armeancă, tatăl evreu, el produs 100% exclusiv sovietic) în URSS (1941) și decedat în SUA (1990), țineau la băutură. Și la povești. Spuse sau scrise. Prozele lor au un miros persistent de alcool. Am citit, nu chiar tot ce au scris cei doi, dar în bună și mare măsură.
Cartea lui Vladimir Nabokov Un hohot în beznă a fost publicată în 1938 şi cine a citit Vrăjitorul – scrisă în 1939 şi publicată după moartea sa de fiul său care a găsit manuscrisul, în 1987 – şi Lolita, publicată în 1955, va sesiza cu uşurinţă motivul iubirii pasionale necugetate a unui bărbat matur faţă de adolescente. Am putea numi acest lucru „efebofilie. Chiar Nabokov a considerat că Vrăjitorul este o pre-Lolită.
Criticul literar Elisabeta Lăsconi despre un roman remarcabil: Cine o poate uita pe Scarlett O´Hara, eroina din Pe aripile vântului, cu farmecul ei care le-a adus în literatură pe frumoasele sudiste, cu şiretenia ce o ajută să îndure nenorocirile şi replicilele memorabile despre ziua de mâine, cu iubirile ei, una iluzorie pentru bărbatul cel mai nepotrivit, şi alta inconştientă pentru cel ce i se potriveşte, dar mai ales cu obsesia ei pentru Tara, pământul moştenit şi trecut prin pârjolul Războiului Civil?
Așa cum se poate deduce cu ușurință, termenul este unul aparținând limbii ruse. El înseamnă fantastic științific, ceea ce pentru puriștii terminologiei reprezintă un nonsens, întrucât știința e una, iar fantasticul se adresează în cu totul alt chip intelectului omenesc. Fantasticul se bazează pe irațional, pe magie, pe mituri născocite, pe resursele minții noastre de a trăi și călători în imaginar. Or, știința explorează teme dictate de disciplinele „exacte, căutând în ele soluții tehnologice menite să amelioreze civilizația materială a unei epoci. Fantasticul științific și-ar avea locul, eventual, acolo unde se prefigurează imagini ale progresului, ale unui viitor utopic, peste care roadele cunoașterii să se reverse ca dintr-un corn al abundenței, iar omul, folosindu-le, să fie cu adevărat mulțumit și fericit.
Laureata Booker A.S. Byatt declara de curând, la Festivalul de la Edinburgh, că scriitorul Terry Pratchett este alegerea perfectă pentru părinții care ar vrea să își obișnuiască progeniturile cu lectura. Byatt crede că dacă toți copiii ar primi câte o carte a lui Pratchett, acesta ar fi începutul unei revoluții a lecturii. Scriitoarea britanică a lansat la Edinburgh un nou roman, o reinterpretare a mitului Norse Ragnarok, în care, după o succesiune de dezastre naturale, vine sfârșitul lumii. Byatt a mărturisit că această poveste care o bântuie încă din copilărie.