În cărțile sale femeile îşi trăiesc viaţa intens, parcă desprinse de tot ce se petrece în jur. Dar, chiar dacă întâmplările mărunte le absorb întreaga fiinţă, ele sunt în stare să iubească în chip sublim, dar şi ridicol, să creadă în ceea ce e mai înalt, dar şi în ceea ce se dovedeşte derizoriu, să-şi suporte cu stoicism, dar şi cu umor, sărăcia şi bolile.
Pentru mine, literatura turcă in zilele noastre este un vas aurit în care mă tot afund. Surprizele plăcute, din genuri diferite, nu încetează să mă asalteze. Ultima descoperire se numeşte Hakan Bicakci. Iar cartea lui, Apartamentul, este leacul imaginativo-halucinogen cel mai bun, dacă ai chef să fugi dintr-o lume mai puţin reuşită într-una nebună, bolnavă şi fascinantă de tot. Este povestea unui tip care a lucrat în publicitate, care vrea să devină un mare compozitor şi pe care o boală mentală nenumită îl face să se izoleze, din apartament în apartament, nu că ar conta unde e lumea aceasta a lui. Contează doar că dispare controlul asupra realităţii, asupra propriei vieţi, aşa pierdută şi risipită cum e.
Mă întreb dacă amatorii de literatură SF sunt conștienți că genul lor favorit datorează enorm unor anumiți scriitori care au imaginat primii o anumită temă, au făcut-o cunoscută întregii lumi și au oferit o pâine bună de mâncat generațiilor următoare de autori. Nimeni nu-și închipuie acum literatura SF fără mașina timpului, nimeni nu acceptă ideea că o călătorie în timp este imposibilă - iar literatura de toate genurile ar fi fost mult mai săracă dacă H.G. Wells nu și-ar fi imaginat călătoria în timp.
Craii şi morţii, Cronicile genocidului, Hotel Universal, Omar cel orb şi Şoseaua Căţelu 42 sunt cele cinci romane finaliste la Premiul literar Augustin Frăţilă – romanul anului 2012, oferit de Philip Morris Trading. Acestea au fost selectate de juriul de specialitate format din criticii literari Alex Ştefănescu, Dan C. Mihăilescu şi Daniel Cristea-Enache din cele 56 de romane înscrise în competiţia pentru 10.000 de euro.
Nora Iuga te copleșește. E o prezență magnetică și, dacă îi citești și cărțile, nu poți să îți reprimi dorința de a locui măcar o zi în mintea ei – adică eu nu pot. E o autoare de a cărei operă te apropii cu pași mici și ezitanți, nu pentru că scriitura i-ar fi prea prețioasă, nu pentru că n-ai înțelege ce-a vrut să-ți spună, ci pentru că îți ocupă mintea și îți tulbură sufletul. Eu am citit mai întâi Săpunul lui Leopold Blom, acum vreo două decenii, apoi am sărit din carte-n carte. N-aș recenza un volum de Nora Iuga pentru că mi-aș rupe vraja – sunt stări pe care nu le-aș povesti nimănui. Dar recomand Nora Iuga oricui vrea să-și desțelenească mintea.
Citesc cu interes seria de articole Cum m-am făcut solarisian de Dănuț Ungureanu, unde autorul, astăzi unul dintre reputații scriitori de SF românesc (dacă ne gândim la povestirile sale din volumul Marilyn Monroe pe o curbă închisă, de curând reeditat de editura Tritonic, la Basmele geostaționare și la romanul Așteptând în Ghermana), își consemnează cu umor primele contacte cu cenaclul Solaris. Însemnările mele de astăzi pleacă de la un moment legat de participarea cenaclului bucureștean la Convenția națională din 1981 (pe timpuri acestor manifestări publice ale anticipației li se spunea, în ton cu limbajul ideologic oficial, „consfătuiri pe țară).
Dacă nu ai fi văzut niciodată un trandafir, ţi-ai fi imaginat cum arată el, de fapt? Sau i-ai fi intuit frumuseţea doar prin mirosul său îmbietor? Sunt oameni printre noi care ştiu că frumuseţea nu stă doar la suprafaţă, în detaliile pe care le putem percepe cu ochiul liber, ci undeva ascunsă şi totuşi uşor accesibilă. Un miros, o atingere sau un sunet poate defini, de multe ori, conceptul de frumuseţe pentru mulţi dintre noi.
De câte ori citesc Ulițkaia e o mică sărbătoare, păcat că ea nu scrie mai mult și editurile noastre nu țin pasul cu traducerile. Scriitura ei e vie, adevărată, spectaculoasă, plină de detalii sordide sau delicate, ca o pânză țesută îndelung de un păianjen obsedat de perfecțiune.
Danilo Kis are talentul de-ai cuceri până şi pe cititorii temători în faţa titlurilor hard, pline de cuvinte morbide, în care sunt preferate mai ales cărţile bune de pus în geanta de plajă. Enciclopedia morţilor şi Criptă pentru Boris Davidovici promit nişte lecturi acaparante, ficţiunea devenind un labirint în care se pierd amănuntele unei realităţi grele, apăsătoare, în dulcele stil borgesian.
Campania Români pentru o lume a ajuns la cea treia etapă, şi ultima, respectiv concursul „Tribut Valorilor Culturale Româneşti ce promovează valorile naţionale şi încurajează tânăra generaţie în a-şi urma visul, indiferent de segmentul cultural în care activează.
Citind Paturi de împrumut - Confesiuni nechibzuite despre hoteluri, ponturi și așa-zisa ospitalitate, carte apărută la Publica, îți vine să nu te mai încrezi niciodată în zâmbetul personalului de la hoteluri, să nu mai vrei să călătorești fără bani de bacșiș. Eventual să te temi că dacă nu lași cameristei bani pentru efortul de la curățenie periuța ta de dinți a curățat wc-ul sau alte orori la care mi-e groază să mă gândesc că se întâmplă, cu acordul tacit al responsabililor direcți.
Evaluat după standardele artificiale, Charlie Chaplin era, la prima vedere, o caricatură ambulantă, capabilă de autoironie şi devenită faimoasă prin forţa imaginaţiei, aceeaşi imaginaţie ce l-a salvat de la disperare şi l-a plăsmuit pe vagabondul duios, expresiv şi ezitant. În ciuda unor aparenţe deloc măgulitoare, Charlie Chaplin a fost cunoscut şi datorită cuceririlor sale. Deţinea un şarm aparte, capabil să incite la pasiuni, transformate apoi în geloziile amantelor părăsite. Totuşi, ultima femeie care dezvoltă o adevarată obsesie pentru el nu-i va mai permite s-o abandoneze.