BookMag - Oameni mari despre cărți bune!

Jurnalul unui voiaj inventat

L-am descoperit pe Henri Michaux prin intermediul jurnalului de călătorie Un barbar în Asia. Tot un astfel de jurnal poate fi considerat şi volumul Călătorie în Marea Garabanie, deşi ţinuturile străbătute, locuitorii şi cutumele sunt inventate. Marea Garabanie rămâne doar în mintea lui Michaux, asemenea unui compendiu fictiv de ciudăţenii şi obiceiuri la graniţa fanteziei cu absurdul. Unii spun că Marea Garabanie nu este altceva decât produsul unei imaginaţii aflate sub acţiunea drogurilor halucinogene, cunoscute fiind plăcerile vinovate consumate de Michaux. Dar criticii nu cred în viciile despre care se tot spune ca pot stimula capacitatea de a fantasma, considerându-l pe Michaux un vizionar al avangardei, un profet al creativităţii dezlănţuite.

Un suflet de mamă

Dacă vi s-a făcut dor cu adevărat de nişte cuvinte meşteşugite, înşirate sfîşietor, dureros, inspirat şi crud în acelaşi timp, atunci faceţi repede rost de Ella, scrisă de Angela Becerra.

C.G. Jung. O autobiografie scrisă de inconştientul uman

O autobiografie care debutează cu fraza „Viaţa mea este povestea unei realizări de sine a inconştientului va spune foarte puţin despre evenimentele exterioare ale celui care interpretează şi nu mărturiseşte, şi mult mai mult despre viaţa lăuntrică deosebit de puternică şi consistentă a lui C.G. Jung.

Florina Ilis: „O cultură adevărată nu poate evolua făcând la nesfârşit exerciţii de admiraţie sau de contestaţie“

Când am citit Viețile paralele nu m-am putut abține să mă gândesc la efortul de documentare al Florinei Ilis, la minuțiozitatea cu care a construit acest roman, la obstinația cu care a pus fiecare piesă la locul ei. Subiectul romanului este unul mai mult decât delicat și pretențios: viața lui Mihai Eminescu, sacrificiul pentru operă și pentru iubire, apoi modul în care scrierile i-au devenit material de propagandă pentru diverse regimuri. După mulți ani am întâlnit o carte pe care nu am putut-o duce la capăt într-un fir continuu, pentru că ajungeam la momentul în care simțeam nevoia să îmi confirm că nu sunt acolo, ci aici.

Corina Sabău: „Dar nu mai ştiu: scriu ca să uit sau scriu ca să-mi amintesc?“

Înainte de a pierde casa copilăriei mele, nu scrisesem un rând. M-am apucat să scriu pentru că nu puteam să accept că nu voi mai pune vreodată piciorul acolo. Şi, pe măsură ce scriam, îmi dădeam seama că încep să o iubesc pe fata aceea cu vise caraghios de îndrăzneţe, pe care nici măcar nu o cunoşteam. Mă apropiam de ea şi pentru a scăpa de amintirea mea, de amintirea celei care scrie. Îmi doresc mereu asta când scriu, îmi doresc să scap de mine şi să încep o viaţă nouă, curăţată de amintirile din trecut, şi întotdeauna mă trezesc la fel, cu toate lucrurile de care voiam să mă debarasez la locul lor. Dar nu mai ştiu: scriu ca să uit sau scriu ca să-mi amintesc?

Românul care este cel mai important dirijor al lumii

„Am realizat că singurul lucru pe care oricine ar trebui să îl preţuiască fără limite este libertatea. Libertatea de a alege. De a fi capabil să te dedici lucrului în care crezi, declara Sergiu Celibidache, una dintre multe valori pe care România le-a dat lumii. Un dirijor unic, cu peste 100 de concerte pe an, Sergiu Celibidache a avut turnee peste tot în lume, din Japonia, S.U.A.. până în Germania sau America de Sud şi a fost iubit şi idolatrizat de întreg mapamondul. Însă în reşedinţa sa din comuna La Neuville-sur-Essonne, în apropiere de Paris, steagul României încă mai stă ancorat cu mândrie pe peretele casei celui care a declarat mereu: „Sunt român şi voi muri român, gest care trădează dragostea lui imensă pentru ţara sa natală.

Emir Kusturica. Artistul şi identitatea naţională

Autobiografia lui Emir Kusturica e încărcată de întrebările celui care îşi vede ţara risipită treptat de pe harta Europei. Mai mult decât poveste personală, cartea lui Kusturica este o psihologie generală a timpului în care artistul îşi caută loc în artă şi în lume într-un alt teritoriu şi într-un alt context politic şi social.

Chibzuita și aventuriera la umbra lui Hemingway și a lui Fitzgerald

Hadley Hemingway şi Zelda Fitzgerald. Supusa şi rebela. Protectoarea căminului şi muza care-şi dorea propria viaţă artistică, departe de faima soţului. Două chipuri ale Femeii, unde stau ascunse atât soţia ireproşabilă, cât şi nimfa seducătoare. Educaţia rigidă şi normele unei societăţi luate pe nepregătite de anumite urmaşe ale Evei care-şi doreau să iasă de sub umbra unui soţ celebru a învrăjbit cele două feţe ale feminităţii, încât fiecare a rămas incompletă.

Toți suntem mincinoși?

Alberto Manguel se înscrie în seria autorilor sud-americani care au parcă alt mod de a construi cărțile și personajele. Bevilacqua, personajul principal din cartea Toți oamenii sunt mincinoși nu este niciodată previzibil. Nici personajele din jurul său, nici faptele, nici vorbele nu le pot fi anticipate.

Kathleen Winter: „Mă recomand scriitoare încă de pe când aveam patru ani“

Primul roman semnat de Kathleen Winter abordează cu profunzime, sensibilitate și îndrăzneală una dintre temele cele mai controversate ale epocii contemporane: identitatea sexuală. Wayne este un copil hermafrodit care se naște într-un sat pitoresc de pe coasta Labradorului, unde rolurile bărbaților și ale femeilor sunt guvernate de tradiție și convenții. Copilăria învăluită de mister a lui Wayne stă sub semnul ambiguității sexuale și al amenințării cu demascarea publică. Lucrurile se complică și mai mult în momentul atingerii maturității sexuale, când descoperă că organismul lui are capacitatea de a se reproduce singur.

Fără convingeri ești pierdut

Miramar, romanul egipteanului Mahfuz nu m-a prins de la bun început, mi s-a părut prea lent. După câteva săptămâni m-am hotărât să-l încerc din nou – Băieții de pe strada noastră - alt roman al lui Naghib Mahfuz îmi plăcuse. Și în plus, o voce gravă avertiza ascultătorii Radio România Actualități despre pericolul la care se expun dacă vizitează în această perioadă Egiptul, inclusiv orașele Cairo și Alexandria.

Cătălin Dorian Florescu: „Întotdeauna există unul care spune: voi dăinui“

Recunosc, sînt vinovat de singura vină pe care o poate avea un inocent: port prea multe cuvinte, imagini, poveşti cu mine. Imaginaţia şi sufletul se revarsă ca un fluviu prea plin. Uneori, cînd îmi dau drumul, trebuie să-mi avertizez prietenii, ca să se pună la adăpost, să se urce în copaci, ca să nu fie luaţi de ape.