Dragostea, chiar ea este cel mai recent roman al Corinei Sabău, scriitoare din noul val. Un roman profund și sensibil despre căutarea iubirii și a unei insule de stabilitate și siguranță într-o societate tulburată, incertă. Un roman în care detaliul capătă dimensiuni impresionante, iar scenele de cuplu sunt foarte atent creionate.
Umorul şi fatalitatea sunt livrate de Gogol în aspectele mărunte ale cotidianului, dar care vor căpăta nişte dimensiuni spectaculoase. Cele trei povestiri incluse în acest volum – Mantaua. Nasul. Însemnările unui nebun conţin promisiunea (îndeplinită!) a unei lecturi acaparante chiar şi după aproape două secole, în care preferinţele cititorilor şi fundalul social au cunoscut modificări. Nu trebuie să fi trăit în Sankt Petersburg pentru a pătrunde în universul personajelor descrise de Gogol. Trebuie doar să priveşti mai atent în jur pentru a regăsi aceleaşi chipuri devenite nişte caricaturi mai mult sau mai puţin hazlii ale viciilor sau ale preocupărilor inutile.
Cartea aceasta - Amintiri din bucătăria lumii. Mică antologie de gesturi, stări și gustări de Matei Pleșu - este, mai înainte de toate, o carte hazlie. Fără îndoială că putem aprecia documentarea autorului, amintirile și experiențele lui legate de tot ceea ce se asociază cu ceea ce numim culinar, referindu-ne la obiceiuri, modă, artă, simptom al puterii, tradiție, cultură etc. Oricine o citește poate să-și mobilizeze trăirile personale, propriile amintiri, pățaniile, uimirile și curiozitatea.
Nu de puține ori, în interviuri sau în articole, mai ales poeții noștri au tendința să afirme metaforic că „patria lor „e limba română. Dacă nu mă înșel, expresia a plecat de la Nichita Stănescu, dar a fost atât de des folosită vreme de vreo patru decenii, încât circulă ca banul cel bun, vorba cronicarului, pregătindu-se să intre în dicționarele de proverbe și înțelepciuni autohtone. Ea vrea să spună eventual că poezia e intraductibilă, ori măcar greu de transpus în altceva decât tiparele originale; că unele scăpărări izbucnite la contactul cuvintelor alese cu grijă nu mai pot fi re-create cu ușurință într-o altă limbă, iar traducătorul se dovedește a fi traditore chiar și atunci când, beneficiind de cultura limbilor străine, se întâmplă să fie autorul însuși.
Aş vrea să ştiu exact cum se naşte o carte. Şi nu pot. Pentru că de ce mai multe ori întâi încolţeşte o idee, o întâmplare văzută pe stradă sau povestită de un prieten. Şi când sâmburele poveştii se fixează undeva în mintea mea şi începe să mă provoace, să mă împingă de la spate, ei bine, atunci începe munca. Şi poate părea rutină, dar nu e deloc. Este un fel de maraton, o cursă lungă, în care îţi dozezi forţele, îţi calculezi momentele de aparentă odihnă, sprintezi din timp în timp, apoi, evident, oboseala începe să apară, tentaţia renunţării, îndoielile...
Doi scriitori contemporani foarte tari în Bucureşti, pe 5 decembrie, la Muzeul Ţăranului, la FILB. Am tot scris despre cărţile lor de-a lungul anilor. Cu Jonathan Coe am făcut fixaţii, pe Will Self îl admir pentru forţa nouă cu care a injectat distopiile şi pentru prezenţa lui de scriitor-mediatic-analist-pop-filozof care de multe ori aduce mai multă lumină în dezbateri decît tot soiul de pretinşi specialişti.
Palahniuk vine cu o noutate: Snuff. Un romănuţ cu cea mai simplă idee din lume: o starletă porno trecută de vremea de glorie vrea să stabilească un nou record de orgie sexuală cu 600 de bărbaţi – adică să depăşească recordul Annabelei Chong (nu un personaj, ci o figură reală). Nu o să stric surprizele, o să vorbesc mai ales de tehnicile folosite de scriitor.
Moartea unei femei în împrejurări bizare nu aduce nelinişti sau semne de întrebare în lumea aparent anostă a unui fost agent al serviciilor secrete israeliene sau a unei fiice atinse de o boală aparent inexplicabilă. Revine însă în fragmente de amintiri neordonate, disipate şi, uneori, dureroase, în existenţa unui bărbat trăită la limita dintre somn şi visare, dintre nepăsare şi retragere treptată din societate.
Cu toate că Stephen King a scris o mulţime de cărţi care aparţin unor genuri complet diferite (mainstream, SF, fantasy şi horror), a rămas în mintea cititorilor drept un maestru al literaturii horror. Şi mi se pare normal să fie aşa, din moment ce primele sale romane...
La Gaudeamus, la standul editurii Publica, am primit o carte cu titlu lung si benzi desenate: Ce te-a adus aici nu te va duce maideparte. Cum obţin oamenii de succes şi mai mult succes. Un titlu nou într-o colecţie nouă, Idei pe bandă. O metodă amuzantă de a vinde şi mai multe idei de business, probabil unor oameni care nu prea au timp să citească tomurile marilor economişti sau care se pot concentra cu picătura, fix cât să parcurgă o carte cu benzi desenate de 52 de pagini.
S-au spus multe poveşti despre Titanic. Cea mai cunoscută nu e o carte, evident, ci filmul cu Leo şi Kate, în care strălucirea, iubirea, sacrificiul şi moartea eroică sunt protagoniştii principali. Ce aţi spune despre altă perspectivă asupra catastrofei petrecute acum 100 de ani? O perspectivă cinică, realistă şi nemiloasă cu oamenii şi moravurile vremii. O perspectivă-pretext pentru a judeca şi pentru a condamna o societate demnă de a se îneca, nu înainte de a simţi teroare şi suferinţă maximă.
Peste patru zile începe cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB), cea mai importantă din istoria FILB-ului, pentru că aduce la Bucureşti nu mai puţin de 10 nume importante ale literaturii universale de astăzi: 5 scriitori britanici – Jonathan Coe, Will Self, Andrew Cowan, George Szirtes (scriitor britanic de origine maghiară), Kei Miller (scriitor britanic de origine jamaicană), un scriitor rus (Gherman Sadulaev), un reprezentant important al scenei literare macedonene (Goce Smilevski), scriitorul suedez de origine siriană Daniel Boyacioglu şi doi scriitori din Ungaria – Papp Sándor Zsigmond şi Mátyás Dunajcsik.