Un manuscris de demult cuprinde secretul vieţii noastre. Trăieşte clipa pentru a-ţi păstra sufletul viu!
14 iulie 1099. În ajunul bătăliei pentru Ierusalim, cruciaţii aşteaptă, dincolo de ziduri, zorile, când va începe asaltul. Locuitorii din Oraşul Sfânt – creştini, evrei şi musulmani – se adună spre a-l asculta pe grecul înţelept căruia îi zic Coptul. El nu le spune nimic despre bătălia iminentă, ci le vorbeşte despre învăţămintele desprinse din viaţa de toate zilele, din provocările şi greutăţile pe care fiecare trebuie să le înfrunte, despre credinţă şi puterea de a transforma înfrângerile în începuturi de drum. Adevărata înţelepciune provine din iubire, din clipele de suferinţă prin care trecem, dar şi din cele de glorie, din îngemănarea perpetuă a vieţii cu moartea.
Mă întreba zilele astea un amic cum se explică faptul că şi eu şi fratele meu sîntem scriitori. Primul Vakulovski de care se ştie a venit în Moldova din Cetatea Albă, pe post de „pisar“, adică „scriitor“, că oamenii erau analfabeţi şi el a venit să-i înveţe să scrie şi să citească. El trebuia să acopere sudul Moldovei, iar frate-so – nordul.
Cartea Claudiei Moscovici, Între două lumi, poate fi citită în mai multe registre de lectură. Mai întâi, este evident o operă de ficțiune. Dovadă stau poveștile de iubire atent construite, planurile alternante și personajele frumos alcătuite. Apoi, este un documentar despre România comunistă și chinurile emigrației din acea perioadă. Este un thriller pentru că acțiunea se intensifică brusc și descoperi că personaje pe care le vedeai frumoase și romantice pot fi crude și lipsite de scrupule. Pentru un autor român este un roman îndrăzneț. Pentru un autor american de origine română este un roman necesar biografiei.
Fără îndoială, ați auzit de el. Time Magazine i-a publicat fotografia pe copertă, numindu-l „Marele romancier american“. Tocmai am terminat noul său roman, Libertate, iaer reacția mea viscerală a fost: WOW! Care m-a dus cu gândul la factorul WOW!: nu doar în privința romanului lui Franzen, ci în ficțiunea contemporană în general.
La Gala Industriei de Carte din România, Bogdan-Alexandru Stănescu a povestit despre Matei Brunul, cel mai recent roman semnat de Lucian Dan Teodorovici. Era atât de entuziasmat de cartea aceasta, încât mi-a stârnit curiozitatea, așa că am citit-o și eu. E un roman cu o atmosferă extraordinară, eu am avut momente în care mi se părea că Matei stă pe un scaun și mă privește, ori îl zăresc printre trecătorii grăbiți, mergând încet, cu capul în pământ, șoptind doar el știe ce păpușii.
James Patterson scrie thrillere la metru, probabil ca are un sistem foarte performant de transpunere în print a ideilor sale „criminale“. Însă același James Patterson scrie – mai rar – pentru adolescenți și o face excelent! Dacă în thrillere mai găsești clișee și ți se pare că a treia carte a lui seamănă cu prima și are și ceva dintr-a doua....ei bine, în romanele pentru puștime Patterson este de un umor dezlănțuit și are o imaginație flamboaiantă.
Alexandra Ares, scriitoare americană de origine română, s-a întâlnit cu cititorii săi joi seară, de la ora 18.00, la librăria Dalles din București (B-dul N. Bălcescu nr. 18), pentru o discuție pe tema romanului Viața mea pe net și o sesiune de autografe. La evenimentul moderat de Adina Călărașu au participat Virginia Costeschi – editor BookMag și Andreea Petrescu.
Romanul Peştera al lui Jose Saramago face parte din seria începută în 1995 cu Eseu despre orbire şi continuată cu Toate numele sau Intermitenţele morţii. Ce s-a schimbat din 95? Trecerea la parabolă (anticipată totuşi şi mai devreme în Pluta de piatră), renunţarea la textul realist-magic-istoric din Istoria asediului Lisabonei sau Memorialul mînăstirii, adică acel Saramago deja clasicizat, premiat cu Nobel etc.
O lansare de carte care a ieșit din tiparele deja binecunoscute cu autor și doi critici care îl laudă: volumul de sonete Amor cortese. Ritmuri și rime trubadurice de Adrian Pârvu, lansat miercuri de editura Tracus Arte la Muzeul Literaturii Române. Muzică, versuri, discuții relaxate.
Meritul unor oameni constă în a scrie bine, al altora în a nu scrie deloc. Sub însemnul cuvintelor lui Jean de la Bruyère, Bartleby y compañía – Bartleby & Co. este un complex de nume şi experienţe literare, unele reale, altele rămânând sub semnul livrescului, aduse împreună printr-un numitor comun: imposibilitatea de a scrie.
Un articol publicat de Viorel Pîrligras în revista digitală Nautilus și reluat apoi pe propriul său blog se intitulează Statutul cititorului de SF. Artistul craiovean nu este singurul care în aceste momente se preocupă de caracterul și motivația cititorului specializat, dar îmi pare că interesul lui ține aici (spre deosebire de unele situații despre care o să vorbesc mai jos) de curiozitatea pură. O curiozitate ce tinde să-i lămurească propriile sentimente vizavi de această formă de literatură capabilă să adune în jurul ei și reacțiile așteptate de la cititorul obișnuit, dar și patimi mai greu de explicat prin criterii estetice.