Știu, un asemenea titlu vă trimite cu gândul la România social-politică a acestor ani. Dar, cum nu intenționez să mă transform peste noapte într-un analist de subiecte generale, mă voi rezuma la chestiunile aplicate ale acestei rubrici – bunăoară la relația, tot mai strânsă în ultimul timp, a SF-ului cu Internetul. Fiind un om poate nu atât de modă veche, cât de cultură ceva mai veche, mărturisesc că mi se strânge inima ori de câte ori văd că o publicație interesantă, bună de răsfoit și de citit pe îndelete, căreia poți chiar să-i miroși paginile abia ieșite de sub tipar, își încetează apariția în această formă clasică și trece exclusiv la varianta electronică.
Nu știu câți copii de astăzi își mai hrănesc fantezia vârstei cu basme populare. Copiii de odinioară, dintre care nu mă exclud, știau că „fătul cel frumos, prințul cu încărcătură „pozitivă, altfel zis eroică și morală, atunci când își încăleca armăsarul pentru a se lansa în aventură, trebuia să aibă neapărat un paloș atârnat la șold și să-l mânuiască iscusit în luptele lui cu zmeii, cu spânii, cu cotoroanțele, cu diverse alte întruchipări ale răului pe Pământ. Sau în lumile paralele, dacă firul poveștii îl conducea la un moment dat și pe alte tărâmuri. Pușcoacele, tunurile cu bilă de fontă și alte arme mai pretențioase vin abia prin trecerea la romanele cu pirați, unde și săbiile tradiționale rămân încă la mare cinste, spre a fi folosite după abordaj. În fine, despre alte categorii de armament copilul află de la televizor, fie din filmele istorice de război, fie din cele de science-fiction. Mai nou, și din jocurile pe computer.
Drumul parcurs de cel mai important istoric al religiilor lumii din toate timpurile, îşi are punctul de plecare la Bucureşti, unde pe 13 martie 1907, venea pe lume Mircea Eliade. Încă din copilărie tindea spre perfecţiune şi spre drumuri nestrăbătute de nimeni până atunci: „În mine se zbat, de când mă ştiu, două mari şi seducătoare nostalgii: aş vrea să fiu în fiecare zi în alte ape, să nu repet niciodată nimic, să nu-mi amintesc nimic, să nu continuu nimic. (Mircea Eliade, Şantier, Editura Cugetarea, Bucureşti, 1935, p. 219.)
N-am avea nicio șansă în studiul acestui fenomen pornind de la definițiile care dirijează noțiunile de clasic și clasicism spre antichitatea greco-latină. SF-ul reprezintă un fenomen modern, în ciuda pretențiilor unora de a-i afla rădăcinile la Platon, Aristofan, sau măcar în textele lui Lucian din Samosata. Putem căuta, însă, cu folos, un aspect clasic chiar în interiorul genului nostru, măcar pentru a înțelege o creștere istorică a conținutului acestuia din urmă, precum și caracteristicile sale actuale.
În exegezele sale rezervate istoriei anticipației, Ion Hobana a fost întotdeauna preocupat de cronologia motivelor importante pentru domeniu, bucurându-se să găsească vreun text prin care acestea puteau fi „împinse în urmă cu ani sau decenii. În volume precum Science fiction, autori, cărți, idei (Editura Eminescu, 1983) și Literatura de anticipație, autori, cărți, idei (același proiect, aceeași editură, 1986, cu o schimbare de titlu semnificativă pentru felul cum ne trata cenzura epocii domeniul, în funcție de turnúri ideologice apărute peste noapte), autorul abordează, între alte subiecte, analiza detaliată a aspectelor morfologice sub care pot fi întâlniți, de-a lungul timpului, extratereștrii care ne populează ficțiunile. Studiul se numește Îngeri sau monștri? și fixează în acest raport antitetic atitudinile extreme din relația permisă de problema respectivă.
Fără îndoială, ați auzit de el. Time Magazine i-a publicat fotografia pe copertă, numindu-l „Marele romancier american. Tocmai am terminat noul său roman, Libertate, iaer reacția mea viscerală a fost: WOW! Care m-a dus cu gândul la factorul WOW!: nu doar în privința romanului lui Franzen, ci în ficțiunea contemporană în general.
Raza de influență a antologiilor produse în cenacluri și tipărite conjunctural e mică. Ea s-a redus de fapt la fandom, între membrii căruia asemenea volume ajungeau prin bunăvoință și relații amicale, sau la o modestă distribuție locală. În ce privește culegerile de grup publicate prin edituri, este de presupus că tirajele vor fi fost mai mari, iar rețeaua de distribuție le difuza, dacă nu pretutindeni în țară, în tot cazul pe un teritoriu mai întins. N-avem date precise, fiindcă în anii ’80 editurile abandonaseră mai vechea obligație redacțională de a înscrie cifra tirajului în caseta tehnică a cărților publicate de ele. Putem totuși crede că edituri ca Albatros, Junimea, Editura Politică, Editura Științifică și Enciclopedică, unele dintre ele complet străine de fenomenul SF până atunci, ajunseseră să-l accepte tocmai din nevoia de a-și spori veniturile anuale prin cărți cu tiraj mare garantat.
Prietenul nostru Dragoş Butuzea, cel care de ani buni vă vorbeşte despre chestii livreşti, a scris special pentru BookMag o pledoarie pentru carte, lectură, librărie.
Profesori, lăsaţi-i pe aceşti copii în pace - acesta este titlul (ce parafrazează refrenul melodiei Another brick in the wall, a trupei Pink Floyd) sub care jurnalista Amanda Ripley a publicat în Time un articol în care performanţele deosebite obţinute de elevii şi studenţii sud-coreeni sunt explicate prin existenţa unui sistem draconic de meditaţii private, se arată în materialul preluat de Mediafax.
În urmă cu vreo trei luni, când cercetătorii de la Universitatea Washington din St. Louis au anunțat că o femeie care a avut poziționat un grup de electrozi pe centrul vorbirii a putut mișca un cursor pe ecranul unui computer, doar gândindu-se la mișcările respective, fără să le verbalizeze, părea că Singularitatea – visul SF de a combina omul și mașina pentru a crea o specie mai bună – ar fi inevitabilă. În aceeași perioadă, la Universitatea Brown, oamenii de știință testau cu succes o nouă interfață creier-computer, numită BrainGate, care i-a permis unei femei paralizate să miște cursorul doar cu gândul. La Universitatea Southern California, o echipă de specialiști în biomedicină anunța că a folosit cu succes nanotuburi de carbon pentru a forma o sinapsă funcțională – joncțiunea care permite trecerea semnalelor de la o celulă nervoasă la alta. Acesta este primul pas semnificativ în construirea creierului sintetic.