Înainte de a mânca, trebuie să te gândești. Înainte de a bea, trebuie să cântărești. Înainte de alerga, trebuie să fii pregătit. Înainte de a te hrăni, trebuie să știi cum. Mihaela Bilic, autoarea cărții Sănătatea are gust a experimentat și studiat, înainte de a scrie. Noi avem acum în fața ochilor efortul unei cercetări de ani, dar cu aplicabilitate cât se poate de rapidă.
Vă mai amintiți de romanul Roțile? Dar de Aeroportul? Poate ați citit și Mânuitorii de bani. Toate au fost cărți de mare succes în România de dinainte de 1990. Din ce cauză?
Emmanuel Carrere se dovedeşte empatic în scrierea sa. Empatia este prima calitate de care a avut nevoie în dificila misiune de a descrie, cu implicare, dar şi cu sentimentul de bucurie că nu i se întâmplă lui toate acestea, reacţiile prin care trec oamenii când pierd pe cineva drag şi pierderea este fără întoarcere.
În 1989, Ayaan Hirsi Ali, musulmană din Somalia, a fost de acord cu fatwa (sentința) împotriva lui Salman Rushdie. Apoi, după ce s-a mutat în Europa, și-a schimbat părerile și s-a răzvrătit împotriva Islamului. Iar după ce și regizorul Theo van Gogh, cu care colaborase pentru un film în care se vorbea despre violența în familiile islamice a fost ucis, Ayaan a devenit unul dintre cei mai vânați critici ai Islamului. A fost amenințată cu moartea chiar de ucigașul lui Theo van Gogh, Mohammed Bouyeri care i-a lăsat o scrisoare în care o anunța că ea e cea care urmează.
Manualul dictatorului, de Bruce Bueno de Mesquita şi Alastair Smith, e o culegere de exemple şi pilde despre cît de mult contează votul, jocul politic, lupta grupurilor de interese. Iar acum, în plină campanie electorală, e o lectură care merge. Nu atît teoretic, cît prin exemple concrete de acte politice. Şi nu e vorba doar despre dictatori, ci e şi despre mecanisme de putere care par democratice dar care, privite de aproape, pun mari probleme de reprezentare (Vestul inclus).
Dacă ai citit înainte romanul Cosmopolis, Punctul Omega ţi se va părea o fereastră spre o lume tăcută, unde oraşele sunt lăsate în urmă, iar zgomotele încremenesc într-un relief plat, asemenea unui deşert infinit. În mijlocul deşertului, o casă în care îşi petrece ultimii ani profesorul Richard Elster, fost angajat al Pentagonului, care trebuia să îmbrace ororile războaielor în hainele domocraţiei.
„Mereu sperasem că viața mea se va scurge cu totul altfel decât a celorlalți, că va fi o viață cu sens, un sens poate inaccesibil mie, dar vizibil de undeva de foarte sus ca un desen pe o pajiște imensăׅ, scrie Mircea Cărtărescu în primul volum din Orbitor, Aripa stângă.
Publicat în 2012, volumul Joseph Anton. Memorii condensează variile nuanţe şi înţelegeri ale libertăţii; între exilul interior şi nevoia de a-şi recupera libertatea exterioară, între cenzura impusă a cărţilor şi conştiinţa că tocmai acest fapt îi poate reda individualitatea, între nevoia de izolare „ca să se poată auzi şi tumultul care îl înconjoară, scriitorul Salman Rushdie face loc omului Joseph Anton, singurul care poate să-i redea, la final, identitatea.
Sau, de fapt, ştiţi ce? Nici nu mai contează naţia, ci numai trasele fine care ne amintesc despre originea, tradiţiile, rădăcinile noastre. Căci globalizarea îşi infiltrează tentaculele cam peste tot şi nimeni nu scapă de contaminarea celui de alături, căci globalizarea pare a fi viitorul, cu bunele şi cu relele sale.
Un roman cu o acțiune derulată într-un decor exotic, de carte poștală și personaje care ar putea fi rudele mele sau ale tale, vecinii mei sau ai tăi, străinii cu care împărțim străzile și lumea. Descendenții vorbește despre iubire la modul dureros, crud, vorbește despre iubirea-abandon, despre iubirea ca revanșă, despre iubirea ca dezintoxicare de vicii palpabile și distructive. Iubirea din cartea asta nu se vede, nici un personaj nu o arată frust, nu se împăunează cu ea, nu cerșește nimic cu ea.
Am citit de curând o carte minunată, Soția din Paris, de Paula McLain, apărută anul acesta la Humanitas Fiction. Pot spune cu mâna pe inimă că mi-a plăcut foarte mult s-o citesc și mai pot spune că traducerea Iuliei Gorzo te face s-o savurezi cu încântare.
Am primit cartea aceasta pe stradă, de la Alex Voicescu de la Herg Benet. Era caldă, abia venise de la tipar, mi-a zis. „Uită-te peste ea, poate o să-ți placă și o să scrii despre ea. A stat la birou cîteva zile într-un teanc de „teme de lectură și scris, apoi, într-o după-amiază cam posacă, i-a venit rândul. 92 de povești cu cărți, de Ștefan Caraman.