virginia costeschi | BookMag

Jhumpa Lahiri – simfonia emoțiilor dirijată cu bagheta frazei simple

Când a fost premiată cu Pulitzer, în 2000, pentru Interpret de maladii, scriitoarea americană de origine indiană Jhumpa Lahiri era o necunoscută pentru lumea literară. Premiul i-a determinat pe mulți să îi citească proza și așa au descoperit o autoare fenomenală, care nu se teme să scrie despre sentimente, senzații, nu emite maxime prețioase despre viață, nuvelele sale nu sunt amuzante, forțat inteligente sau pretențioase, pot fi citite de oricine a trecut decent prin școală. Dar! Toată scriitura asta simplă ți se insinuează în minte, îți intră în oase, îți provoacă furnicături și te trezești lăcrimând sau zâmbind în timp ce citești. Nu e minunat să poți dirija o simfonie de senzații și emoții cu doar o înșiruire de cuvinte?

Liliana Lazăr: „Scrisul este pentru mine o lume paralelă în care îmi place să mă rătăcesc“

Pământul oamenilor liberi al autoarei franceze de origine română Liliana Lazăr este încă un roman care aduce în prim-plan perioada comunistă a României. Acţiunea cărţii are loc în România, în anul 1955, iar eroul principal este Victor Luca, din satul Slobozia, de lângă Iași. După ce a comis o crimă, el trebuie să trăiască ascuns, dar nevoia de mântuire îl duce până acolo încât va accepta o misiune secretă: să fie copist, pentru a salva scrierile sfinţilor, interzise în timpul regimului comunist.

John Steinbeck și Cupa de aur

John Steinbeck avea 14 ani când a decis că scrisul e destinul său. Așa că și-a încercat talentul cu poeme și mici piese în proză, până la terminarea facultății. După ce a renunțat la studiile de la Universitatea Stanford, Steinbeck a încercat să trăiască din scris. A ales New Yorkul pentru o perioadă, dar norocul nu i-a surâs; a avut tot felul de slujbe sezoniere, gen muncitor în construcții, reporter de cotidian ș.a. S-a întors în California, unde s-a angajat ca îngrijitor la Lake Tahoe. Aici s-a căsătorit cu Carol, femeia a cărei misiune providențială a fost aceea de a-l încuraja să scrie. Cu sprijinul (inclusiv financiar) și încurajarea ei, a apărut Cupa de aur, primul său roman, iar în următorul deceniu, și alte opere literare memorabile.

Tatiana Niculescu Bran: „Mirosul de levănțică e cheia mea fermecată“

O scriitoare atentă la detalii, acidă, realistă, care pornește întotdeauna de la sâmburele de realitate, pe care îl îmbracă în povești care îți cotropesc gândurile. Tatiana Niculescu Bran a dovedit că poate aborda atât registrul nonficțiunii, cu Spovedanie la Tanacu, dar și pe cel al ficțiunii cu arome exotice, cu

Destine frânte între lumi, între iubiri

Cartea Claudiei Moscovici, Între două lumi, poate fi citită în mai multe registre de lectură. Mai întâi, este evident o operă de ficțiune. Dovadă stau poveștile de iubire atent construite, planurile alternante și personajele frumos alcătuite. Apoi, este un documentar despre România comunistă și chinurile emigrației din acea perioadă. Este un thriller pentru că acțiunea se intensifică brusc și descoperi că personaje pe care le vedeai frumoase și romantice pot fi crude și lipsite de scrupule.

Carlos Ruiz Zafon: „Literatura e o națiune în sine, fără steaguri, alianțe sau granițe“

Acum câțiva ani un prieten îmi spunea ce bine scrie Zafon, ce tare e Zafon, ce maestru. El îl citise în spaniolă și se mira de ce nu îl aduce nici o editură din România. Iată că minunea s-a întâmplat și l-am putut savura și eu pe Zafon. Și da, e tare! Scrie bine, are de toate plus ceva pe deasupra: carismă. Carlos Ruiz Zafon este unul dintre cei mai de succes autori contemporani. Cărțile sale sunt publicate în peste 50 de țări, traduse în peste 40 de limbi și se vând în zeci de milioane de exemplare. Zafon scrie la fel de frumos și de înrobitor pentru adolescenți – dovadă stă seria

O lectură cu mulți fiori de gheață

Probabil că ați auzit de Mikkel Birkegaard și marele său succes de debut, Libri di Luca – Biblioteca umbrelor. O carte despre misterele care se ascund în spatele cuvintelor, despre puterea înrobitoare a vorbelor rostite răspicat și despre tainele străvechi care ajung la lumină pentru a salva o lume pierdută deja.

Amanda Hodgkinson: „Sunt înrobită pe vecie de cuvinte. Dragostea de lectură e ca o foame interioară“

Britannia Road 22 este o poveste emoționantă despre iubire, despărțire, regăsire, sentimente redescoperite, secrete și regrete. Janusz este un fost combatant polonez în forțele armate britanice, care decide să se stabilească în Anglia după cel de-Al Doilea Război Mondial. Viitorul …

Orgii, trădări, comploturi: Borgia. Păcatele familiei

Borgia. Păcatele familiei este o poveste aparent romantică, având ușoare accente dramatice, a cărei protagonistă este Esther, forțată să plece împreună cu mama ei din Spania spre Italia, din cauza prigonirii evreilor de către monarhii iberici, chiar înainte de începutul cumplitei perioade a Inchiziției. Tatăl fetei, un cămătar vestit, pleacă mai devreme spre Roma, pentru a găsi o casă și o slujbă care să-i permită să își întrețină familia exilată.

David Gilmour: „Școala nu este pentru toți, dar e o experiență bună și esențială pentru mulți copii“

Clubul de film este un volum atipic de memorii care are un public țintă foarte bine definit: părinții (de adolescenți). Relatează povestea unui cuplu tată-fiu care trece printr-o perioadă dificilă; fiul este din ce în ce mai apăsat de orele petrecute la liceu, tatăl trece printr-o schimbare profesională pe care nu știe cum s-o gestioneze mai bine. Punctul lor de întâlnire este disperarea. Atunci, tatăl - scriitorul și criticul de film canadian David Gilmour adică - are ideea salvatoare pentru fiu: îi permite să renunțe la școală dacă acceptă să vadă împreună trei filme pe săptămână. Așa începe perioada de educație cinematografică a lui Jesse. Fiecare film are un mesaj, fiecare peliculă reprezintă o stare, o operă, o felie de viață – și veți găsi la finalul cărții lista educativă.

Cât costă să fii prințesă?

Jacqueline Pascarl a scris cartea Cândva am fost prințesă. Coșmarul unei mame pentru a spune lumii povestea sa. O poveste tristă, sfâșietoare, despre o tânără naivă ajunsă prințesa unui sultanat malaezian și apoi fugară din calea furiei serenisimului ei soț. Ca în toate poveștile în care bogatul se luptă cu săracul, el a câștigat, fără să joace corect. I-a răpit pe cei doi copii și mama lor i-a putut vedea abia după 20 de ani. 20 de ani în care a sperat în ajutorul justiției și în dreptatea divină. Inutil! A reușit doar să atragă atenția presei internaționale, dar de această dată nici puterea presei nu s-a văzut.

Sensul nopții, sensul vieții și al morții

Sensul nopții. O confesiune este o carte scrisă sub iminența morții, o operă deasupra căreia a stat umbra unui final implacabil. E un roman născut din absența luminii, din dorința de a lăsa o moștenire a cărei efemeritate să se scurgă o dată cu fiecare pagină. Autorul Michael Cox are o poveste la fel de frumoasă și de tristă precum cea a personajului său principal. După ce a absolvit la Cambridge s-a dedicat muzicii, purtând în suflet dorința de a scrie o carte care să celebreze spiritul victorian și maeștrii literari din Evul Mediu până în secolul al XIX-lea (și veți găsi referințe la cărți rare și minunate). S-a dedicat cu adevărat acestui proiect abia când a aflat că o formă rară de cancer îi va răpi vederea în scurt timp.

Etichetă: virginia costeschi