Dale Barbara – zis şi Barbie – un individ despre care locuitorii din Chester’s Mill nu ştiu prea multe şi care lucrase ca bucătar la un local din oraş, se pregătea să părăsească localitatea în grabă şi pe furiş. Cu o seară înainte fusese atacat în parcarea restaurantului de un grup de indivizi, grup condus de Junior Rennie, fiul unui mahăr local. Bucătarul îi cotonogise pe derbedei, dar şeful poliţiei îl sfătuise să plece din oraş cât mai iute. Barbie se plasase în mod strategic la marginea oraşului, şi intenţiona să facă autostopul. Numai că se părea că nu inspirase suficientă încredere blondei de la volanul singurei maşini care trecuse pe acolo… iar o a doua ocazie de a părăsi Chester’s Mill nu mai apăruse, pentru că o serie de accidente tragice, sfârşite cu morţi şi răniţi, arătaseră tuturor locuitorilor din oraş că în jurul lor fusese ridicată o barieră invizibilă, un dom nevăzut, dar imposibil de străpuns.
Aşa începe un roman deosebit de interesant al lui Stephen King – Sub dom.
Cititorii lui King cunosc maniera în care îşi scrie acesta romanele, ştiu că foloseşte o mulţime de personaje, cărora le descrie amănunţit aventurile şi punctele de vedere. Astfel, autorul începe cu începutul: ne descrie reacţia locuitorilor din Chester’s Mill când descoperă că sunt izolaţi de restul lumii, precum şi încercările autorităţilor de a afla despre ce-i vorba şi de a elimina bariera aceea invizibilă.
Lucrurile se complică nu numai din cauza situaţiei frustrante (cea de a fi închis într-un soi de cuşcă, precum cele de la grădina zoologică), ci şi din cauză că intervin interese şi ambiţii obscure, precum şi dorinţa conducătorilor oraşului de a profita de situaţie şi de a-şi impune voinţa. Setea de putere îl face pe Big Jim Rennie să folosească într-un mod exagerat demagogia, forţele locale de poliţie (pe care le măreşte considerabil, înscriind în poliţie unelte ale sale, indivizi fără prea multă minte şi fără nici un soi de scrupule), chiar şi asasinatul, pentru a elimina orice opoziţie.
Lucrurile se complică şi mai mult atunci când se dovedeşte că Dale Barbara, bucătarul hoinar, este de fapt un erou de război demobilizat, pe care autorităţile federale ar fi dorit să-l numească conducător al oraşului, pentru o mai bună coordonare a eforturilor din interior şi din exterior pentru salvarea celor închişi sub dom. Big Jim Rennie şi ciracii săi preferă să intre în conflict cu autorităţile statului, decât să cedeze puterea, convinşi că va dura ceva timp până la înlăturarea domului, iar ei vor avea timp să-şi consolideze stăpânirea oraşului.
Spre deosebire de alte romane ale lui King, caracterul de avertisment politic este extrem de evident. Autorul ne arată cât de uşor pot fi manevraţi oamenii în vremuri didicile, cum pot fi convinşi de demagogi perverşi să acţioneze nedemocratic şi împotriva propriilor interese. Este, dacă vreţi, unul dintre romanele mai pesimiste ale lui King – pentru că în Apocalipsa, de exemplu, autorul era convins că indiferent de natura şi amplitudinea unei catastrofe, omenirea va găsi puterea de a se salva. De data asta, King transformă treptat povestea în alegorie şi ne face să ne punem o serie de întrebări grave, fără a ne sugera în mod explicit un anumit răspuns.
Povestea pe care ne-o spune e impresionantă şi captivantă – cele două volume apărute la Nemira se citesc dintr-o suflare – iar personajele sunt, ca întotdeauna, capabile să ne răscolească sentimentele. Poate că pe parcursul cărţii veţi avea impresia că Stephen King e prea tezist. Aveţi răbdare, până la sfârşitul cărţii vă veţi da seama că intenţiile sale au fost altele decât cele aparente şi că a meritat să-i citiţi romanul.