În anii ’90, un om de afaceri dubios strînge un grup de ziarişti pentru a pregăti un număr de probă – numărul zero – al unui cotidian dedicat mai puţin informării publicului, cît şantajului şi discreditărilor.
Unul dintre redactori, cu vizibile tendinţe paranoice, se învîrte printr-un Milano halucinant (în imaginaţia lui) şi reconstituie istoria celor cincizeci de ani trecuţi de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial pornind de la un plan urzit în jurul cadavrului terciuit al unui fals Mussolini.
O atmosferă de conspiraţie învăluie totul, sînt invocate Operaţiunea Gladio, loja masonică Propaganda Due, asasinatul papei Ioan Paul I, lovitura de stat a lui Junio Valerio Borghese, CIA etc. Apoi, pe cea mai strîmtă şi mai rău famată străduţă din Milano, e descoperit un cadavru, iar între cei doi protagonişti – un scriitor-fantomă falit şi o jurnalistă nevoită să lucreze în presa mondenă pentru a-şi ajuta familia – se naşte o firavă poveste de dragoste.
Mai multe, în noul roman al lui Umberto Eco, Numărul zero, apărut în „Biblioteca Polirom”, traducere din limba italiană și note de Ștefania Mincu.
Numărul zero va fi lansat duminică, 24 mai, la ora 15.00, la standul Editurii Polirom, din cadrul Salonului Internațional al Cărții Bookfest, ediție 2015. Programul complet de evenimente, aici.
„Odată cu atmosfera specifică romanelor lui Eco, Numărul zero lasă să se vadă, cu o amară eficienţă, partea întunecată a vieţii Italiei de la începutul anilor ’90. Povestea e plasată la Milano, în plin scandal Tangentopoli şi în mijlocul investigaţiilor din ancheta Mani pulite. În haosul politic provocat de această anchetă, un om de afaceri pune pe picioare un ziar gîndit să alimenteze calomnii la adresa adversarilor săi şi să-i şantajeze pe potentaţii zilei. Ziarul este o maşină de împroşcat noroi cu nimic diferită de ceea ce vedem astăzi. Acesta este cadrul în care Eco reconstruieşte, urmărind întîmplările prin care trec protagoniştii romanului, evenimentele cele mai putrede şi intrigile cele mai tulburătoare din istoria Italiei postbelice.” (Panorama)
„Umberto Eco foloseşte anii ’90 ca pe o metaforă perfectă a vremurilor noastre. Acei ani reprezintă simptomul de netăgăduit al unei maladii grave, de a considera normal ceea ce nu e: ilegalităţile, nenorocirile, comploturile, atentatele cu bombă puse pe seama «roşiilor» cînd, în realitate, sînt gîndite de «negri», cu complicitatea lumii politice care a păstrat întotdeauna tăcerea. La rîndul lor, ziarele ar fi putut să dezmintă, să declanşeze investigaţii; n-au făcut-o. S-au retras în umbră, preferînd să-şi plece capul în faţa patronului.” (la Repubblica)
Umberto Eco (n. 1932) este, în anii ’60, unul dintre reprezentanţii de frunte ai avangardei culturale italiene. A predat la cele mai faimoase universităţi din lume, devenind Doctor Honoris Causa a peste cincizeci dintre ele. A scris romane devenite în scurt timp celebre, studii de semiotică, estetică şi teorie literară şi numeroase articole cu teme dintre cele mai diverse. Din opera sa, la Editura Polirom au apărut, printre altele: În căutarea limbii perfecte, Numele trandafirului, Misterioasa flacără a reginei Loana, Trei povestiri, Pendulul lui Foucault, Cum se face o teză de licenţă, Limitele interpretării, A spune cam acelaşi lucru. Experienţe de traducere, Insula din ziua de ieri, De la arbore spre labirint. Studii istorice despre semn şi interpretare, Kant şi ornitorincul, Cum ne construim duşmanul, Confesiunile unui tînăr romancier, Cimitirul din Praga.
„Biblioteca Polirom” este coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu și numără în prezent peste 1000 de titluri. În pregătire: Varlam Șalamov, Povestiri din Kolîma. Volumul I; Kazuo Ishiguro, Uriașul îngropat; Ian McEwan, Legea copiilor; Kim Leine, Profeții din Fiordul Veșniciei.