Editura Humanitas vă invită la lansarea în prezenţa autorului a romanului Râul de sticlă de Emil Andreev care va avea loc miercuri, 30 martie, ora 18.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei 45). Vor vorbi: Emil Andreev, Mircea Cărtărescu, Mariana …
Coordonatorii acestei lucrări: Adrian Neculau (Profesor la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași), Jacqueline Barus-Michel (Profesor, Laboratoire de Changement Social, Universitatea Paris 7)
Aflati din Psihosociologia crizei de ce crizele sunt generatoare de haos, de dezordine, ele duc la degradarea raporturilor …
Isabel Allende, nepoata fostului preşedinte chilian Salvador Allende, s-a născut în 1942 la Lima, în Peru. Și-a petrecut copilăria în Chile, iar în timpul dictaturii lui Pinochet a trăit în Venezuela timp de cincisprezece ani, apoi s-a mutat în Statele Unite. În 1982, primul său roman, Casa spiritelor, a avut un succes fulminant şi a devenit imediat bestseller internaţional. Iar restul este istorie, căci fiecare carte pe care a scris-o dezvăluia o romancieră versatilă, cu un stil bogat și impresionant.
Tatiana Niculescu Bran este autoarea primului roman non-fiction din literatura română: Spovedanie la Tanacu După publicarea romanelor de mare succes Spovedanie la Tanacu, în 2006, şi Cartea Judecătorilor, în 2007, Tatiana Niculescu Bran revine cu un nou roman: Nopţile …
Marţi, 22 martie, s-a lansat la Clubul Țăranului din cadrul Muzeului Țăranului Român cartea Stilul religiei în modernitatea târzie de Anca Manolescu, lucrare apărută în colecția „Plural. Religie a Editurii Polirom. Au vorbit despre carte, alături de autoare, Horia-Roman …
Miercuri, 23 martie 2011, la ora 19.00, în Café BOHÈME din Bucureşti (str. Căderea Bastiliei nr. 11, vis-a-vis de ASE), va avea loc o întâlnire neconvenţională cu scriitoarea Nora Iuga. Evenimentul face parte din proiectul Academia Boemă, iniţiat …
Joi, 24 martie, începând cu ora 17.30, la Victoria Club (în incinta Grand Hotel Continental), editura Litera lansează cartea Aproape căsătoriţi, a scriitoarei Jane Costello. Vor vorbi: Dana Săvuică – realizator şi prezentator TV, Dana Negrilă – redactor-şef revista …
Acum patru ani, când am citit Michelangelo electric, mi-am dorit să am grația și eleganța scriiturii etalate de Sarah Hall. Am avut ceva de așteptat până la apariția unei noi traduceri a unui roman semnat de ea, iar Cum să pictezi un mort a fost pretextul perfect pentru un interviu cu autoarea. Cu un insight prețios de la Irina Ilie de la editura Litera, vă dăruiesc un interviu frumos.
Editura Polirom lansează o nouă serie de autor, dedicată poetei şi eseistei Marta Petreu, ce reuneşte în aproape 15 volume atât studiile, eseurile ori ciclurile de poeme deja cunoscute publicului, cât şi lucrări inedite.




