Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara „La Vest de Est / La Est de Vest, ce va avea loc în perioada 22-24 octombrie, va prilejui publicului timișorean nu doar întîlnirea cu nume de …
65 de romane au fost înscrise la Premiul literar „Augustin Frăţilă – romanul anului 2013, acordat de compania Philip Morris Trading, în cadrul concursului organizat de Uniunea Editorilor din România cu sprijinul Asociaţiei Casa de cultură, Editurii ALL, Companiei de Librării Bucureşti și Aqua Carpatica.
Noi patru, Mincinoşii, am existat dintotdeauna. Vom exista întotdeauna. Indiferent ce se va întâmpla când vom merge la facultate, când vom îmbătrâni, când ne vom construi vieţile (…) Este insula noastră. Aici, într-un fel, vom fi întotdeauna tineri. Seamănă cu pactul făcut de nişte adolescenţi la finalul liceului, în ultima vacanţă de vară
Dacă nu ştiai mare lucru despre literatura din Islanda, romanul Vulpea albastră te poate face să asociezi cărţile scrise în această ţară friguroasă cu lumile de legendă, unde realitatea dură ia o turnură magică pentru a elibera umanitatea de sub pojghiţa brutalităţii, încât rămâi cu impresia că ai găsit varianta nordică a lui Marquez.
Da, tot despre Kurt Vonnegut este vorba. Discuția nu e întreagă dacă nu ținem seama și de celălalt aspect. Acela care refuză să-l „predea definitiv pe autorul lui Harrison Bergeron celeilalte „tabere literare, cu toate onorurile venite dinspre publicul ei și – lucru greu de trecut cu vederea – dinspre critica elevată a timpului nostru.
Prima mea întâlnire cu excelentul Kurt Vonnegut Junior s-a petrecut prin anii ’80, când a apărut la noi, și încă în vreo două reviste, cu traducători diferiți (încă o dovadă a unui interes fulgerător), povestirea Harrison Bergeron. Până atunci ajunsesem să cred că viitorul va aprecia tot mai mult, dacă nu neapărat oamenii cu calități de Superman din benzile desenate, în orice caz pe cei bine înzestrați sub aspectul darurilor fizice și intelectuale, buni să reprezinte o societate evoluată.
Nu mă pricep la finanțe, probabil că asta este cea mai mare fisură în construcția mea. Pentru mine, banii sunt o noțiune abstractă, efemeră (vai, cât de efemeră!), cu care nu am reușit să dezvolt vreun atașament, astfel încât să ajung să mă laud că economisesc, ori că mă pricep măcar la mici investiții.
Romanul Neînţelegerea a readus în prezent iubirile pulverizate în senzaţii descrise cu minuţiozitatea obsesivă şi lirismul ce dominau timpul amanţilor ce (încă) aveau răbdare. Irene Nemirovsky descrie acea Europă imaginată de cititorii îndrăgostiţi de perioada interbelică, dar, mai ales, de Parisul anilor ’20. În Parisul acelor vremuri, amorurile începeau discret şi căpătau mirosul narcotic şi opulent al parfumurilor alese de soţiile burgheze când îşi permiteau escapade într-un cabaret din Montmartre, prefăcându-se că pot capta lecţia senzualităţii făţişe, cu aere burleşti, şi nepăsarea frivolă în faţa consecinţelor.
Planeta Marte a intrat în atenția generalizată a pământenilor pe la mijlocul secolului al XIX-lea, revelându-și apoi, pe parcursul întreg secolului XX, potențialul de influențare a mentalității umane. Nu mă refer la influențe de felul celor ce preocupă astrologia, ci la unele izvorâte din realitatea astronomică și din mitologia populară construită în jurul ei. O mitologie la care, trebuie să admitem, și SF-ul modern și-a adus pe cât de bogata, pe atât de rodnica sa contribuție.
Ediția 2014 a FILIT va reuni anul acesta peste 300 de invitați de seamă ai literaturii mondiale și române, precum și traducători, manageri culturali, critici și jurnaliști culturali. Lista scriitorilor care au acceptat să participe la FILIT prinde contur, organizatorii făcând publice o parte din confirmări. Astfel, publicul se va bucura de prezența scriitorilor străini Herta Muller (Germania), David Lodge (Marea Britanie), Sahar Delijani (Iran, în prezent locuiește în Italia), Romain Puertolas (Franța), Monika Peetz (Germania), Care Santos (Spania), Edward Hirsch (SUA), Guillermo Arriaga.
Dacă ne-am dori ca despre cărțile de SF să se exprime doar presa literară, cea instituită, condusă și subvenționată de Uniunea Scriitorilor, ori revistele care o orbitează mai la distanță, însă într-o dependență culturală și financiară evidentă, cred că am putea aștepta mult și bine. În redacțiile acestea „cu ștaif plutește de decenii un aer de neîncredere în genurile neconvenționale și aș putea paria că până și recenziile de care au avut parte odinioară anticipațiile lui Vladimir Colin, Mihu Dragomir, Kernbach, Hobana, Crohmălniceanu și alți scriitori „convertiți la SF apăreau în Gazeta literară, Viața Românească, Luceafărul și Contemporanul (atunci când erau semnate de nume aparținătoare breslei literare) din pură obligație colegială și mai puțin dintr-o conștiință profesională a unei critici devotate – precum medicii de sub incidența jurământului hipocratic – propriei profesii.
Dacă un regizor ar inventa un scenariu apocaliptic în care omenirea îşi pierde apetitul pentru citit, vânzarile scad alarmant, cele mai frumoase librării şi biblioteci din lume devin ruine transformate în abatoare, iar un personaj inocent va trebui să găsească acea carte-minune într-un timp record, pentru a le reda pământenilor pofta de a citi, atunci acea carte ar trebui să fie O singurătate prea zgomotoasă.