Romanul Tihna m-a captivat încă de la primele pagini, fiind o fană a romanului psihologic, dar m-a şi determinat să le dau dreptate criticilor experimentaţi, ce l-au considerat greu de analizat. Având un conţinut fragmentat, în care firul vizibil al naraţiunii este abandonat în favoarea introspecţiei şi a monologului, Tihna devine o lectură ermetică, alunecoasă când vrei să-i vorbeşti altcuiva despre valoarea ei. Nu cere povestitori, ci numai colecţionari de stări emoţionale amestecate, de impresii ciudate. Profilul cititorului: răbdător, curios, interesat de culorile umane şi de scenele derulate lent, nelipsite, însă, de acele detalii-surpriză care schimbă mereu imaginea personajelor-cheie.
Casa îngerilor este romanul scris de Pascal Bruckner după o pauză de șapte ani. Un roman despre decadența pariziană și aventurile unui cavaler modern al tristei figuri, Antonin Dampierre, în încercarea sa naivă de a scăpa de cerșetorii care invadează orașul. O carte despre singurătate, idealuri stupide, eroziune socială, ascensiune și decădere. Un interviu în exclusivitate cu Pascal Bruckner, despre Paris, cerșetori, caritate, țigani, lectură și literatură.
Titlul cărții – Lapte negru, nu-mi crea nici o așteptare. Chiar nu m-aș fi gândit până să citesc coperta patru a volumului lui Elif Shafak (apărut la editura Polirom) că este o metaforă referitoare la laptele de mamă și negru de la amărăciunea provocată de maternitate. Acum aș putea spune că este o carte pentru femei, dar dacă mă gândesc bine, este o carte deopotrivă pentru bărbații care vor să-și înțeleagă partenerele.
Am regăsit pe net un comentariu interesant la unul dintre romanele analizate cândva și de mine, pe când redactam o carte dedicată relației majore dintre H.G. Wells și utopia modernă – coloană vertebrală a construcției sale intelectuale. E corect spus l-am regăsit, întrucât îl ținusem minte de pe la începutul anului 2012, când Marian Truță și l-a plasat pe blogul personal.
Să ne închipuim că există un individ oarecare, numit John Salvatore Fontanelli. Un ratat care n-a reușit să ducă nimic până la capăt: nici studii, nici relația cu prietena sa... Și, într-o zi, Fontanelli este invitat la un avocat, care-i spune că a primit o moștenire. De la cine? O să afle mai târziu. De ce a primit el moștenirea aceea? Are rude, are un frate... O să afle mai târziu. Și e mare moștenirea aceea? Ceva mai mult de optzeci de mii de dolari.
Editura Herg Benet împlineşte doi ani şi jumătate de activitate, motiv pentru care, pe 31 martie 2013, vă invită în Club Panic! din Bucureşti (Str. Academiei nr. 19), pentru a-i cunoaşte pe autori şi a-i asculta live în cadrul unei seri de lecturi şi discuţii care va începe la ora 16.00 şi se va încheia în jurul orei 22.00 (sau când ultimul orator din program va rămâne fără voce).
„Văd pe fața ta că ai omorât deja ceva și că o să omori o mulțime de lucruri. Pot să văd asta acolo – toate lucrurile pe care o să le omori și pe care o să le calci în picioare. Este primul și ultimul dialog serios pe care-l are Swan cu tatăl său natural. Apoi Lowry pleacă, iar Swan se transformă definitiv în ceea ce mama lui își dorește – Steven Revere. Bărbatul care merge cu trenul și cu avionul în toată lumea...cel care are lumea la picioare, are totul – mai puțin pe el însuși.
Victoria este o tânără singură pe lume care se străduiește să supraviețuiască fără sprijin. Fără familie, fără bani, fără un acoperiș deasupra capului. Singura ei avuție sunt câteva haine și câteva cărți despre limbajul victorian al florilor. Pentru că nu avut niciodată un cămin, pentru că nu a simţit niciodată dragostea maternă, Victoria, un copil abandonat, nu poate rosti cuvântul „mamă, nu ştie ce înseamnă „acasă. Acum Victoria nu crede în nimic şi nu se încrede în nimeni. Nu are prieteni, dar are un dar aparte: în mâinile ei, florile parcă prind viaţă. După ce primește confirmarea că buchetele ei vindecă suflete și dau speranță acolo unde nu mai era decât deșert, începe și ea ucenicia prieteniei şi a sentimentelor.
O legendă a ortodoxiei, părintele Arsenie Papacioc a avut un destin demn de documentarele istoriei noastre de după cel de-Al Doilea Război Mondial. Prigonit de comuniști, încarcerat și chinuit în cele mai cumplite temnițe, nu și-a pierdut nici o clipă credința, smerenia, umilința, bucuria sufletească și curajul.
Există o anume discontinuitate în poematicul care conturează proza Hertei Müller. Astfel că lirismul din care îşi sustrage ritmul este contracarat de o atare atitudine inactivă asupra faptelor care trec prin faţa protagonistei mai mult decât prin ea. În acelaşi timp, romanul Călătorie într-un picior aduce personajul în faţa întâmplărilor sub forma unor diapozitive care se succed în timpi diferiţi.
Dintotdeauna românii au avut o părere extraordinară despre ei înșiși, dar care rareori coincidea cu părerea străinilor sau a celor care îi evaluau profesional sau personal. Bref, ne place să avem un job bine plătit, să ni se recunoască meritele, să avansăm în funcție ca Făt-frumos, într-un an cât alții-n șapte, să nu ne deranjeze nimeni și să facem ce vrem. Probabil că suntem o națiune de manageri și atotștiutori suficienți. Dr ne lipsește miezul, așa cum veți vedea din studiul Valorile angajaților români, realizat de Dorin Bodea și publicat de Result.
Din nou, jurnalistul Malcolm Gladwell mă surprinde plăcut cu scrierea sa The Tipping Point, carte apărută la editura Publica. Nu mi-am închipuit vreodată că anumite epidemii ori evenimente pot lua naștere prin zvonistică sau din gură în gură, cu o răspândire la fel de eficace precum virușii computerelor noastre.
