Autori în cadrul blogului elefant.ro
În cadrul colaborării cu mine, elefant.ro mă seduce și mă leagă de catargul lecturii ca pe un Ulise coruptibil, trimițându-mi teancuri de cărți pe care le ierarhizez și le re-ierarhizez cu febrilitate. De data asta mi s-au lipit de mână două cărți, cerându-se una pe alta precum yin și yang: Planetarium, integrala Science Fiction & Fantasy a lui Cristian Tudor Popescu și Fizica imposibilului a lui Michio Kaku.
1Q84 merită să fie un bestseller. A vândut în Japonia câteva sute de mii în primele săptămâni. Haruki Murakami e unul dintre acei autori (foarte rari) bine vânduţi pe merit. Mijloace simple, naraţiuni cristaline (asta atunci când le ies cărţile, …
Ce te faci când te îndrepți înspre viață, cu aripile larg deschise, cu începutul în vârful degetelor, cu mirosul aventurii și cu excitația așteptării în nări? Și în loc să planezi lin, fix din seara absolvirii facultății, cunoști pe cineva atât de șocant și dezinvolt și îl iubești din prima secundă? Ți se dă toată lumea peste cap sau îți urmezi nebuniile, păstrând în suflet și persoana cu care ai petrecut o noapte, la început de viață? Dexter și Emma încep să își scrie povestea într-o zi de 15 iulie, ziua în care, printr-o coincidență, m-am apucat și eu să citesc cartea O zi, de David Nicholls.
N-am citit niciuna dintre cărțile lui Stieg Larsson, dar am vrut să văd ce scrie femeia care a trăit cu el 32 de ani și care nu beneficiază de niciunul din drepturile de succesiune de după moartea lui. Cartea Evei Gabrielsson, Millennium, Stieg și eu e ca un strigăt Bagați-mă în seamă! Am fost aici când a creat Larsson celebra trilogie, am și eu contribuția mea, vreau și eu ceva din ea. Nu zice chiar în cuvintele astea, dar în fiecare capitol găsești nenumărate dovezi de acest tip.
Puneți-mă la sidebar-ul infamiei, dar mie Italia mi s-a părut mereu o țară de album. Nesimțit de încărcată, de bogată, de cultă. Strivitoare, arogantă, bulimică. Mă gândeam c-o să mă pălească în moalele capului, ca o insolație foarte puternică. C-o să mă doară stomacul de-atâta sublim. C-o să mă legăn pe vecie în marea de turiști care, tot pe vecie, îl vor confunda pe Pinturicchio cu Perugino sau Pontormo. Există însă un loc din Italia care m-a făcut să-mi fie rușine de toate astea, brusc și profund. N-a fost Santa Croce, n-a fost San Marco, n-a fost Colosseumul. Ci un orășel timid și cu obloanele trase: Monte Castello di Vibio. Povestea mai jos.
Mic experiment. Dat o căutare cu sex şi ales două titluri la întâmplare din cele câteva zeci de rezultate: Hot sex, de Tracey Cox şi Sexualitate şi putere în Roma Antică, de Paul Veyne. Sexul are o calitate specială: nu prea iese conform planului când eşti prea obsedat de el („lumea te simte că eşti disperat, vorba reclamei pentru adolescenţi de la Sprite), nici când vorbeşti prea mult despre el.
La Cairo e cald, cum e totdeauna în iulie și, în plus, stăruie o acalmie ciudată, care poate să anunțe orice: dar asta se întâmplă, aproape fără excepție, după răsturnări bruște, după revoluții ori după reașezările ciclice ale Istoriei. La Cairo e cald, iar jocurile par, în parte, făcute.
După faptă și răsplată este continuarea romanului Istorii de caz, cu care are în comun personajul cvasicentral Jackson Brodie. Dacă în prima carte Brodie avea un destin complicat și era în pragul depresiei, aici e mai optimist, proaspăt îmbogățit și cu o parteneră nouă – dar care nu prea îl apreciază. De unde reiese că talentul detectivistic și darul de a intra în bucluc o dată la câteva zile nu se asortează cu viața de cuplu.
Lauren Weisberger este una dintre scriitoarele care promovează genul chick lit - beletristica pentru femei singure, de carieră, aflate în căutarea unui partener şi preocupate să arate cât mai bine. După succesul cărţii Diavolul se îmbracă de la Prada au urmat romanele Vreau să fiu V.I.P şi Pe urmele lui Harry Winston. Cartea Diavolul se îmbracă de la Prada a fost un succes remarcabil pentru că promitea să dezvăluie din secretele marilor reviste de fashion. Iar Weisberger, fosta asistentă a celebrei Anna Wintour la Vogue US, a avut grijă să intensifice efectul succesului editorial prin vânzarea, în paralel cu manuscrisul, a drepturilor de ecranizare. Iată câteva pasaje din interviul publicat iniţial în revista The One, în urmă cu câţiva ani.
Iată o carte mult mai bine scrisă decât Codul lui da Vinci, chiar mai voluminoasă, cu mult mai amuzantă şi mai antrenantă şi cu foarte puţine episoade stângace. Jennifer Lee Carrell, care are diplome de engleză şi de literatură de la Harvard, Oxford şi Stanford, se distrează de minune în romanul ei de debut, Codul Shakespeare, o lucrare consistentă de mare erudiţie, ambalată în forma unei aventuri desfăşurate într-un ritm accelerat și tradusă în România la editura Rao.
23 de lucruri care nu ţi se spun despre capitalism pare o chestie jucăuşă, neserioasă. Nu e aşa. E un text în care un tip deştept, dar generos, Ha-Joon Chang, prof la Cambridge, consilier la Banca Mondială (titlurile pot continua) ia un mare volum de informaţie economică şi istorică şi îl topeşte în teze şi poveşti pe înţelesul tuturor. E un Stiglitz (Chang este un discipol al înNobelatului) de citit pe şezlong. Ha-joon Chang are umor, are siguranţa verdictului, are informaţie sintetizată neorgolios (nu încearcă nici o clipă să epateze cu academism) şi a reuşit să scrie jucăuş o carte serioasă, cu idei importante, „grele, ale unor economişti deja clasici, traduse pentru cititori care trebuie să deţină doar puţină răbdare nu şi cine ştie ce studii de economie. În principal, cartea se ocupă cu demontarea miturilor impuse de ceea ce se cheamă neoliberalism în ultimii 30 de ani. „Să ne scoatem ochelarii roz ai neoliberalismului, cam aşa sună îndemnul. Exemplele alese sînt absolut savuroase. Contraintuiţia e la mare cinste. Să nu pierdem timpul cu generalităţi:
Sherlock Holmes e un tip cunoscut în lume. Îţi place sau nu-ţi place personajul, recunoşti că ai auzit de el. E bărbatul acela matur, mai mereu serios, cu o logică enervantă de fier-beton, bolnav de detalii şi cu o memorie aproape blestemată. Mulţi au auzit şi de părintele de cuvinte al lui Holmes, un englez uns cu toate alifiile, Sir Arthur Conan Doyle. La multe petrecanii l-a dus pe mintea pe Sir Arthur cand l-a creat şi a suflat peste Holmes, dându-i viaţă, personalitate, enigme de dezlegat şi crime de rezolvat. Un singur lucru a uitat Pygmalionul să-i dea copilului său literar. Exact copilăria. Aşa că s-a găsit un pui de Conan Doyle al zilelor noastre, atât de pătimaş după personajul omniscient şi înnegurat, încât a decis să-i inventeze lui Sherlock o copilărie şi o adolescenţă demne de un detectiv de valoarea şi anvergura acestuia. Andrew Lane a scris până acum patru volume despre tânărul Sherlock, primul fiind chiar Norul morţii. Aşa că puştanii îl pot descoperi din vreme pe viitorul faimos dezlegător de mistere complicate.