Un scriitor genial, aşa cum este şi Jose Saramago, va cere o rejudecare a cazurilor în care personajele biblice negative au fost condamnate. Fanaticii le vor clasate, dar aceste cazuri sunt reinterpretate dupa ce s-au invocat nuanţele sufletesti din spatele actelor. In ultimul său roman, Cain, Saramago a vrut să-l umanizeze pe fratele cel rău, învinuindu-l pe Creator de neglijenţă atunci când nu i-a dat atenţie unui fiu chinuit de abandon, vinovăţie şi neputinţă. Scriitorul portughez pare un psiholog ce vrea să ne arate rănile din interiorul celui plin de îndoieli, care s-a simţit respins, transformandu-şi durerea în ură. În viziunea lui Saramago, Cain adună toate vanităţile, tentaţiile şi defectele pe care alţii nu şi le asumă, refuzând să le înţeleagă înainte de a căuta un ţap ispăşitor. Cain este umbra aruncată asupra unei inocenţe artificiale. Pentru habotnici, romanul este iconoclast, o blasfemie fără limite,
