Categorie: Recenzii

Un roman pornografic și jignitor la adresa armatei poporului

În slujba poporului a fost citit, mai întâi, de cadrele supuse Partidului. Nu știm dacă au fost sincere când li s-a cerut opinia, însă recenzia lor negativă l-a trimis pe Yan Lianke tocmai în vârful listei negre a scriitorilor subversivi. Romanul a fost catalogat drept pornografic și jignitor la adresa armatei poporului. Ce nu știu activiștii zeloși este că interdicția și cenzura sunt niște afrodiziace mult mai puternice pentru cititorii avizi de plăceri livrești decât scenele amoroase descrise îndrăzneț.

Continue Reading
Mici secrete, mari secrete

Când cotrobăim uneori prea adânc în vieţile necunoscuţilor de lângă noi, ar trebui să ştim că secretele au colţi. Micuţele comori au poveşti care ar trebui să le rămână ataşate doar lor, să nu mai scoată capetele în realitate, ca nişte mici monştri lacomi şi încrâncenaţi. Flan este o femeie dintr-o suburbie modestă americană, care are ca meserie, dar şi ca pasiune, achiziţionarea unor cutii cu obiecte care au aparţinut altor personaje şi, apoi, vânzarea la bucată a suvenirurilor care însemnaseră cu siguranţă mult pentru alţii. Organizează mici târguri în faţa casei. Aşa e universul ei, nu foarte larg, nu foarte spectaculos, între un soţ un strop dificil şi doi copii mici, iar bucuria ei principală este să deschidă cu nesaţ cutiile cu surprize şi să se minuneze de conţinutul lor. O viaţă care încearcă să reintre în normal, după atacurile de la 11 septembrie 2001, chiar în zilele în care lumea se rearanjează.

Continue Reading
Zece zile sub văl – experiența miracolelor

Contrar tuturor comentariilor din presa internațională despre butoiul de pulbere din Orient, Iranul este o țară fascinantă, controversată și pașnică. Este un loc încărcat cu mistere și mituri milenare, pe care mulți vor să-l simtă, dar puțini au această șansă. Printre acești puțini s-au aflat recent și Daniela și Mihai-Adrian Buzura, care au călătorit în zonele cele mai puternic impregnate cu istorie din vechea Persie.

Continue Reading
Cu matematica drept aliat

La sfârşitul anilor ’90, Sufiah Yusof, o puştoaică de 13 ani genială la matematică, ajungea pe prima pagină a ziarelor din Anglia, fiind una dintre cei mai tineri studenţi admişi vreodată la Oxford. Însă tatăl ei imigrant a insistat că fata nu avea un talent ieşit din comun, punându-i succesul pe seama unui program strict de educaţie acasă menit să o protejeze de „iluziile primejdioase şi frivole ale culturii occidentale. Acest regim de studiu includea menţinerea temperaturii din casă la un nivel foarte scăzut pentru a spori concentrarea, precum şi interzicerea sitcom-urilor şi telenovelelor americane, din moment ce tatăl susţinea că acestea „tulbură emoţiile.

Continue Reading
Scris din zbor

Mulţi oameni celebri petrec o grămadă de timp călătorind cu avionul. Şi mai ales la zborurile lungi, te plictiseşti de moarte după ce ai citit toate revistele şi ai zapat prin oferta de entertainment. Atunci ce-ţi rămâne de făcut? Începi să te gândeşti la viaţa ta şi te trezeşti făcând diverse liste, bilanţuri, strategii. Din acest punct de vedere mă simt foarte aproape de Karim Rashid, designer-superfaimos-care-a-devenit-superbogat-după-ce-a-creat-un-coş-de-gunoi, în deceniul trecut, şi care acum patru ani a scris Design your self: Regândeşte modul în care trăieşti, iubeşti, munceşti şi te joci, o carte pe care v-o recomand aici.

Continue Reading
Curiozitatea sexuală, obsesia puberului

Prima dragoste, ultimele ritualuri. În așternuturi a lui Ian McEwan, publicată de Polirom, este o carte de week-end sau de vacanță. Desigur, vacanţa este vacanţă, dar cel care citeşte o carte nu este acelaşi cititor. De aceea, voi spune mai încolo de ce este o astfel de carte. Am spus mai încolo, pentru că vreau să scriu câteva cuvinte despre autor, mai ales că această carte cuprinde două colecţii de povestiri – prima, ca debut, în 1975, a doua în 1978 –, prima fiind distinsă cu Premiul W. Somerset Maugham şi pentru că The Times l-a declarat unul dintre cei 50 de mari scriitori britanici de după 1945. Aş mai adăuga că a fost apreciat de Julian Barnes, care-mi place tare mult. Şi că unele povestiri ale sale s-au ecranizat şi a luat şi alte multe premii.

Continue Reading
Lecturi de metrou  Cecelia Ahern & James Patterson

Ce citeşte o femeie sau un bărbat dimineaţa, în metrou, în drum spre serviciu...? E important că o face, în primul rând. În America, unde altundeva decât în ţinutul ideilor de tot felul, a pornit un fel de leapşă vizuală şi de aici au crescut nişte bloguri cu imagini având aceeaşi temă: orăşeni citind. Orice, oriunde – în metrou, pe stradă, la o terasă, pe treptele universităţii, la coafor, pe stadion sau în sala de aşteptare a unui cabinet medical. Inaugurez o nouă rubrică de recomandări de lectură pentru citadinii care au învăţat de-acum pe de rost feţele celor cu care călătoresc dimineaţa spre birou. Dedicată celor care s-au săturat să privească în gol, meditând la ştirile dimineţii sau la deadline-urile de la serviciu. Celor pentru care lectura unui cotidian are gustul nesuferit al unturii de peşte luate cu forţa în copilărie.

Continue Reading
Dracula nu e mort. Ce surpriză, nu?

Vlad Dracula vrea să-şi facă dreptate. Cum? Ce spune domnul sangvinic de acolo, din spate? Că nu există Vlad Dracula? Că avem de-a face cu încă o carte care face mişto de istoria românilor, care îl vampirizează pe voievod sau pe orice descendent de-al lui, care aruncă în întuneric biata noastră ţărişoară? Ei bine, da! Şi ce dacă? Jurnalul unui vampir îşi bate joc, mai întâi de toate, chiar de vampiri.

Continue Reading
Mica bijuterie milleriană

Sunday Book Review apreciază această carte a lui Henry Miller, Lumea sexului, publicată iniţial în 1940 şi revizuită mai târziu, ca fiind o „Mică bijuterie milleriană. Cine o citeşte este total de acord cu această afirmaţie. Este mică într-adevăr – versiunea românească la care mă refer aici are doar 115 pagini – şi este o bijuterie pentru că în ţesătura eseului găsim gânduri, idei, impresii, păreri ca nişte mici pietre preţioase răsfirate şi pe care n-am dori să le uităm.

Continue Reading
Back to top