Cînd Edmund Hillary a cucerit Everestul în 1953, a fost însoţit de şerpaşul Tenzing Norgay. Şi înainte, şi după aceea, în cele mai multe expediţii organizate de occidentali, şerpaşii au fost eroii din fundal. În august 2008, cînd unsprezece alpinişti şi-au pierdut viaţa pe K2, cel mai periculos vîrf din lume, doi dintre şerpaşi au supravieţuit.
Bazîndu-se pe noi surse şi interviuri, Îngropaţi în cer ne dezvăluie pentru prima dată povestea lor uluitoare. Peter Zuckerman şi Amanda Padoan le urmăresc drumul din satele natale izolate pe înălţimile munţilor Himalaya pînă în mahalalele din Kathmandu şi, mai apoi, pînă la aventura de pe K2, care le va schimba viaţa şi le va aduce celebritatea.
Volumul Îngropaţi în cer a apărut în colecția Hexagon. Cartea de călătorie, a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală, traducere de Cornelia Dumitru.
Sînt unul dintre puţinii supravieţuitori ai «triumfului şi tragediei» expediţiei de pe K2 din 2008. Am scris şi o carte, Surviving K2, am citit foarte mult despre această expediţie istorică… Însă Îngropaţi în cer mi-a depăşit aşteptările, pentru că descrie în detaliu diferenţele culturale şi importanţa alpiniştilor orientali. (Wilco van Rooijen)
Peter Zuckerman este jurnalist. Pentru activitatea sa, i s-au decernat numeroase distincţii prestigioase, printre care Livingston Award, National Journalism Award şi Blethan Award.
Amanda Padoan este alpinistă. A studiat literatura la Harvard University şi dreptul la Pepperdine School of Law. În prezent, este colaborator la ExplorersWeb, Rock and Ice şi The Alpinist.
În aceeași colecție: Levison Wood, Pe jos de-a lungul Nilului.