Vineri, 1 aprilie 2011, la ora 17:00, librăria AvantGarde din Iași organizează o dezbatere despre Chestiunea evreiască în documente militare române. 1941-1944 a istoricului Ottmar Traşcă, apărut la editura Institutul European.
Invitaţi:
Dr. Ottmar Traşcă – cercetător ştiinţific la Institutul …
Editura Polirom a publicat în premieră, ciclul de prelegeri predat de Alexandru Philippide studenţilor de la Universitatea din Iaşi, timp de aproape 40 de ani (1895-1932), cu titlul: Istoria limbii române (ediţie cartonată, 720 de pagini). Cea mai amplă gramatică …
Cel de-al treizecilea titlu al seriei „Collegium. Relații publice a Editurii Polirom a sosit de curând din tipografie. Este vorba despre Strategii pentru brandingul de succes. Notorietatea și longevitatea unei mărci de Hamish Pringle și Peter Field, o lectură …
Iată că după lansarea cărții Și așa mai departe? am reușit să avem și interviul cu Dan C. Mihăilescu, agentul de bine al cărților și lecturii. În exclusivitate pentru BookMag, omul care face și aduce cartea.
Miercuri, 30 martie, la ora 19.00, la Librăria Dalles din Bucureşti (B-dul N. Bălcescu nr. 18), va avea loc lansarea celui mai recent titlu semnat de Caius Dobrescu, Minoic, un roman detectivistic, plin de mistere şi mesaje criptice.
Alături …
În curând va apărea ediția de lux a volumului Ce au fost „boierii mari” în Țara Românească? Saga Grădiștenilor (secolele XVI–XX) de Neagu Djuvara. Una dintre cele mai bine vândute cărți ale anului trecut, Ce au fost „boierii mari” …
Scriitorul şi cineastul Ioan Grigorescu a încetat din viaţă, la vârsta de 80 de ani. Ioan Grigorescu a semnat 15 volume de proză, 20 de scenarii cinematografice pentru filme artistice de lungmetraj şi peste 400 de episoade ale serialului TV …
Miercuri, 30 martie, începând cu ora 18.30, Cafeneaua critică propune, în colaborare cu Polirom, o întâlnire cu Marta Petreu, prilejuită de lansarea seriei de autor dedicate scriitoarei de către editură. Despre primele trei volume din serie, și anume Apocalipsa după …
de Voicu Bojan Două sunt cărţile care m-au determinat să scriu acest material: Ilf şi Petrov „America fără etaje” Polirom 2010 şi John Steinbeck (cu Robert Capa) „Jurnal rusesc„, RAO 2010. Există o seamă de similitudini …
Succesul romanelor semnate de Richelle Mead vine nu doar din stilul spumos și plin de imaginație etalat în seriile Georgina Kincaid și Academia vampirilor, dar și din faptul că rezonează foarte bine cu publicul său. Este tânără, amuzantă, deschisă și fiecare lansare de carte la care participă se transformă într-un spectacol pentru cititorii săi. Un interviu în exclusivitate pentru BookMag.
Librăria Avant-Garde Librarium împreună cu editura TREI vă invită marți, 29 martie, de la ora 18.00, la o dezbatere porrnind de la volumul Sentimentul metafizic al tristeții de Horia Pătrașcu (cu o prefață de Ștefan Afloroaei). Alături de autor, vor …

