O dragoste ar fi rămas o banală poveste despre un bărbat educat, din lumea bună, tras pe sfoară de abila vânzătoare de plăceri, dacă nu şi-ar fi băgat coada un scriitor priceput într-ale capcanelor afective, atât de bine întoarse pe toate părţile în literatura italiană postbelică, adânc înfiptă-n mâlul fertil al influenţei freudiene.
Romanul Fericiţi cei fericiţi de Yasmina Reza ar fi fost un bun manual de folosire a umorului pe post de bisturiu în cuplurile roase de frustrări, pentru care disputele iscate dintr-un fleac sunt considerate începutul ameninţător al unei maladii fără leac. Totuşi, nu umorul este cel care aduce o gură de aer într-o atmosferă sufocantă, folosit pentru a distrage atenţia de la urmările acţiunilor, ci mai degrabă o variantă incisivă, apropiată de sarcasmul care taie până ajunge la miezul problemelor acunse printr-o nonşalanţă prost mimată.
Femeile din trecut sunt pentru bărbatul înclinat spre autoanaliză ceea ce poate fi nudul pentru nişte pictori: o temă inepuizabilă, mereu pregătită să i se înfăţişeze sub alte culori, mesaje afective sau destăinuiri în surdină, criptate de paravanul unui corp metamorfozat sub presiunea furtunilor sufleteşti.
„Cred că este o poveste aspră, căreia nu-i lipsesc străfulgerările de frumuseţe, avea să declare Steinbeck despre un roman mistuitor, precum obsesia protagonistului său pentru o perlă neobişnuită, ce-ar fi trebuit să-l scape de sărăcia extremă.
Danilo Kis are talentul de-ai cuceri până şi pe cititorii temători în faţa titlurilor hard, pline de cuvinte morbide, în care sunt preferate mai ales cărţile bune de pus în geanta de plajă. Enciclopedia morţilor şi Criptă pentru Boris Davidovici promit nişte lecturi acaparante, ficţiunea devenind un labirint în care se pierd amănuntele unei realităţi grele, apăsătoare, în dulcele stil borgesian.
Evaluat după standardele artificiale, Charlie Chaplin era, la prima vedere, o caricatură ambulantă, capabilă de autoironie şi devenită faimoasă prin forţa imaginaţiei, aceeaşi imaginaţie ce l-a salvat de la disperare şi l-a plăsmuit pe vagabondul duios, expresiv şi ezitant. În ciuda unor aparenţe deloc măgulitoare, Charlie Chaplin a fost cunoscut şi datorită cuceririlor sale. Deţinea un şarm aparte, capabil să incite la pasiuni, transformate apoi în geloziile amantelor părăsite. Totuşi, ultima femeie care dezvoltă o adevarată obsesie pentru el nu-i va mai permite s-o abandoneze.
În ciuda titlului macabru, volumul Enciclopedia morţilor cuprinde unele dintre cele mai frumoase proze scurte pe care le veţi citi. Danilo Kis a readus la viaţă personaje ce s-au pierdut prin tunelul secolelor în care adevarul istoric şi legendele se contopeau, iar fantasticul, realismul magic şi realismul brut îi jucau feste imaginaţiei. Pentru fanii lui Borges, un maestru al prozelor scurte în care ficţiunea se dezlănţuie şi realitatea este acaparată uşor-uşor de imaginarul dilatat, acest volum este o lectură memorabilă. Danilo Kis a fost comparat şi cu marele
Aşa cum orologiile curgătoare şi Girafa în flăcări (Dali), grădinile bizare ale lui Miro, siluetele din imaginaţia lui Oscar Dominguez, personajele fantastice ale lui Remedios Varo sau miresele zburătoare ale lui Chagall au devenit emblemele picturii suprarealiste din spaţiul european, tot aşa opera Nadja este considerată un manifest suprarealist deghizat în proză experimentală.
Prin Ochiul cosmologic am văzut un alt Henry Miller. Nu mai este ştrengarul cabaretelor şi colecţionarul fanteziilor burleşti din cartierul plăcerilor stridente, pe care l-am descoperit în Zile liniștite la Clichy. Alcătuit dintr-un puzzle vizionar, Ochiul cosmologic reuneşte obsesiile şi fetişurile (de astă dată) literare şi cinematografice din perioada în care scriitorul s-a lăsat în voia Parisului efervescent, aflat poate în cea mai frumoasă perioadă artistică din istoria sa. Cititorul obişnuit să găsească un Henry Miller fără pudoare, fascinat de libertatea găsita într-un Paris hotărât să nu refuze scriitura plină de acel erotism făţiş, va fi uimit să descopere o variantă mai cizelată.
După ce-am citit O femeie şi piesele de teatru grupate în volumul Rubens şi femeile neeuclidiene, m-am aşteptat să găsesc în Privirea contesei Hahn-Hahn o scriitură plină de originalitate, jocuri de cuvinte, viziuni parodice asupra istoriei sau trimiteri culturale ghiduşe.
Aveam paisprezece ani când am auzit prima oară povestea scriitoarei George Sand. M-a fascinat amestecul dintre sensibilitatea feminină şi dorința ei de-a ieşi din gineceul unde o trimiteau mereu prejudecăţile unei societăţi. Am descoperit-o pe George Sand într-o perioadă a vieţii mele în care începeam să fiu interesată de reformele femeilor emancipate, de acele diferenţe dintre scriitura masculină şi cea feminină şi de legile nescrise prin care se tot spunea ce are şi ce nu are voie să facă o femeie de-a lungul existenţei dacă „vrea să rămână o doamnă în ochii celorlalţi.
Bastarda Istanbulului are tot ce-i trebuie pentru a-ţi transforma lectura într-o călătorie tumultuoasă. Interdicţii, suspans, tabuuri şi controverse. Peste toate pluteşte realismul magic ascuns între pereţii unui conac otoman, unde zac ascunse multe secrete transgeneraţionale, abordate fie dramatic, fie prin ironiile usturătoare precum anumite mâncăruri condimentate din fostul Constantinopol.