adriana gionea | BookMag

Un autor care creează dependență!

Cum ar fi să citeşti trei variante ale aceluiaşi roman? Să ai acces în culisele unui atelier creativ interior, aparţinând unuia dintre cei mai mari scriitori italieni, să observi cum filtrează trăsăturile personajelor, cum selectează tipologiile umane şi frământările memorabile? Actuala traducere a romanului Cei doi prieteni reuneşte manuscrisele „rătăcite de Alberto Moravia într-o valiză. Cititorul va fi captivat de adâncimea psihologică a scriiturii, de perspectivele diferite prin care dramele umane şi răspunsurile categorice se diluează.

Jocurile narative ale lui Murakami

Haruki Murakami este genul de scriitor capabil să scoată nişte povestiri captivante şi din plângerile primite de angajatul unui supermarket. Nimic din începutul povestirilor incluse în volumul Elefantul a dispărut nu prevesteşte întorsătura absurdă, ilară sau dramatică a naraţiunii. Dar Murakami are acea reputaţie menită să-ţi creeze aşteptarea extraordinarului din cotidian. Cele şaisprezece proze scurte sunt o revelaţie pentru cei obişnuiţi să citească numai romanele scriitorului japonez.

Când balamucul devine un paradis

Dacă ai deschis Veranda cu frangipani, nu te mai opreşti până când eroul nu-şi dă ultima suflare şi textul, ultima literă. O traducere încărcată de nuanţe, cuvinte meşteşugite, venite din adâncurile Africii, o investigaţie plină de misterul unui roman poliţist, replici şi personaje cu tâlc…calităţile unui roman ce nu a trecut neobservat. Un tablou ameţitor şi atroce al Mozambicului postcolonial şi un scriitor distins, în 2007, cu Premiul Uniunii Latine pentru Literaturi Romanice. Din juriu a făcut parte şi Gabriela Adameşteanu, alături de un alt scriitor african ce ne aminteşte de ravagiile perioadei coloniale - Eduardo Agualusa.

Un profet sceptic şi cultivat

Băieţii de pe strada noastră este o parabolă subversivă, o reinterpretare modernă a miturilor din Biblie şi din Coran. Romanul a fost considerat o blasfemie, cititorilor arabi fiindu-le interzisă lectura lui timp de 50 de ani. Autorităţile din ţările arabe l-au citit printre rânduri şi s-au temut de o chemare la revoltă. Şi ce poate fi mai îmbietor decât o chemare profundă şi artistică sau decât un migălos arabesc ţesut din intrigi, trăiri umane cutremurătoare

Voluptatea rafinată şi preţul ei prea mare

Murakami s-a jucat iar cu memoria auditivă. De data aceasta este vorba de o bijuterie din repertoriul lui Nat King Cole. Dacă ai citit şi Pădurea norvegiană, vei fi tentat să compari cele două romane. Acelaşi personaj care îşi rememorează viaţa afectivă, derulând o coloană sonoră din timpul ce nu mai poate fi luat înapoi. Acelaşi vârtej emoţional obsesiv, unde erotismul se întâlneşte cu moartea. Acelaşi tribut adus voluptăţii rafinate, în compania unei cărţi şi a unui disc memorabil. Finalul este, însă, diferit.

La graniţa dintre veneraţie şi parodie

Nu vedeţi nimic dacă nu aveţi curaj să puneţi întrebări indiscrete despre tablourile venerate de critici. Daniel Arasse pune toate întrebările ţinute sub tăcere de privitorii ignoraţi de specialişti. Profesor la Sorbona, Arasse se lasă inspirat de privirile publicului pentru a vedea celebrele tablouri într-o altă lumină. Acest volum reuneşte calităţile unui album de artă şi stilul spontan al jurnalului de călătorie…o călătorie în lumea artei, cu idei nonconformiste asumate.

Absurdul, noul realism mahfuzian

Spleen pe Nil! Aşa l-ar fi sfătuit Baudelaire pe Naghib Mahfuz să-şi boteze manuscrisul. Dar Parisul este prea departe, iar în Cairo decadenţa renaşte-n aprilie, «luna prafului şi a minciunilor», pentru a se dizolva apoi în alambicul plin de haşiş. Dar nu apatia şi drogul îi anesteziază pe eroii lui Naghib Mahfuz, ci numai o compulsivă pălăvrăgeală fără sfârşit. Pălăvrăgeală pe Nil face parte din categoria operelor menite să reflecte o societate egipteană căzută în debusolarea malignă, lăsată-n urmă de perioada colonială.

Familia aflată în pragul unei crize…de nervi

Puţini au putut să descrie frământările unei familii tulburate, folosindu-se de umor, fără a cădea în grotesc. Bora Ćosić reuşeşte să redea sensibilitatea unui preadolescent ce-asistă la bizareriile unui spaţiu familial dominat de un tată alcoolic, de o mamă anxioasă şi de un bunic veşnic pus pe harţă şi ursuz. Tabloul familial nu este unul sumbru. Replicile şi culorile sunt vii atunci când lumea este filtrată prin ochii unui copil aflat în căutarea acelor soluţii ieşite din comun.

Himere, nostalgii și plăceri fugitive

Pe Strada Zahărului resemnările sunt amare. Familia se împuţinează şi moartea pândeşte fiecare vis. Stăpânul casei nu mai jonglează cu năzuinţele copiilor săi. E prea târziu pentru a-l mai însura pe mezinul idealist, Kemal, preocupat de filozofia lui Bergson şi de cercetările darwiniste. Nu numai articolele în care mezinul Kamal susţinea că fiii lui Allah se trag, de fapt, din maimuţă, citite în zeflemea de foştii camarazi de pahar, îl fac pe marele negustor Ahmad să lase capul în pământ, ci şi modelul existenţial, specific unui burlac european semi-savant, îl umplu de mâhnire. Dar nu mai are prestanţa de altădată. Nu mai poate să-şi strige mânia pe care acum o sugrumă în convalescenţe tăcute. Şi nici amantele nu-i mai ţin de urât, acum sunt o copie gârbovită a curtezanelor dintr-un Cairo ireversibil.

Legenda jidovului rătăcitor, în cheie modernă

Iţic este una dintre poveştile tragice lăsate în urmă de Holocaust. Totuşi, nu despre moarte a vrut să ne aducă aminte Pascale Rose, ci despre extraordinarul unor lucruri fireşti, dar nepermise celor hăituiţi. Când au devenit lucrurile fireşti extraordinare? Atunci când evreii din cartierele sărace ale Varşoviei au vrut să aibă şi alte scopuri în viaţă în afară de supravieţuirea de pe-o zi pe alta, în magherniţe murdare şi întunecoase.

Pulsiuni şi reverii senzuale

Palatul dorinţei este cel de-al doilea roman din Trilogia Cairoului. Dacă în primul roman, O plimbare prin palat, Naghib Mahfuz prezenta conflictele dintre personaje şi întâmplările ce au cutremurat familia negustorului Ahmad Abd el-Gawad, în Palatul dorinţei scriitorul egiptean a creat scene de interior, unde stările sufleteşti, nu faptele, ajung în prim-plan. Ritmul acţiunii este încetinit pentru a zăbovi asupra incursiunilor introspective. Sentimentele năvalnice nu mai sunt interzise, ci descusute până la ultima zvâcnire neînţeleasă.

Negocierea voluptăților

Trilogia Cairoului se deschide cu O plimbare prin palat, romanul care te poartă în anii tulburi ai unui Egipt zguduit de contradicţii, oglindit în saga unei familii de negustori. Când Naghib Mahfuz a primit Premiul Nobel pentru Literatură, o cultură înţesată de ritualuri şi cutume reduse la tăcere a prins viaţă în imaginația cititorilor.

Etichetă: adriana gionea