Încă o dată Octavian Soviany confirmă faptul că stilul său inconfundabil se regăseşte nu doar în imaginarul apocaliptic sau în personaje cu rădăcini aristocratice şi istorii întunecate, ci într-un limbaj cu substanţă, dintr-o altă epocă, pe care îl mânuieşte ca unul „de-al casei, cu dezinvoltura vorbirii cotidiene.
Nume cunoscut şi premiat al literaturii contemporane spaniole, Javier Marías continuă drumul deschis de scriitorii spanioli de după epoca franchistă, ca perioadă de inovaţii literare, de implicare în dialogul cultural european. Romanul Bărbatul sentimental (El hombre sentimental) distins cu Premiul Herralde este un continuu monolog retrospectiv prin care Javier Marías demonstrează că între temporalitatea şi fragmentaritatea visului şi a ficţiunii nu există nicio diferenţă.
Cunoscută mai ales pentru romanul Clopotul de sticlă şi pentru volumul integral de Poeme pentru care primeşte postum Premiul Pulitzer, Sylvia Plath lasă posterităţii un volum consistent de manuscrise, fragmente de jurnal, făcut public abia în 2000 în Marea Britanie. The Journals of Sylvia Plath, 1950-1962 anunţă în multiple pagini sfârşitul de care avea să aibă parte o scriitoare pentru care viaţa era o chestiune de problematizare constantă, de reflecţie încordată şi de privire mereu din afară.
Penultimul roman publicat de Carlos Fuentes în 2009, Adán en Edén (Adam în Eden), considerat la bază roman politic, aduce în prim plan o societate mexicană controversată, în care abuzul de putere sub orice formă contrastează cu imaginea angelică, însă la fel de falsă, a copilului cu aripi, propovăduitor al minunilor sfinte pe străzile oraşului. Neprimit de critica literară cu acelaşi entuziasm pentru care scriitorul mexican a fost propus în nenumărate rânduri pentru premiul Nobel, romanul poate fi citit în cheie parodică în multe dintre paginile sale, ceea ce îl ridică într-o oarecare măsură la nivelul scriitoricesc cu care ne-a obişnuit Carlos Fuentes.
Câştigătoare a premiului Hawthorne în 1959, Singurătatea alergătorului de cursă lungă, apărută în volumul de proze scurte în 2012 la Editura Polirom, dă titlul unui volum în care Alan Sillitoe oferă distincte nuanţe ale singurătăţii şi ale libertăţii personale. În cele din urmă, fiecare proză reia într-o măsură sau alta, prin tonalitate sau semnificaţie, fraza
Cine ar fi spus că fostul bucătar al hotelului Majestic din Paris, vânzătorul ambulant din Scoţia, cercetătorul din grupul cunoscutului George Gallup avea să ajungă un geniu al advertising-ului, după cum îl numise revista Fortune? Confesiunile unui om de publicitate, volum ale cărui drepturi de copyright le oferă cadou fiului său pentru ziua sa de naştere, şi care devine în scurt timp un bestseller tradus în 14 limbi, se transformă din confesiune în campanie publicitară a propriului Ogily, care oferă de la experienţe personale în afaceri, la sfaturi şi avertismente în campaniile de advertising până la un stil de viaţă al omului de publicitate.
Psihologii distorsionate, familii dezbinate, case părăsite în care doar obiectele fotografiate mai păstrează urmele eşecului social, culpe din adolescenţă şi iubiri ilegale adună destinele risipite din romanul lui Paul Auster, Sunset Park. Toate personajele se regăsesc într-un fel sau altul în imaginea din final a cărţii, cea a soldatului întors de pe front fără mâini incapabil de a duce o existenţă firească în lipsa unui ajutor.
Cu o imaginaţie care anulează orice limită a posibilului, construind o lume în care miticul este deformat de fiinţe cu origini obscure şi inexplicabile, José Donoso scrie una dintre cele mai incitante cărţi de ficţiune a spaţiului sud-american şi nu numai. Obscena pasăre a nopţii îşi duce cititorul prin toate stările unui purgatoriu al lecturii, îl înspăimântă cu creaturi care depăşesc orice sferă a umanului, îl pierde prin nivelele şi identităţile personajelor care se confundă tocmai atunci când crezi că le-ai dat de capăt, îi închide orice portiţă de scăpare spre o lume firească a înţelegerii.
Între jurnale, dosare şi acte oficiale, asociaţii de idei, revolte interioare ale unui actor, martor, spectator şi complice în acelaşi timp al propriului destin, se află risipită cartea sa de identitate, o confirmare nu a unui spaţiu din care se trage, ci a unei conştiinţe. Carte de identitate semnată de scriitorul spaniol Juan Goytisolo reafirmă încă o dată crezul autorului său, şi anume că singura sa patrie rămâne limba spaniolă.
Atunci când actul de a scrie despre viaţa altora se converteşte într-o formă de a umple treptat lacune şi goluri ale propriului destin, biografia se dovedeşte a fi unica formă de a pune pe hârtie o istorie personală. Ultima carte a scriitorului spaniol Alfons Cervera, Esas vidas, aduce împreună în 150 de pagini moartea lentă a mamei, secretele politice ale tatălui, lumea lipsită de sunete a fratelui, destine unite într-o singură viaţă, cea a scriitorului.
La finalul volumului Poezii odioase de dragoste (Editura Vinea, 2010) poţi crede că autorul, Adrian Diniş, ar putea oricând să consemneze „pot să scriu versurile cele mai triste în noaptea aceasta în locul lui Neruda. Asemănat cu tânărul Cărtărescu (pe atunci!), tânărul poet de acum se ţine de firul Ariadnei (al Georgianei, sau al lui Dede din versurile sale) pentru a se salva în poezie.
Atunci când Cititorul şi Cititoarea se confundă în afara cărţii, când confundă paginile unei cărţi cu trupul celuilalt lectura capătă ritmul nevoii de a-ţi învăţa pe de rost propriul cititor. În lectura sa, Cititoarea îşi deschide curiozitatea cu titlurile capitolelor (trupului), cade în amănuntele fiinţei citind defectele ca efecte stilistice şi apoi îşi construieşte propriul Cititor ideal din paginile tocmai parcurse. De cealaltă parte, Cititorul nostru recurge la o lectură complexă, cu toate simţurile într-o alergare grăbită printre rândurile celuilalt; el sare, repetă paginile, insistă în mesaje simultane până ce se pierde.