Rîul care ne desparte, al scriitorului kenyan de expresie engleză Ngũgĩ wa Thiong'o, Papagalul verde, de Martha Bibescu, Marea, dimineaţa, de Margaret Mazzantini, autoarea bestsellerului Nu te mişca şi Tangoul Vechii Gărzi, al romancierului spaniol Arturo Pérez-Reverte, sînt cele mai recente titluri apărute în colecţia Biblioteca Polirom.
Polirom şi Cartea Românească vor participa la cea de-a XX-a ediţie a Tîrgului Internaţional de Carte Gaudeamus (20-24 noiembrie 2013) cu peste 1000 de titluri, toate aflate la reducere (20%), cu oferte speciale (cărţi la 10 lei), dar şi cu pachete promoţionale accesibile publicului larg (30-40% reducere). 39 de noi titluri vor fi lansate la această ediţie Gaudeamus (35 de evenimente), la standul editurilor, dar şi la Standul Dacia sau Bursa de contacte, din cadrul Complexului Romexpo Bucureşti.
Editura Philobia, societate cu capital francez, vine cu un nou model editorial: cărţi publicate în majoritate de jurnaliști. Titlurile sale, ale căror autori sunt celebri în Franţa, dar şi în lumea anglo-saxonă, abordează domenii variate, printr-un stil informativ, cât mai obiectiv, dar plin de savoare.
O nouă serie pentru copii având drept personaje principale celebrii animatori radio Itsy și Bitsy, trei apariții remarcabile în seria Strada Ficțiunii – Nono, Cevengur și al doilea volum din Nepovestitele trăiri ale templierilor români, o carte semnată de celebrul actor Horațiu Mălăele - Rătăciri, dar și Istoria lumii. Din preistorie până astăzi de Imanuel Geiss sunt printre noutățile editoriale aduse de All la Bookfest 2012.
O educație libertină, de Jean Baptiste Del Amo – un roman în cheie noir, Ce s-a pierdut, de Catherine O’Flynn – un aparent roman polițist și volumul de debut Self Help, de Edward Docx sunt noutățile editurii Vellant la Bookfest 2012.
La standul editurii Litera de la Bookfest 2012 sunt așteptați cu mare drag copiii, pentru că aici vor găsi colecții noi ce le sunt dedicate, dar și volume pe care le așteptau de multă vreme. Georgiana Sandu, PR manager Litera, ne-a oferit mai multe detalii:
O reeditare în ediție de lux a cărții pentru copii Pinocchio, manuale pentru învățarea limbilor străine pentru copii, ghidul Cum să fii as în creșterea și îngrijirea copiilor, cărți pentru adolescenți – Cele treisprezece motive, primul volum al seriei Maximum Ride, romanul Spulberă-mă, dar și cărți pentru adulți: Necunoscuta de la Palazzo D’Oro și Noaptea, de Elie Wiesel sunt doar câteva dintre noutățile Grupului Editorial Corint la această ediție a Bookfest.
Cel mai recent roman al lui Stephen King, JFK 11.22.63, primul volum din Enciclopedia religiilor de Michel Malherbe, antologia în două volume Războinicii, coordonată de George R.R. Martin și Gardner Dozois, Drood de Dan Simmons sunt doar câteva dintre noutățile atractive pe care le veți găsi la standul Nemira de la Bookfest 2012.
Curtea Veche Publishing își aşteaptă cititorii la cea de-a VII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest cu multe surprize. Pentru cele câteva zeci de mii de vizitatori aşteptaţi, mai ales în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, editura a …
Editura Trei aduce la această ediție Bookfest titlul care a spart toate topurile de vânzări la nivel mondial: Cele 50 de vicii ale domnului Grey, un roman de dragoste în cheie erotică. Nu e pentru pudibonzi și nici pentru cei care consideră că a vorbi despre sex e o blasfemie!
Editura Art continuă să lanseze romane grafice de excepție, alături de titluri importante din literatura universală și albume de artă și fototgrafie.
Un nou roman de John Grisham – Mărturisirea, o nouă apariție în seria de autor William Faulkner – O parabolă, De vânzare: Mariana, 15 ani – cutremurătoarea carte a Ianei Matei, despre traficul de carne vie și multe cărți fantasy, ilustrate sau enciclopedii pentru copii sunt recomandările reprezentantei editurii Rao la târgul de carte Gaudeamus 2011.