„Am găsit în mine o dorinţă pe care nicio experienţă din această lume nu o poate satisface; cea mai probabilă explicaţie este că am fost făcut pentru altă lume - iată unul dintre citatele lui Clive Staples Lewis, cunoscut mai simplu ca C.S. Lewis. Tocmai asta, adică o lume diferită de cele cu care ne obişnuise găsim în colecţia de eseuri, Despre lumea aceasta şi despre alte lumi. Pentru că de data aceasta nu mai e vorba de basme, ci de fapte. Lewis explică de ce basmele nu fac parte deloc dintr-o literatură light şi că gusturile celor mici în materie de literatură
Spleen pe Nil! Aşa l-ar fi sfătuit Baudelaire pe Naghib Mahfuz să-şi boteze manuscrisul. Dar Parisul este prea departe, iar în Cairo decadenţa renaşte-n aprilie, «luna prafului şi a minciunilor», pentru a se dizolva apoi în alambicul plin de haşiş. Dar nu apatia şi drogul îi anesteziază pe eroii lui Naghib Mahfuz, ci numai o compulsivă pălăvrăgeală fără sfârşit. Pălăvrăgeală pe Nil face parte din categoria operelor menite să reflecte o societate egipteană căzută în debusolarea malignă, lăsată-n urmă de perioada colonială.
Acum, când toată lumea discută despre cartea anului 2011, eu o citesc pe cea premiată anul trecut şi anume Ion Vianu - Amor intellectualis. Mă gândesc chiar să-mi fac din aceasta simplă coincidenţă un obicei, transformat eventual într-un ritual în câţiva ani, deoarece îmi asigură o (minimă) obiectivare şi distanţă critică faţă de o carte a momentului, adulată sau urâtă vreme de câteva zile sau luni, de (prea) multe ori prin raportare nu atât la valoarea ei strict literară, cât mai ales la persoana autorului...
Romanul Darul, al domnişoarei Cashore, începe în cel mai dramatic mod cu putinţă – o tânără domniţă pătrunde într-un castel, scoate din circulaţie gărzile, se luptă cu un personaj necunoscut (dar care nu face parte dintre cei din castel), apoi eliberează un bătrân deţinut în temniţele respectivului castel şi-l duce într-un loc sigur. Şi cartea continuă în acelaşi ritm trepidant, făcându-l pe cititor să n-o lase din mână până n-o termină.
Cartea aceasta se cheamă viaţă, iar Luis Landero se cheamă creator. Suflă peste nişte cuvinte, peste nişte întâmplări simple şi le umple de vigoare, de suflu, de mişcare. Croşetează un labirint de povestiri, de momente, de amintiri ale unui personaj ajuns la capătul vieţii. Şi toate lucrurile făcute şi nefăcute capătă o altă dimensiune, o altă importanţă.
Iar m-am specializat în cărţile pentru copii şi zău dacă îmi pare vreun pic rău. Oferta este foarte bogată, de parcă un tren întreg încărcat cu fantezie a deraiat undeva, deasupra noastră, şi s-a vărsat peste lume.
Puţini au putut să descrie frământările unei familii tulburate, folosindu-se de umor, fără a cădea în grotesc. Bora Ćosić reuşeşte să redea sensibilitatea unui preadolescent ce-asistă la bizareriile unui spaţiu familial dominat de un tată alcoolic, de o mamă anxioasă şi de un bunic veşnic pus pe harţă şi ursuz. Tabloul familial nu este unul sumbru. Replicile şi culorile sunt vii atunci când lumea este filtrată prin ochii unui copil aflat în căutarea acelor soluţii ieşite din comun.
Cu romanele polițiste scandinave am făcut cunoștință abia după ce am văzut filmul Bărbați care urăsc femeile, varianta suedeză, după romanul lui Stieg Larsson. Și când am auzit că autoarea Liza Marklund a scris deja 12 romane polițiste în 12 ani, am început Studio 69 cu o reținere ușor răutăcioasă. O fi fost din invidie feminină, o fi fost invidie pur și simplu?... Dar m-a prins de la început, de fapt, m-au intrigat primele rânduri din Nota Autoarei, vedeți mai jos de ce. Și apoi, restul a mers strună.
Dragoș Butuzea despre volumul Românii, un viitor previzibil?, de Dorin Bodea. Când aveam televizor, vedeam tot felul de părerişti – intitulaţi pompos analişti sau lideri de opinie – care se pronunţau despre cum sunt românii. Eu însumi spun că „noi, românii facem şi dregem. Iată însă o carte care ce are la bază o cercetare ştiinţifică – bazată pe perspectiva a 1132 de români din toată ţara. Ei vorbesc despre caracteristicile culturale ale lor înşile şi ale celorlalţi.
UPDATE: Sanctus s-a dovedit a fi cel mai de succes titlu al editurii Allfa la această ediție a Târgului Internațional Gaudeamus 2011. În pauza dintre o lansare, o discuție cu bloggerii și o sesiune de autografe, Simon Toyne a acceptat să povestească pentru BookMag despre Sanctus și să facă o pledoarie pentru romanul care a fost tradus în 40 de țări.
Lloyd Allen era un nebun periculos, internat în spitalul Bradfield Moor. Într-o noapte cu lună plină a auzit vocea Domnului - care i-a cerut să plece din ospiciu şi să omoare pe cineva. În încăierarea provocată de tentativa de evadare a nebunului – care găsise un topor în trusa antiincendiu de la primul etaj al spitalului – doctorul Tony Hill a reuşit să-i distragă atenţia lui Allen suficient timp cât să permită infirmierilor să-l imobilizeze, dar s-a ales cu o lovitură de topor în genunchi...Aşa începe o nouă aventură a doctorului Hill şi a inspectorului-şef Carol Jordan.
Editura Polirom mi-a îndeplinit una dintre marile dorinţe secrete din perioada adolescenţei... Aceea de a putea citi, fie chiar şi în traducere, cărţile lui Henry Miller datorită unei serii de autor care a început cu Sexus şi continuată apoi cu Plexus, Nexus, Primăvara neagră, acele încântător-indecente capodopere ale romanului contemporan numite Tropicul Cancerului şi Tropicul Capricornului. Cea mai recentă apariţie se numeşte Colosul din Maroussi şi este un paradox.