Nu ştiu dacă Richard Dawkins îşi începe această carte cu nişte vorbe incitante, e drept, pentru a-şi ţine cititorul captiv în lectură. El spune aşa: „Am scris această carte încredinţat fiind că existenţa noastră reprezenta odinioară cel mai mare dintre mistere, dar ea a încetat să mai fie un mister. Lui Darwin şi Wallace le aduce un omagiu, pentru că ei au dat răspunsul. Dar, oare, ne întrebăm, de ce atâta lume încă nedumerită sau convinsă de ideea creaţiei, rămâne fascinată de acest mister? Poate că nu ne convine că Dawkins susţine cu tărie că universul, pe care noi, oamenii, îl cunoaştem nu este decât „o parte infimă din întregul univers. Poate că, aşa cum vom vedea, ne credem grozavi, o specie „specială. La unele lucruri nici noi nu gândim, remarcă el.
