Mult-așteptatul volum al doilea din trilogia dedicată perversului domn Grey a apărut, în sfârșit, doamnelor! Surpriza este că Cincizeci de umbre întunecate de E.L. James continuă aventurile cuplului Anastasia Steele – Christian Grey într-o notă puțin diferită de cea a primului volum, Cincizeci de umbre ale lui Grey. Aşadar, trecem la nivelul următor.
Câştigătoare a premiului Hawthorne în 1959, Singurătatea alergătorului de cursă lungă, apărută în volumul de proze scurte în 2012 la Editura Polirom, dă titlul unui volum în care Alan Sillitoe oferă distincte nuanţe ale singurătăţii şi ale libertăţii personale. În cele din urmă, fiecare proză reia într-o măsură sau alta, prin tonalitate sau semnificaţie, fraza
De la 5:36 dimineața până la 7:51 seara. Atât este timpul efemer al acestui roman în timp real. Cu mențiunea că unele amănunte necesare poveștii rapide se petrec înainte de aceste 13 ore în care ancheta forțelor de poliție sud-africane se împletește, pentru setea de informații a non-africanului de rând, cu contextul social și politic actual din țara aceasta atipică de la celălalt capăt al lumii.
Detectivul Nick Belsey se trezește într-o dimineață, devreme, la ora la care primele mașini cu navetiști încep să circule, pe o colină din estul cartierului londonez Hampstead Heath. Trezirea nu îi este plăcută, nu doar din cauza frigului de afară, ci și pentru că nu-și amintește ce caută acolo iar gustul de pământ și mirosul de sânge (al lui) și de scoarță putredă nu prevestesc nimic bun.
Ian Morris e un autor generos. Nu pierde vremea cu dezvoltări în o mie de cărţi a fiecărei frînturi de idee. A strîns în De ce vestul deţine încă supremaţia tot ce se putea: experienţa de arheolog, lecturi critice ale confraţilor istorici, ipoteze interesante, idei, filme şi cărţi SF care-l pasionează sau amuză, parabole, pilde pline de învăţăminte. Morris e un show man academicos. De aia v-aş sfătui să nu vă lăsaţi speriaţi de cele peste 500 de pagini.
Fără îndoială, ați auzit de el. Time Magazine i-a publicat fotografia pe copertă, numindu-l „Marele romancier american. Tocmai am terminat noul său roman, Libertate, iaer reacția mea viscerală a fost: WOW! Care m-a dus cu gândul la factorul WOW!: nu doar în privința romanului lui Franzen, ci în ficțiunea contemporană în general.
Anatole France este un autor care, chiar şi pentru cititorul român, nu mai are nevoie de nici o prezentare. Premiul Nobel pentru Literatură în 1921, membru al ilustrei Academii Franceze din 1896, a fost considerat încă din timpul vieţii un …
Despre actorul Jack Nicholson se poate spune orice, numai că este o frumusețe nu! Cu toate acestea, are un farmec aparte, cu care a cucerit multe femei (unele celebre ori topmodele), am aflat din biografia sa apărută la editura Victoria Books. Volumul intitual simplu Jack este scris de John Parker, care a pus cap la cap niște date și interviuri acordate de marele actor ziarelor și mai puțin televiziunilor (conform unui principiu al său pe care l-a respectat destul de mult).
Când a scris romanul Poate că da, poate că nu, Gabriele d’Annunzio a vrut să reia vechea temă a triunghiului amoros, înlocuind, mai întâi, pasiunea în culori exuberante cu drama sumbră şi tulburătoare. Deşi a declarat că numai pasiunea l-a putut îndemna să creeze asemenea personaje, scriitorul italian învăluie scenele mistuitoare în tăcerile nesfârşite ale melancolicilor. Relaţia dintre personaje nu este clară şi nu conduce spre confruntări tranşante şi violente. În schimb, alcătuieşte un labirint afectiv bizar şi tragic. Paolo, Isabella şi Vana sunt protagoniştii unor legături încâlcite. Aşa cum reflectă şi cuvântul poate din titlu, relaţiile dintre aceştia vor sta mereu sub semnul ezitării. O ezitare care ascunde frica de a lua decizii asumate.
Scrierea unui roman, asemenea iubirii, este o muncă de zi cu zi. Iubirea poate fi într-adevăr fructul unei munci îndelungate, de zi cu zi, aidoma unor creaţii monumentale, durabile, monstruoase în sensul că nu par făcute de mâna omului, ci de ceea ce ne-am învăţat să numim monştri sacri, precum
Filosofia contemporană nu are tocmai reputaţia de a constitui o lectură agreabilă. Când nu coboară în zona conceptelor greu de înţeles de neofiţi, ea problematizează crizele secolului şi inventariază căderile condiţiei umane. În restul timpului, pulverizează unitatea originară a omului, pe care îl sparge într-o mulţime de fiinţe unilaterale: omul economic, omul social, omul limbajului, omul politic, omul estetic ş.a.m.d.
Un interviu cu Kate Winslet, protagonista deja clasicului film Titanic, la lansarea versiunii 3D a peliculei: