BookMag. Oameni mari despre cărți bune
Danny, un băiat de 15 ani, izolat de lumea din jurul său, ușor visător, povestește despre viața familiei sale, o familie săracă, din pătura de jos a societății. Bunica lui - Agnes - moare, bunicul său este internat într-un azil de bătrâni, iar adolescentul își petrece vara îngrijind porcul bătrân al bunicilor până în momentul în care casa acestora e dărâmată.
În ciuda controverselor iscate în jurul politicienilor de pretutindeni, constat cu plăcere că sunt și ei oameni. Și vă dau doar un exemplu: „După 13 ani de căsătorie, eram complet domesticit, slab și neajutorat, recunoaște Barack Obama. Cartea Îndrăzneala de a spera, scrisă de Barack Obama și apărută la editura Rao este scrisă în 2006, pe vremea când actualul președinte al SUA era doar senator. Deși mai slabă ca stil decât cărțile politice scrise de familia Clinton sau Tony Blair, volumul împărtășește viziunea lui Barack Obama pe diverse teme ale societății americane contemporane: insecuritatea economică, tensiunile rasiale și religioase, legăturile de familie.
Dragostea, chiar ea este cel mai recent roman al Corinei Sabău, scriitoare din noul val. Un roman profund și sensibil despre căutarea iubirii și a unei insule de stabilitate și siguranță într-o societate tulburată, incertă. Un roman în care detaliul capătă dimensiuni impresionante, iar scenele de cuplu sunt foarte atent creionate.
Umorul şi fatalitatea sunt livrate de Gogol în aspectele mărunte ale cotidianului, dar care vor căpăta nişte dimensiuni spectaculoase. Cele trei povestiri incluse în acest volum – Mantaua. Nasul. Însemnările unui nebun conţin promisiunea (îndeplinită!) a unei lecturi acaparante chiar şi după aproape două secole, în care preferinţele cititorilor şi fundalul social au cunoscut modificări. Nu trebuie să fi trăit în Sankt Petersburg pentru a pătrunde în universul personajelor descrise de Gogol. Trebuie doar să priveşti mai atent în jur pentru a regăsi aceleaşi chipuri devenite nişte caricaturi mai mult sau mai puţin hazlii ale viciilor sau ale preocupărilor inutile.
Cartea aceasta - Amintiri din bucătăria lumii. Mică antologie de gesturi, stări și gustări de Matei Pleșu - este, mai înainte de toate, o carte hazlie. Fără îndoială că putem aprecia documentarea autorului, amintirile și experiențele lui legate de tot ceea ce se asociază cu ceea ce numim culinar, referindu-ne la obiceiuri, modă, artă, simptom al puterii, tradiție, cultură etc. Oricine o citește poate să-și mobilizeze trăirile personale, propriile amintiri, pățaniile, uimirile și curiozitatea.
Nu de puține ori, în interviuri sau în articole, mai ales poeții noștri au tendința să afirme metaforic că „patria lor „e limba română. Dacă nu mă înșel, expresia a plecat de la Nichita Stănescu, dar a fost atât de des folosită vreme de vreo patru decenii, încât circulă ca banul cel bun, vorba cronicarului, pregătindu-se să intre în dicționarele de proverbe și înțelepciuni autohtone. Ea vrea să spună eventual că poezia e intraductibilă, ori măcar greu de transpus în altceva decât tiparele originale; că unele scăpărări izbucnite la contactul cuvintelor alese cu grijă nu mai pot fi re-create cu ușurință într-o altă limbă, iar traducătorul se dovedește a fi traditore chiar și atunci când, beneficiind de cultura limbilor străine, se întâmplă să fie autorul însuși.
Aş vrea să ştiu exact cum se naşte o carte. Şi nu pot. Pentru că de ce mai multe ori întâi încolţeşte o idee, o întâmplare văzută pe stradă sau povestită de un prieten. Şi când sâmburele poveştii se fixează undeva în mintea mea şi începe să mă provoace, să mă împingă de la spate, ei bine, atunci începe munca. Şi poate părea rutină, dar nu e deloc. Este un fel de maraton, o cursă lungă, în care îţi dozezi forţele, îţi calculezi momentele de aparentă odihnă, sprintezi din timp în timp, apoi, evident, oboseala începe să apară, tentaţia renunţării, îndoielile...
Doi scriitori contemporani foarte tari în Bucureşti, pe 5 decembrie, la Muzeul Ţăranului, la FILB. Am tot scris despre cărţile lor de-a lungul anilor. Cu Jonathan Coe am făcut fixaţii, pe Will Self îl admir pentru forţa nouă cu care a injectat distopiile şi pentru prezenţa lui de scriitor-mediatic-analist-pop-filozof care de multe ori aduce mai multă lumină în dezbateri decît tot soiul de pretinşi specialişti.
Palahniuk vine cu o noutate: Snuff. Un romănuţ cu cea mai simplă idee din lume: o starletă porno trecută de vremea de glorie vrea să stabilească un nou record de orgie sexuală cu 600 de bărbaţi – adică să depăşească recordul Annabelei Chong (nu un personaj, ci o figură reală). Nu o să stric surprizele, o să vorbesc mai ales de tehnicile folosite de scriitor.
Moartea unei femei în împrejurări bizare nu aduce nelinişti sau semne de întrebare în lumea aparent anostă a unui fost agent al serviciilor secrete israeliene sau a unei fiice atinse de o boală aparent inexplicabilă. Revine însă în fragmente de amintiri neordonate, disipate şi, uneori, dureroase, în existenţa unui bărbat trăită la limita dintre somn şi visare, dintre nepăsare şi retragere treptată din societate.
Cu toate că Stephen King a scris o mulţime de cărţi care aparţin unor genuri complet diferite (mainstream, SF, fantasy şi horror), a rămas în mintea cititorilor drept un maestru al literaturii horror. Şi mi se pare normal să fie aşa, din moment ce primele sale romane...
La Gaudeamus, la standul editurii Publica, am primit o carte cu titlu lung si benzi desenate: Ce te-a adus aici nu te va duce maideparte. Cum obţin oamenii de succes şi mai mult succes. Un titlu nou într-o colecţie nouă, Idei pe bandă. O metodă amuzantă de a vinde şi mai multe idei de business, probabil unor oameni care nu prea au timp să citească tomurile marilor economişti sau care se pot concentra cu picătura, fix cât să parcurgă o carte cu benzi desenate de 52 de pagini.