Patru bărbați și o femeie. Patru tineri în care hormonii scot strigăte de luptă și o femeie care atrage ca un magnet priviri, atingeri, declarații, iubiri. Apostolii și Magdalena, varianta contemporană, de liceu. Hipersexualitatea fetei, Andre, devine tema discuțiilor purtate de cei patru tineri – Bobby, Luca, Sfântul și povestitorul fără nume. Fiecare băiat reprezintă o tipologie, dar toți laolaltă dau imaginea societății contemporane în care religia încă mai joacă un rol
Milorad Pavic este recunoscut pentru structura inedită a romanelor sale imitând clepsidra, dicţionarul sau careul de cuvinte încrucişate. Pentru a scrie Ultima iubire la Ţarigrad. Îndreptar de ghicit s-a inspirat din simbolurile cărţilor de tarot. Fiecare capitol are denumirea unui astfel de simbol, fiind însoţit şi de un desen înfăţişând personajele apărute pe cărţile de tarot. Sunt personajele care le oferă un chip temerilor umane, refulate şi adăpostite în adâncul psihicului, fiind universal valabile, de unde şi convingerea (falsă) a oamenilor că nu pot fi minţiţi de ghicitoare, cărtile având întotdeauna dreptate. Pe fiecare astfel de carte sunt proiectate trăirile şi dramele umane, lăuntrice, iar interpretările ambigue nasc iluzia predicţiei adeverite peste ani.
Ha-Joon Chang este un economist de origine coreeană, prof de economie la Cambridge, cu o specializare extrem de fierbinte (drepturile de autor) şi cu o viziune economică din ce în ce mai populară după criza din 2007 (economia heterodoxă, un curent critic la adresa neoliberalismului omniprezent). Omul scrie un eseu istorico-economic de popularizare cît se poate de onestă şi de vioaie a unor întrebări dure adresate maimarilor care fac astăzi politică şi, implicit, politică economică.
Luni, 29 octombrie, începînd cu ora 18.00, la UNA Galeria din Bucureşti (str. General Budişteanu nr. 10), va avea loc ceremonia de premiere a cîştigătorilor primului concurs naţional de design de carte – vor fi anunţaţi cei trei mari cîştigători ai Premiilor I, II şi III, plus cîştigătorul premiului de încurajare pentru tinerii graficieni. Cu această ocazie, va fi vernisată şi expoziţia Cele mai frumoase cărţi din România.
Bradbury parodiază cu succes societatea britanică din anul 1986, an glorios al guvernului Tatcher care tăia cât putea din implicarea statului în viața economică încercând să transforme piața liberă într-o bază a creșterii economice și...a libertăților individului. Era o lume a tăiatului de panglici la inaugurarea unor noi tronsoane de autostradă, se retezau școli, se forfeca sistemul de sănătate, se închideau teatrele, se reduceau cheltuielile publice și toate acestea împărțeau țara în două categorii de oameni: cei tăiați și cei care tăiau, săraci și bogați.
Titlul acestei cărți mi-a plăcut. Și coperta mi-a plăcut. Nu știam nimic despre autoarea ei. Și, așa cum fac de obicei, am vrut să văd ce spun criticii despre carte și unele informații despre autoare. Astfel, am aflat cu amuzament că Monique Roffrey „trăiește în nordul Londrei și își petrece cea mai mare a zilei în pijama, scriind, activitate pe care o vede mai degrabă ca pe un mod de viață decât un job. Acest lucru mi-a adus aminte de cântăreții care declară, cam toți, că a cânta înseamnă a trăi. Pentru ei, evident. În fine, am aflat din mulțumirile autoarei că mama ei, Yvette Roffrey este muza care-i oferă un loc în care scrie și unde se simte „acasă.
Contrar aparenţelor, Snuff nu este un roman despre industria filmelor pentru adulţi, aşa cum nici Fight Club nu este un roman despre bătăi şi bătăuşi. Snuff este doar un alt roman despre lupta împotriva dezumanizării, în culisele meseriilor tabu. Chuck Palahniuk devine un reporter al patologiilor contemporane, deghizat în scriitor.
Narcisismul arareori mă părăsește când se insinuează în câmpul emoțional nevoia de scris. Sau egotismul, atenția la sine sau cum s-o mai fi numind. La fel și clasica teamă de timp care poate nu mai este cool de menționat dar există și determină multe. Temele mele pleacă deci, mai mereu de la mine. Și de la teama mea care poate este un drapaj al orgoliului. Sau chiar invers. Dar nu asta e important. Important e unde ajung ele, temele.
Cormac McCarthy, Marea trecere (parte din Trilogia Frontierei). Scriitor care trebuie citit cum prindeţi o traducere nouă prin librării. Apropo de traducere, sună bine (îi aparţine Claudiei Asanachescu); în engleză trebuie să fii centură neagră ca să te descurci într-o mare de cuvinte necunoscute. Titlul tradus din The Crossing în Marea trecere e o decizie cam poetică şi pentru cum e romanul şi pentru ce înseamnă McCarthy – sînge rece în scris şi sînge cald curgînd printre rînduri, fără preambuluri şi dramatizări. Cînd apare în roman poezia sau personajul filozofard avem de-a face cu premoniţii, oracole vorbitoare, înţelepţi ai pustiei, dar nici unul n-ar servi o metaforă blagiană cu moartea ca o mare trecere. Dimpotrivă.
Diversitate, noutate, prospeţime, totul pus sub semnul prieteniei pentru carte şi al dialogului între culturi – aşa arată reperele ediţiei din acest an a Târgului Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură, care va avea loc în perioada 21-25 noiembrie şi va aduce în atenţie un invitat de onoare special: Republica Moldova! Integralitatea limbii şi a culturii române se va afla aşadar în prim-planul Târgului, care îşi propune să acorde o vizibilitate sporită vieţii culturale şi literare de peste Prut.
Miercuri, 24 octombrie, de la ora 18, la Muzeul de Artă (Palatul Baroc) debutează prima ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara. Trei seri de lecturi publice, dezbateri şi dialog cu publicul, la care vor participa atît nume importante ale scenei literare europene de astăzi, cît şi scriitori timişoreni de referinţă.
Lumea îl consideră pe King autor de romane horror și uneori se minunează când acesta pare că rătăcește drumul ce-i părea destinat. În realitate, King a scris o mulțime de romane SF, unele publicate sub pseudonim, altele (precum Firestarter sau Dead Zone) sub nume propriu. Fără a mai pomeni de romane mainstream - pentru că Stephen King și-a dorit întotdeauna recunoașterea criticii mainstream.