Dacă nu ai fi văzut niciodată un trandafir, ţi-ai fi imaginat cum arată el, de fapt? Sau i-ai fi intuit frumuseţea doar prin mirosul său îmbietor? Sunt oameni printre noi care ştiu că frumuseţea nu stă doar la suprafaţă, în detaliile pe care le putem percepe cu ochiul liber, ci undeva ascunsă şi totuşi uşor accesibilă. Un miros, o atingere sau un sunet poate defini, de multe ori, conceptul de frumuseţe pentru mulţi dintre noi.
De câte ori citesc Ulițkaia e o mică sărbătoare, păcat că ea nu scrie mai mult și editurile noastre nu țin pasul cu traducerile. Scriitura ei e vie, adevărată, spectaculoasă, plină de detalii sordide sau delicate, ca o pânză țesută îndelung de un păianjen obsedat de perfecțiune.
Danilo Kis are talentul de-ai cuceri până şi pe cititorii temători în faţa titlurilor hard, pline de cuvinte morbide, în care sunt preferate mai ales cărţile bune de pus în geanta de plajă. Enciclopedia morţilor şi Criptă pentru Boris Davidovici promit nişte lecturi acaparante, ficţiunea devenind un labirint în care se pierd amănuntele unei realităţi grele, apăsătoare, în dulcele stil borgesian.
Campania Români pentru o lume a ajuns la cea treia etapă, şi ultima, respectiv concursul „Tribut Valorilor Culturale Româneşti ce promovează valorile naţionale şi încurajează tânăra generaţie în a-şi urma visul, indiferent de segmentul cultural în care activează.
Citind Paturi de împrumut - Confesiuni nechibzuite despre hoteluri, ponturi și așa-zisa ospitalitate, carte apărută la Publica, îți vine să nu te mai încrezi niciodată în zâmbetul personalului de la hoteluri, să nu mai vrei să călătorești fără bani de bacșiș. Eventual să te temi că dacă nu lași cameristei bani pentru efortul de la curățenie periuța ta de dinți a curățat wc-ul sau alte orori la care mi-e groază să mă gândesc că se întâmplă, cu acordul tacit al responsabililor direcți.
Evaluat după standardele artificiale, Charlie Chaplin era, la prima vedere, o caricatură ambulantă, capabilă de autoironie şi devenită faimoasă prin forţa imaginaţiei, aceeaşi imaginaţie ce l-a salvat de la disperare şi l-a plăsmuit pe vagabondul duios, expresiv şi ezitant. În ciuda unor aparenţe deloc măgulitoare, Charlie Chaplin a fost cunoscut şi datorită cuceririlor sale. Deţinea un şarm aparte, capabil să incite la pasiuni, transformate apoi în geloziile amantelor părăsite. Totuşi, ultima femeie care dezvoltă o adevarată obsesie pentru el nu-i va mai permite s-o abandoneze.
Apărută în 2000 și tradusă la Publica în 2007, Funky Business de Jonas Ridderståle și Kjell Nordström a revoluționat lumea economică de la acel moment încoace, deși acum, când criza a venit peste noi, cartea este parțial depășită.
Libertatea de a iubi de Uzma Aslam Khan este o critică a unui univers dezorganizat și brutal, dominat de lipsuri și cruzime, unde terorismul și răpirile devin o realitate cotidiană, dar este, în același timp, și o carte a speranței …
Dale Barbara – zis şi Barbie - un individ despre care locuitorii din Chester’s Mill nu ştiu prea multe şi care lucrase ca bucătar la un local din oraş, se pregătea să părăsească localitatea în grabă şi pe furiş. Cu o seară înainte fusese atacat în parcarea restaurantului de un grup de indivizi, grup condus de Junior Rennie, fiul unui mahăr local. Bucătarul îi cotonogise pe derbedei, dar şeful poliţiei îl sfătuise să plece din oraş cât mai iute. Barbie se plasase în mod strategic la marginea oraşului, şi intenţiona să facă autostopul.
Un roman fabulos, tragic și hâtru în același timp, dur și sensibil, pe care trebuie să îl citiți în vara aceasta! Vă recomand o carte neobişnuit de frumoasă în dramatismul ei, Buddha din podul casei de Julie Otsuka, apărută în colecţia Biblioteca Polirom. Actual.
Sînt o babă comunistă!, bestsellerul semnat de Dan Lungu, va apărea săptămîna aceasta, în ediţie limitată, la Polirom. Evenimentul va preceda premiera absolută a ecranizării romanului în regia lui Stere Gulea, cu Luminiţa Gheorghiu, Marian Râlea şi Ana Ularu în rolurile principale. O producţie MediaPro Pictures, filmul Sînt o babă comunistă! va fi lansat de MediaPro Distribution din 23 august, în cinematografele din toată ţara.
Turcii ştiu să scrie. Nu e o descoperire nouă. Trec cu lejeritate prin toate genurile, de la metale grele şi preţioase – vezi Elif Shafak – până la literatură aparent uşurică, precum această Dragostea e capcana diavolului de Hande Altayli.