Chitaristul este romanul în care autorul spaniol Luis Landero împletește mici episoade din tinerețea sa boemă cu ficțiunea, pentru a crea un melanj literar pe care îl vor aprecia deopotrivă adolescenții și maturii. Emilio este un adolescent care dimineața muncește în atelierul unui mecanic, iar după-amiaza merge la școală, încercând să-și găsească drumul printr-un labirint de promisiuni.
Din nou, jurnalistul Malcolm Gladwell mă surprinde plăcut cu scrierea sa The Tipping Point, carte apărută la editura Publica. Nu mi-am închipuit vreodată că anumite epidemii ori evenimente pot lua naștere prin zvonistică sau din gură în gură, cu o răspândire la fel de eficace precum virușii computerelor noastre.
În mijlocul unor disesiuni rasiale care duc la confruntări civice, cu urmări morale puternice de cele mai multe ori, o femeie se vede în postura de militant într-un spaţiu în care puterea cuvântului în limba maternă şi culoarea pielii sunt mai puternice, într-un anume sens, decât armele. Scriitoarea însăşi, Nadine Gordimer, premiată cu Nobelul pentru literatură în 1991, provine ea însăşi dintr-o familie din Africa de Sud, în care mama de origine britanică este atent preocupată de situaţia familiilor de negri, luptând, asemenea personajului Vera
Arthur, un tânăr muncitor în vârstă de 22 de ani își bea mințile într-o cârciumă din Notthingham, încurajat fiind și de perspectiva de a câștiga un concurs de băut. Amețit și derutat de alcool se rostogolește pe câteva scări, vomită pe un cuplu aflat întâmplător în calea sa, se ceartă cu cei prezenți și într-un final reușește să iasă din pub pe propriile picioare. Ba chiar mai mult, este atât de rezistent încât, deși a băut halbe întregi de bere, tot mai găsește resurse și pentru a-și petrece noaptea (cu oareșce succes) în compania Brendei, iubita sa. A doua zi aceasta îi pregătește un mic dejun frugal. Până aici totul pare doar un w-end obișnuit pentru un tânăr obișnuit care în timpul săptămânii muncește din greu la o fabrică de biciclete. Acțiunea începe să se complice însă atunci când aflăm că Brenda este de fapt o femeie căsătorită cu un bărbat pe care Arthur îl cunoaște foarte bine.
Convins că viaţa sa a fost un miracol, regizorul român Jean Negulesco n-a uitat nicio clipă de ţara sa natală, în ciuda faimei de care se bucura în rândul americanilor. Astfel, după o viaţă plină de succese dar şi de ghinioane, atât profesionale cât şi personale, simţind că sfârşitul i se apropie chinuit fiind de o serie de probleme grave de sănătate, Jean priveşte cu nostalgie la România şi îi dedică un ultim omagiu. În testamentul său el roagă ca tinerii români talentaţi, în domeniul artei, să fie ajutaţi cu o bursă de studiu care să-i poarte numele. Un gest exemplar care denotă o structură sufletească aparte a unui om ce a înţeles că doar împreună putem forma un viitor frumos pentru generaţia care ne precede.
La finalul înscrierilor la cea de a doua ediţie a Galei Industriei de Carte din România, ne bucurăm să constatăm o reacţie entuziastă din partea tuturor instituţiilor ce compun industria autohtonă de carte (edituri, librării, tipografii şi biblioteci) – o creștere cu aproximativ 30% a numărului de participanți în competiție. Peste 100 de instituţii şi peste de 600 de titluri concurează la cele 10 premii de excelenţă care vor fi înmînate pe data de 25 aprilie, în cadrul celei de a doua ediții a Galei Industriei de Carte din România „Bun de Tipar.
Într-un articol precedent, intitulat De ce scriu scriitorii, am elaborat o parte dintre motivele pentru care scriitorii scriu ficţiune, trecând în revistă câteva concepţii greşite, des întâlnite. Am argumentat, de exemplu, faptul că majoritatea scriitorilor nu scriu pentru faimă şi bani, ambele fiind greu de atins, şi prin urmare nu acestea reprezintă motivul principal al scriitorilor trecuţi de prima tinereţe ( vârsta naivităţii).
Marele oraş Alexandria acoperă multe. Pribegi din toate colţurile Egiptului, bătrâni şi tineri, oameni pierduţi care doresc să se caute sau, dimpotrivă, să se piardă în marele oraş şi să nu se regăsească niciodată. Acolo, într-o Alexandrie care a cunoscut şi vremuri mai bune şi mai înfloritoare, există o pensiune, se cheamă Miramar. Iar la Miramar universul se clădeşte contondent şi colţuros, din puţine personaje, care mai de care mai deosebit de cel de lângă el, fiecare cu vârsta, cu nebunia, cu amintirile sale răscolitpare, cu perversităţile sau cu regretele lui.
Exercițiu de imaginație și de reziliență: n-ai resurse, nu știi prea multe despre lumea asta, dar trebuie să supraviețuiești. Singura ta posesiune: o grădină cu flori, dar nu destule încât să poți face o afacere din vânzarea lor. Cum reușești să răzbați și să îți construiești un destin? Cu ce începi? O idee ar fi să începi să te prezinți lumii folosind limbajul florilor. Asta face și Victoria, personajul principal al romanului de debut al autoarei americane Vanessa Diffenbaugh – Limbajul florilor.
Știu, un asemenea titlu vă trimite cu gândul la România social-politică a acestor ani. Dar, cum nu intenționez să mă transform peste noapte într-un analist de subiecte generale, mă voi rezuma la chestiunile aplicate ale acestei rubrici – bunăoară la relația, tot mai strânsă în ultimul timp, a SF-ului cu Internetul. Fiind un om poate nu atât de modă veche, cât de cultură ceva mai veche, mărturisesc că mi se strânge inima ori de câte ori văd că o publicație interesantă, bună de răsfoit și de citit pe îndelete, căreia poți chiar să-i miroși paginile abia ieșite de sub tipar, își încetează apariția în această formă clasică și trece exclusiv la varianta electronică.
Între film şi carte există o relaţie de simbioză, ba chiar una de parazitism. O carte care are succes va fi ecranizată cât mai iute, pentru ca şi filmul să beneficieze de succesul cărţii. Iar o ecranizare de succes va avea ca urmare imediată apariţia unei noi ediţii a cărţii, pentru ca volumul respectiv să poată fi citit de cât mai mulţi dintre spectatorii care descoperiseră povestea doar prin intermediul filmului. Nu-i nevoie de prea multe exemple care să demonstreze adevărul afirmaţiei anterioare, Stăpânul inelelor şi Harry Potter mi se par arhisuficiente.
Scandalul ocupă un loc aparte în seria romanelor scrise de Shusaku Endo, traduse în limba română. Japonia samurailor şi a misionarilor ajunşi în Orientul Îndepărtat dispare pentru a-i face loc unei lumi cosmopolite, divizate în metropole, cartiere de plâceri bizare, meserii clandestine şi tabuuri scoase de sub chimonoul tăcerii. Autorul japonez prezintă un Tokyo subteran, paralel, unde noaptea scoate la iveală dorinţele neasumate, ascunse prin masca unor convenienţe, în timpul zilei. Printr-o analiză fără pudoare a sexualităţii deviante, Shusaku Endo spune povestea unui scriitor consacrat, prins în capcana propriilor fetişuri şi fantezii. Când nu-şi petrece timpul baricadat în atelierul său de creaţie, bate străzile pline de localuri deocheate.