Zilele acestea a plecat spre librăriile din întreaga țară ediția tie-in a romanului Zona de interes de Martin Amis, cartea care stă la baza ecranizării cu același titlu, în regia lui Jonathan Glazer, considerat unul dintre cele mai importante …
În colecția PanDa: Cărţi Pentru Copii a editurii Pandora M apărut volumul Tish, de Edwina Wyatt (traducere Petru Aron Costeschi), o poveste despre blândețe, sensibilitate, iubire și prietenia care ne înconjoară. Cartea este deja în librăriile online și offline …
Te-ai îndrăgostit până peste urechi, dar de unde știi că el sau ea este persoana potrivită? Stilurile voastre diferite de atașament, bagajul emoțional pe care fiecare îl aduce din trecut n-o să pună oare în pericol armonia și bucuria în …
Jurnalul umbrei de Keila Shaheen publicat de Editura Trei, „un ghid care te va ajuta să-ți identifici, să integrezi și să-ți depășești umbrele, este noua carte-fenomen, care a înregistrat recorduri de popularitate pe social-media. Vândută deja în aproape 1 …
Anna O, de Matthew Blake, cea mai nouă apariție din colecția Fiction Connection Crime de la Editura Trei, a ajuns în librăriile din toată țara. Un titlu de excepție, care își ține cititorii cu sufletul la gură, Anna O reprezintă …
2024 se anunță bogat în apariții excepționale la Grupul Editorial Trei, așa că ne bucurăm să vă dezvăluim titlurile unora dintre cele mai așteptate cărți ce vor fi publicate de editurile Trei, Pandora M și Lifestyle Publishing în …
New Year, New Me. Iată că un clișeu din social media a ajuns în realitatea mea și am decis ca de la 1 ianuarie 2024 să reiau blogul BookMag. În toată perioada de absență mi-a fost dor de el, dar …
Anna Todd este o autoare young fiction foarte apreciată, care ne-a vizitat țara nu demult, în toamna lui 2018. A fost una dintre cele mai grandioase întâlniri între un autor străin și cititorii săi din România, cu peste 400 de …
Jane Harper s-a născut în Manchester şi s-a mutat cu familia în Australia când avea opt ani. După şase ani, perioadă în care a obţinut cetăţenia australiană, s-a întors în Marea Britanie. A studiat literatura şi istoria la Universitatea Kent, apoi a lucrat câţiva ani ca jurnalistă de ştiri pentru Hull Daily Mail, iar în 2008 s-a mutat înapoi în Australia. În prezent, locuieşte la Melbourne cu soţul şi cei doi copii.
Iunie 2010. În mijlocul unui meci de fotbal din Cupa Mondială, Martin Servaz primește un telefon de la o fostă iubită care îi spune că, în Marsac, profesoara Claire Diemar a fost ucisă cu brutalitate. Ca și când n-ar fi de ajuns, Servaz primește și un e-mail criptic prin care este informat că Julian Hirtmann a făcut o nouă victimă. Moartea și haosul bântuie micul oraș universitar din sudul Franței în care Servaz și-a făcut studiile și unde acum învață fiica lui.
Meg Wolitzer s-a născut în 1959 la New York. Mama ei este romancieră, iar tatăl său, psiholog. Wolitzer a scris primul ei roman, Sleepwalking, o poveste despre trei fete obsedate de poezie și moarte, pe când era studentă la Brown …
Sven Nordqvist s-a născut în 1946 în Helsingborg, iar desenul și pictura au fost dintotdeauna pasiunile lui. Nordqvist a mai lucrat ca arhitect, profesor și grafician. În 1983, a câștigat concursul de cărți ilustrate pentru copii al Editurii Opal, cu …