Premiul Cartea Anului 2011 a fost decernat scriitoarei Marta Petreu pentru romanul Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului, apărut la Polirom. Romanul câștigător a fost selectat dintr-un număr de șase titluri nominalizate de juriul format din Nicolae Manolescu – președinte și redactori ai revistei România literară.
La 22 de ani de la lovitura de stat-revoluţia din 1989, românii încă sunt fascinaţi de Ceauşeşti, comunism, scenarii conspiraţioniste şi mitul naţiunii dăruite de Dumnezeu cu mii de calităţi pe care ceilalţi pământeni nu le apreciază corect.
Prezența Italiei ca invitat de onoare a acestei ediții a Târgului Internațional Gaudeamus și participarea Franței ca partener cultural istoric au prilejuit întâlnirea publicului român cu câțiva dintre cei mai importanți oameni de cultură europeni.
Oferte care mai de care mai atractive, mulţi curioşi la standuri, mai puţini cumpărători, discursuri elogioase, promisiuni epatante şi o atmosferă de austeritate discretă...aceasta este, în rezumat, prima zi de Gaudeamus.
Pentru că suntem în post, specialiștii noștri în nutriție Prof. Dr. George Puia Negulescu și Dr. Șerban Negulescu vă vor recomanda câteva alimente esențiale pentru sănătate și formă intelectuală maximă! Începem o mini-serie despre gustările de la birou: fisticul, nucile Macadamia și nucile de Brazilia.
Editura Polirom mi-a îndeplinit una dintre marile dorinţe secrete din perioada adolescenţei... Aceea de a putea citi, fie chiar şi în traducere, cărţile lui Henry Miller datorită unei serii de autor care a început cu Sexus şi continuată apoi cu Plexus, Nexus, Primăvara neagră, acele încântător-indecente capodopere ale romanului contemporan numite Tropicul Cancerului şi Tropicul Capricornului. Cea mai recentă apariţie se numeşte Colosul din Maroussi şi este un paradox.
Aceasta este definiția ediției din acest an a Târgului Internațional Gaudeamus, în viziunea celui care îl „păstorește de ani buni, Vladimir Epstein. Un târg la majorat, adaug eu, și un eveniment cultural așteptat cu lista de titluri alături de bugetul pentru cumpărături de Crăciun.Va fi un adevărat maraton cultural, pe care îl veți putea urmări în direct pe BookMag, pentru că vom fi acolo și vă vom aduce informații și imagini de la cele mai importante dintre cele 650 de evenimente programate în cele cinci zile de târg.
Am fost săptămâna aceasta la Școala nr. 89 Nicolae Labiș, din cartierul Titan, sectorul 3. Un loc foarte drăguț, seamănă foarte mult cu școala la care am învățat eu…nu vă spun în urmă cu câte decenii. A fost un tur de forță, căci doamna Prof. Magda Oargă ne-a ajutat să ducem mesajul campaniei
Psiholog la Universitatea Oxford şi fost consultant pe probleme de psihologie al emisiunii Big Brother, Peter Collett este autorul bestsellerurilor Cartea gesturilor şi Cartea gesturilor europene (apărute la editura Trei), două îndreptare esenţiale pentru gestionarea corectă a relaţiilor cu cei din jur. În perioada 10 – 13 noiembrie, Peter Collett a fost prezent la Bucureşti, unde a susţinut o conferinţă cu titlul Limbajul nonverbal şi cele mai bune practici aplicabile în business.
Prof. Dr. George Puia Negulescu și Dr. Șerban Puia Negulescu vă prezintă, în cadrul seriei de articole de nutriție și viață sănătoasă, una dintre cele mai importante vitamine, al cărei deficit provoca, în secolele trecute, boala limbii negre sau pelagra: vitamina B3 (Niacina).
George Buhnici a prezentat astăzi la ProTV aplicația Elefant Reader de citit cărți pe iPad și iPhone! O puteti descărca de aici: http://itunes.apple.com/tw/app
Pe Strada Zahărului resemnările sunt amare. Familia se împuţinează şi moartea pândeşte fiecare vis. Stăpânul casei nu mai jonglează cu năzuinţele copiilor săi. E prea târziu pentru a-l mai însura pe mezinul idealist, Kemal, preocupat de filozofia lui Bergson şi de cercetările darwiniste. Nu numai articolele în care mezinul Kamal susţinea că fiii lui Allah se trag, de fapt, din maimuţă, citite în zeflemea de foştii camarazi de pahar, îl fac pe marele negustor Ahmad să lase capul în pământ, ci şi modelul existenţial, specific unui burlac european semi-savant, îl umplu de mâhnire. Dar nu mai are prestanţa de altădată. Nu mai poate să-şi strige mânia pe care acum o sugrumă în convalescenţe tăcute. Şi nici amantele nu-i mai ţin de urât, acum sunt o copie gârbovită a curtezanelor dintr-un Cairo ireversibil.
