Search Results for: blog

SFmania 65  Critici de pe margine
Dacă ne-am dori ca despre cărțile de SF să se exprime doar presa literară, cea instituită, condusă și subvenționată de Uniunea Scriitorilor, ori revistele care o orbitează mai la distanță, însă într-o dependență culturală și financiară evidentă, cred că am putea aștepta mult și bine. În redacțiile acestea „cu ștaif” plutește de decenii un aer de neîncredere în genurile neconvenționale și aș putea paria că până și recenziile de care au avut parte odinioară anticipațiile lui Vladimir Colin, Mihu Dragomir, Kernbach, Hobana, Crohmălniceanu și alți scriitori „convertiți” la SF apăreau în Gazeta literară, Viața Românească, Luceafărul și Contemporanul (atunci când erau semnate de nume aparținătoare breslei literare) din pură obligație colegială și mai puțin dintr-o conștiință profesională a unei critici devotate – precum medicii de sub incidența jurământului hipocratic – propriei profesii.
Continue Reading
Uniunea Editorilor din România organizează  ediţia a III-a a Premiului literar „Augustin Frăţilă”
Uniunea Editorilor din România (UER), sub egida Federaţiei Editorilor din România (FER), organizează, în perioada 25 august-27 noiembrie, ediţia a III-a a Premiului literar „Augustin Frăţilă” - romanul anului 2013. Premiul, în valoarea de 10 000 de euro, este acordat de compania Philip Morris Trading, care continuă astfel, pentru a treia oară consecutiv, parteneriatul început în 2012.
Continue Reading
SFmania 60   O problemă de limbaj
Scriind printre primii, dacă nu cumva cel dintâi, despre romanul Insula pescăruşilor de Mircea Liviu Goga, Cristian Mihail Teodorescu făcea, între altele, şi o observaţie privitoare la limbajul folosit de personaje. Trebuie să precizez mai întâi că e vorba de nişte tineri din zilele noastre, studenţi cu preocupări în domeniul computerelor şi al realităţii virtuale, dar care ţin să reediteze formula „crailor de Curtea Veche” până într-atâta, încât îi şi găsim în roman numiţi Pantazi, Paşadia, Pirgu, iar uneori le scapă din gură chiar expresii memorabile preluate la modul „interactiv” de la Mateiu I. Caragiale.
Continue Reading
Ionuț Chiva: „Mi-e antipatic mitul ăsta al povestașului, are în el ceva rural, retard“
Mă bucur că am mai descoperit, grație prietenei mele AnaMaria, încă un condei viu, care promite să nu lase literatura noastră să băltească. Admir stilul frust al lui Chiva și fraza clară, care ți se înfige în minte și acolo rămâne. Aștept următorul roman și îmi doresc să îmi placă la fel de mult ca acest volum de povestiri. Despre care iată, vă vorbește însuși autorul!
Continue Reading
Dan Miron: „Sunt mai degrabă un Dumnezeu liberal sau un trickster bleg și amabil“
Nu am stat niciodată față în față cu scriitorul Dan Miron decât poate atunci când m-am gândit cum i se par întrebările mele. În schimb, am stat cu Pata violetă într-o după-amiază de weekend și mi-a câștigat admirația. Este un scriitor atent, un constructor al frazei, un architect al intrigii – și din nou îmi pare rău că scriitorii ca el ajung greu la cititorii români și cu mult mai greu se află despre ei în lume.
Continue Reading
Invitaţie la antologia de proză horror ROMANIAN CTHULHU
Howard Phillips Lovecraft, pe scurt H.P. Lovecraft, este văzut ca unul dintre cei mai semnificativi autori de literatură fantastic și horror ai secolului XX. Una dintre cele mai importante creaţii ale lui H.P. Lovecraft este Universul Cthulhu sau Mitologia Cthulhu. Caracterizate prin prezenţa unor tomuri blestemate și misterioase, ascunzând în paginile lor știinţe interzise, de existenţa unor zeităţi străvechi și atotputernice, miturile Cthulhu sunt doar o parte a poveștilor lui H.P. Lovecraft bântuite de ameninţări cosmic, dimensiuni alternative, vise puternice și stranii, nebunie, distrugere fizică și psihică.
Continue Reading
Back to top