Manuscrisul olograf al unei opere timpurii a scriitoarei Jane Austen, intitulat The Watsons (Familia Watson), s-a vândut, vineri, la o licitaţie Sotheby‘s, cu 1, 6 milioane de dolari, un preţ triplu faţă de cel estimat. Fericitul posesor al manuscrisului este anonim, el participând la această licitaţie prin telefon. Scris probabil în 1804, manuscrisul de 68 de pagini spune povestea Emmei Watson, cea mai tânără dintre cele patru surori crescute de o mătuşă bogată, dar forţate apoi să se întoarcă acasă pentru că două dintre ele trebuiau să se căsătorească.
Sherlock Holmes e un tip cunoscut în lume. Îţi place sau nu-ţi place personajul, recunoşti că ai auzit de el. E bărbatul acela matur, mai mereu serios, cu o logică enervantă de fier-beton, bolnav de detalii şi cu o memorie aproape blestemată. Mulţi au auzit şi de părintele de cuvinte al lui Holmes, un englez uns cu toate alifiile, Sir Arthur Conan Doyle. La multe petrecanii l-a dus pe mintea pe Sir Arthur cand l-a creat şi a suflat peste Holmes, dându-i viaţă, personalitate, enigme de dezlegat şi crime de rezolvat. Un singur lucru a uitat Pygmalionul să-i dea copilului său literar. Exact copilăria. Aşa că s-a găsit un pui de Conan Doyle al zilelor noastre, atât de pătimaş după personajul omniscient şi înnegurat, încât a decis să-i inventeze lui Sherlock o copilărie şi o adolescenţă demne de un detectiv de valoarea şi anvergura acestuia. Andrew Lane a scris până acum patru volume despre tânărul Sherlock, primul fiind chiar Norul morţii. Aşa că puştanii îl pot descoperi din vreme pe viitorul faimos dezlegător de mistere complicate.
O situaţie interesantă a apărut odată cu explorările meticuloase ale lui Ion Hobana prin volumele unor scriitori recunoscuţi de istoria literaturii române, dar pentru alte motive decât acela de a fi cultivat SF-ul. Până în 1969, când s-a publicat antologia intitulată Vârsta de aur a anticipaţiei româneşti, singurul literat „clasic despre care reuşiserăm să aflăm că ne bântuia domeniul era Felix Aderca. Dintr-o dată, însă, descopeream că şi alţi scriitori de profesie călcaseră pe terenul utopiei şi al anticipaţiei: nume sonore, precum poeţii Tudor Arghezi, Ion Minulescu şi Victor Eftimiu, prozatorii Gib I. Mihăescu, Cezar Petrescu şi Victor Papilian, eseistul Ion Biberi şi, last but not least, Mircea Eliade. Cartea lui Hobana, care a şi fost încununată în anul următor cu un premiu al Uniunii Scriitorilor, prezenta câte un fragment ales din opera fiecăruia, propunând totodată interpretări menite să lumineze textele respective sub aspectul apartenenţei lor la SF.
Jurnalist multipremiat, cunoscut mai ales pentru reportajele sale de război, James Meek s-a impus în ultimii ani drept una dintre vocile cele mai originale şi valoroase ale romanului contemporan britanic, cărţile sale fiind traduse în peste douăzeci şi cinci de ţări. Romanul Începem coborârea a primit, în 2008, prestigiosul premiu Prince Maurice. Povestea de iubire dintre Adam Kellas – un alter ego al autorului – şi Astrid Walsh, doi corespondenţi de război aduşi laolaltă de conflictul din Afganistan, poartă pecetea circumstanţelor extreme în care a luat naştere: este scurtă, intensă şi se sfârşeşte inexplicabil. Întors la Londra, Adam încearcă să înţeleagă semnificaţia acestui episod: a fost un moment pasager, ca atâtea altele în viaţa unui jurnalist care cutreieră lumea, sau este un punct de cotitură? Când primeşte un mesaj imperativ de la Astrid, care îl cheamă în America, Adam întrevede posibilitatea unui răspuns nesperat.
Editorul Simon & Schuster și vânzătorii de carte de peste ocean anunță cu mândrie că au vândut, în prima zi după lansare, 175.000 de exemplare ale cărții A Stolen Life de Jaycee Dugard. Cartea a fost lansată pe 12 iulie și include variantele print, audiobook și ebook. În doar 24 de ore s-au vândut aproape 100.000 de ebooks, restul până la 175.000 fiind cărți tipărite și audiobooks.
Când Hanna Heath, specialist în conservarea manuscriselor, atinge prima oară Codexul evreiesc vechi de secole cunoscut drept Hagada din Sarajevo, simte o senzaţie „stranie şi puternică, ceva „între frecarea unui cablu electric şi mângâierea capului unui nou-născut. Manuscrisul este mic, legăturile roase şi prăfuite, însă iluminările sale generoase – miniaturile „aşa cum erau interpretate în Midrash, create „într-un timp în care majoritatea evreilor considerau arta figurativă o încălcare a poruncilor – sunt uimitoare. E vara lui 1996, în Sarajevo, iar Hanna a fost chemată să examineze cartea înainte ca aceasta să fie expusă. În timpul examinării manuscrisului, Hanna descoperă fragmentul unei aripi de insectă şi un fir de păr alb, pe care le pune în plic pentru analiză. Aceste indicii şi alte ciudăţenii – unde sunt închizătorile cărţii – sunt subiectele de pornire ale celui de-al treilea roman panoramic al lui Geraldine Brooks, Oamenii cărţii.
Doar pentru cunoscători: SRSFF împreună cu ATLANTYKRON Summer Academy of Learning organizează în perioada 5 – 7 august 2011, Consfătuirea Naţională dedicată Science-Fiction sub titlul RomCon 2011 – O nouă speranţă - Convenţia Naţională de Science Fiction, în perioada 5-7 august, Atlantikron, Cernavodă.
Nu ştiu dacă Richard Dawkins îşi începe această carte cu nişte vorbe incitante, e drept, pentru a-şi ţine cititorul captiv în lectură. El spune aşa: „Am scris această carte încredinţat fiind că existenţa noastră reprezenta odinioară cel mai mare dintre mistere, dar ea a încetat să mai fie un mister. Lui Darwin şi Wallace le aduce un omagiu, pentru că ei au dat răspunsul. Dar, oare, ne întrebăm, de ce atâta lume încă nedumerită sau convinsă de ideea creaţiei, rămâne fascinată de acest mister? Poate că nu ne convine că Dawkins susţine cu tărie că universul, pe care noi, oamenii, îl cunoaştem nu este decât „o parte infimă din întregul univers. Poate că, aşa cum vom vedea, ne credem grozavi, o specie „specială. La unele lucruri nici noi nu gândim, remarcă el.
Cu o prefață semnată de Umberto Eco și cu un cuvânt inainte de Pilar del Rio, Ultimul caiet – cele din urmă scrieri ale lui Jose Saramago, reproduce textele pentru blog din perioada martie 2009 - iunie 2010, câteva eseuri din arhiva autorului, „adormite, cum spune în prologul său Pilar del Rio, soția autorului, însă de mare actualitate. Ediția românească și-a dorit să cuprindă ultimele cuvinte ale lui Saramago, dictate familiei, când nu mai putea să scrie, însă continua să observe lumea din jur, cu aceeași vigilență față de cauzele sociale, menținând tăișul polemicilor politice și religioase, continuând critica literară, conștient și fascinant până în ultima clipă.
„Virginia Woolf scria la fel de frumos cum cânta Jimmy Hendrix la chitară, crede Michael Cunningham, care s-a întâlnit ieri cu membrii clubului de carte Guardian. Scriitorul a mai povestit că a ajuns să scrie Orele ca să impresioneze o fată și pentru că opera Virginiei Woolf a fost prima pe care a gustat-o cu adevărat. Puteți asculta întreaga discuție aici. J.K. Rowling spune că sfârșitul seriei Harry Potter este un nou început pentru alte scrieri ale sale. Scriitoarea britanică lucrează la „o poveste politică pentru copii ceva mai mari, dar și la o enciclopedie a universului Hary Potter, deși site-ul Pottermore promite să ofere foarte multe informații despre seria îndrăgită de milioane de copii și adulți. Și chiar dacă recent
Orson Scott Card este povestitorul care nu cere nimic în schimb, nici adoraţie pentru cât de complicat şi inteligent este, nici admiraţie pentru stil. Are idei simple şi tăioase şi nu se abate de la legile de aur ale unui SF bun. Amintirea pământului este primul volum din Întoarcerea acasă (Homecoming, serie publicată în anii ’90). Personajele nu ies din matricea impusă de autor prin celebrul Ender: trebuie să fie prezenţi copiii sau adolescenţii cu viaţă de adult, trebuie să vedem sacrificate copilării în numele unor misiuni imposibile.Prima regulă a unui SF bun (ba chiar a unui text literar bun de orice fel) este să destabilizezi credibil liberul arbitru. Dacă eşti şi un autor implicat şi interesat de viaţa religioasă „rişti să-ţi iasă foarte bine (Card e mormon,
Nu poţi să citeşti Atlasul de mitocănie urbană scos de Editura Art şi Radio Guerilla fără să zâmbeşti aprobator pentru că recunoşti printre personajele descrise acolo vecini, cunoştinţe, colegi de la serviciu sau chiar prieteni. Dat fiind conţinutul său, este mai degrabă o carte de nişă, pentru un public din ce în ce mai restrâns, care încă mai apreciază manierele elegante şi politeţea ce le pare atât de aberantă figurilor locuitoare în Atlas. E un act de curaj să scoţi un atlas de mitocănie, când eşti în minoritate. Părerea mea este că ar fi trebuit scoasă o enciclopedie, mitocănia are mult mai multe întrupări decât cele artistic prezentate aici. Lipsesc din Atlas şmecherii care îşi exhibă vara formele greţoase şi burţile revărsate, cu o infatuare ţanţoşă, care ar putea fi catalogaţi drept Ghiolbanus Pereniae. Nu sunt acolo nici consoartele lor, surse nesecate de plozi numeroşi şi nemiloşi cu mediul înconjurător sau cu cei din