Dacă românii apropiați acum de vârsta pensiei merg la Gaudeamus pentru a se întâlni cu Grigore Cartianu și a depăna amintiri despre epoca de aur, cei care și-au format convingerile politice după 1990 savurează intens discursurile politice și literare ale liderilor istoriei noastre recente.
Ghepardul lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa apare într-o nouă traducere, împreună cu prefaţa lui Gioacchino Lanza Tomasi, fiul adoptiv al autorului, dedicată metamorfozelor pe care le-a suferit celebrul roman, precum şi cu două fragmente inedite şi câteva poeme cuprinse în aşa-numitul „Canţonier al Casei Salina. Romanul a fost lansat pe 25 noiembrie, în standul grupului Humanitas, la Gaudeamus.
Costi Rogozanu a prezentat, vineri, la Gaudeamus, cartea Speranțe și Perspective. Neoliberalism vs. democrație, de Noam Chomsky, apărută în colecția Studii la editura Paralela 45. O lectură importantă pentru cei care sunt interesați de mersul lumii, de filosofia contemporană …
Volumul de dramaturgie al lui Daniel Bănulescu, Cine a câștigat Războiul Mondial al Religiilor?, apărut la editura Cartea Românească, a fost lansat în cadrul Târgului Gaudeamus 2011. Daniel Cristea Enache spune că aciditatea replicilor și stilul dramaturgic impecabil îl apropie pe Daniel Bănulescu de un ilustru predecesor, Marin Sorescu.
Un nou volum de Neagu Djuvara, noi apariții semnate de Radu Paraschivescu, Dan C. Mihăilescu, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, un pachet special de Crăciun, Mica trilogie de Mircea Cărtărescu, titluri noi în colecția Raftul Denisei, un nou volum al Hertei Muller, o noutate Emil Cioran, un roman scris de Carmen Sylva, o lansare Grigore Leșe…acestea sunt noutățile grupului Humanitas la ediția 2011 a Târgului Internațional Gaudeamus.
Premiul Cartea Anului 2011 a fost decernat scriitoarei Marta Petreu pentru romanul Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului, apărut la Polirom. Romanul câștigător a fost selectat dintr-un număr de șase titluri nominalizate de juriul format din Nicolae Manolescu – președinte și redactori ai revistei România literară.
Cum citim şi recitim clasicii? Metoda mea e simplă, urmăresc linii simple tematice, stilistice etc., care de obicei n-au legătură cu lectura tradiţională. Şi nici mare relevanţă estetică. Mi-e gîndul numai la prostii, cum ar zice Moromete. Una dintre metodele de lectură e să urmăresc mai atent decât de obicei ce fac personajele cu mâinile sau cu privirea (în Kafka de exemplu e mai mult decât interesant cum se mişcă personajele în spaţiu, o adevărată mimă textuală). Uneori personajele ne fac gesturi din spatele textului în care sunt ţinute prizoniere de autor sau de tradiţia lecturii.
La 22 de ani de la lovitura de stat-revoluţia din 1989, românii încă sunt fascinaţi de Ceauşeşti, comunism, scenarii conspiraţioniste şi mitul naţiunii dăruite de Dumnezeu cu mii de calităţi pe care ceilalţi pământeni nu le apreciază corect.
Prezența Italiei ca invitat de onoare a acestei ediții a Târgului Internațional Gaudeamus și participarea Franței ca partener cultural istoric au prilejuit întâlnirea publicului român cu câțiva dintre cei mai importanți oameni de cultură europeni.
Oferte care mai de care mai atractive, mulţi curioşi la standuri, mai puţini cumpărători, discursuri elogioase, promisiuni epatante şi o atmosferă de austeritate discretă...aceasta este, în rezumat, prima zi de Gaudeamus.
Lloyd Allen era un nebun periculos, internat în spitalul Bradfield Moor. Într-o noapte cu lună plină a auzit vocea Domnului - care i-a cerut să plece din ospiciu şi să omoare pe cineva. În încăierarea provocată de tentativa de evadare a nebunului – care găsise un topor în trusa antiincendiu de la primul etaj al spitalului – doctorul Tony Hill a reuşit să-i distragă atenţia lui Allen suficient timp cât să permită infirmierilor să-l imobilizeze, dar s-a ales cu o lovitură de topor în genunchi...Aşa începe o nouă aventură a doctorului Hill şi a inspectorului-şef Carol Jordan.
Pentru că suntem în post, specialiștii noștri în nutriție Prof. Dr. George Puia Negulescu și Dr. Șerban Negulescu vă vor recomanda câteva alimente esențiale pentru sănătate și formă intelectuală maximă! Începem o mini-serie despre gustările de la birou: fisticul, nucile Macadamia și nucile de Brazilia.