Vineri, 30 iunie, începînd cu ora 18.30, în Grădina Cărturești Verona va avea loc un eveniment dedicat prozei scurte, o seară de lectură și discuții, la care vor participa Ana Maria Sandu, Alex Tocilescu și Marius Chivu.
Victor Hugo spunea - ,,Cărţile sunt prieteni reci, dar siguri. Sunt de acord pe jumătate. Am crescut alături de cărţi şi vă pot spune cu mâna pe inimă că da, cărţile care nu mi-au plăcut au fost, într-adevăr, nişte simple obiecte, însă am avut norocul să întâlnesc şi cărţi minunate, care mi-au fost prieteni calzi, nişte prieteni extraordinari care m-au condus cu grijă, fără să mă grăbească vreodată, spre o destinaţie pe care nu o cunoşteam, poate doar să o fi intuit în cele mai frumoase vise, dar la care îmi este acum atât de clar că îmi era menit să ajung - momentul în care aveam să încep să scriu şi să ofer la rândul meu nişte prieteni buni câtorva cititori. Azi, vă voi face cunoştinţă cu zece prieteni de-ai mei, zece dintre cei magnifici.
Romanul Un cal intră într-un bar de David Grossman, este cîștigătorul prestigiosului Man Booker International Prize, ediția 2017. Premiul a fost anunțat ieri, 14 iunie, la Londra. Ceilalți scriitori aflați pe lista scurtă a Man Booker International Prize, 2017: Mathias Enard (Fran'a), Roy Jacobsen (Norvegia), Dorthe Nors (Danemarca), Amos Oz (Israel), Samanta Schweblin (Argentina).
La prima lui carte, Alexandru Done dă impresia că scrie fără efort, din poignet, cu un control dezinvolt al acţiunii, al frazelor şi al efectelor speciale. Salut în el un talent care face explozie acum şi care e aşteptat, ca toţi debutanţii, să confirme la a doua apariţie. - Radu Paraschivescu
Marți, 20 iunie, începînd cu ora 18.30, în Grădina Cărturești Verona din București va avea loc un eveniment dedicat iubitorilor de literatură și pisici, prilejuit de lansare volumului Cartea pisicii, de Cristian Teodorescu și Mardale (ilustrații), apărut de curînd la Editura Polirom.
Cărțile Ilenei Vulpescu, una dintre cele mai îndrăgite autoare române contemporane, domină topul de vânzări al Companiei de Librării București din prima parte a anului 2017. De departe, cea mai vândută carte a scriitoarei este Preludiul, cel mai recent roman, publicat chiar în luna aprilie a acestui an.
Joi, 15 iunie, la ora 18.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu din București (Calea Victoriei 45), va avea loc lansarea romanului Numele tău şi alte erezii, de Ilinca Bernea, apărut de curînd în colecția „Ego. Proză a Editurii Polirom, și în ediție digitală. Participă, alături de autoare: Fatma Yilmaz, Alina Isak Alak, Arthur Suciu, Horia Pătrașcu, moderează: Cătălin Marin.
Astăzi, la Romexpo, debutează cea de a XII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, cel mai important eveniment autohton de tip expozițional dedicat cărții, la care Suedia este oaspete de onoare.
Grupul Editorial Trei vă așteaptă cu peste 700 de titluri cu reducere de până la 50% şi peste 100 de volume cu preţ promoţional 10 lei, la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2017, în Pavilionul C1, standurile A14 și A04. Cititorii vor descoperi titluri captivante, cărți așteptate și autori suedezi de top.
Cele mai recente apariții Polirom din sfera nonfiction – semnate atît de autori români, cît și străini – vor fi lansate la standul editurii în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest, ediția 2017. Noi titluri semnate de Aurora Liiceanu, Marta Petreu, Grete Tartler, Madeea Axinciuc, Vintilă Mihăilescu, Sorin Mitu, Ştefan Lemny, Orlando Figes etc. vor putea fi achiziționate de la standul editurii din cadrul ediției cu numărul 12 a tîrgului, care va avea loc la Complexul Romexpo (pavilioanele C1, C2, C4, C5), București, în perioada 24-28 mai 2017.
La cea de-a XII ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, colecţia Biblioteca Polirom îşi întîmpină fanii cu cele mai aşteptate traduceri din literatura universală, cei mai îndrăgiţi scriitori ai lumii, cele mai rîvnite titluri, toate la reducere (15-20%).
Sîmbătă, 27 mai, începînd cu ora 16.00, la Scena din pavilionul C4 al Complexului Romexpo Bucureşti, va avea loc un eveniment dedicat unuia dintre cele mai importante titluri ale literaturii lumii: Povestea lui Genji, de Murasaki Shikibu, traducere din limba japoneză, studiu introductiv şi note de Angela Hondru, volum apărut în colecţia Biblioteca Polirom.