Articole din domenii conexe culturii – lifestyle, social, economic.
SF-ul românesc a cunoscut vremuri mai bune și mai rele, până să ajungă la starea lui actuală, pe care cei ce nu ne citesc genul, fie ei chiar și figuri culturale ilustre, o declară inexistentă, iar eu mă încăpățânez să cred că e de-a dreptul înfloritoare. Fără îndoială, în asemenea aprecieri fiecare își asumă riscul propriu. Eu, unul, cred că mi-am luat măsuri de prudență, în sensul că parcurg cam tot ce se publică în domeniu, iar despre ce citesc scriu, fiind oarecum în cunoștință de cauză.
Vorbind despre cele mai noi experiențe din SF-ul anglo-saxon, un comentator amabil al acestora, britanicul Paul Kinkaid, observă în ele o radicală schimbare de viziune și de ton în comparație cu lucrările clasice ale genului, cele animate de orgoliul triumfului american.
Dacă îmi amintesc bine, am fost martorul pătrunderii modei punk în SF-ul românesc pe la sfârșitul lunii septembrie 1979, într-un tren care mă ducea de la Cluj la Oradea, unde urma să se desfășoare cea de-a IX-a Convenție națională a încă puținelor cenacluri de specialitate existente pe atunci. Tocmai apăruse la Iași „Cenaclul de anticipație ce avea să-și schimbe curând numele în mai gloriosul „Quasar, iar studenții antrenați în aventura lui incipientă dădeau și ei buzna la așa-zisa „consfătuire pe țară, prilej de a-și cunoaște rivalii de la cluburile mai vechi și de a se impune în fandom cu ideile lor proaspete, deliberat extravagante.
Scriind printre primii, dacă nu cumva cel dintâi, despre romanul Insula pescăruşilor de Mircea Liviu Goga, Cristian Mihail Teodorescu făcea, între altele, şi o observaţie privitoare la limbajul folosit de personaje. Trebuie să precizez mai întâi că e vorba de nişte tineri din zilele noastre, studenţi cu preocupări în domeniul computerelor şi al realităţii virtuale, dar care ţin să reediteze formula „crailor de Curtea Veche până într-atâta, încât îi şi găsim în roman numiţi Pantazi, Paşadia, Pirgu, iar uneori le scapă din gură chiar expresii memorabile preluate la modul „interactiv de la Mateiu I. Caragiale.
Se aude că Google, corporația-mamut specializată în furnizarea de servicii și produse pe Internet, lucrează de zor la un proiect colosal: digitalizarea întregului fond de carte scrisă și tipărită vreodată, pretutindeni în lume. Iar operația aceasta uluitoare nu se face de amorul artei, ori în interesul vreunei arhive secrete, ci pentru a pune la dispoziția oricui din lumea largă tot ce-și dorește să vadă și să consulte din patrimoniul cultural produs și consemnat tipografic de omenire în ultimele vreo cinci-șase sute de ani.
Că în cazul lui Ray Bradbury ceva nu era în regulă din punctul de vedere al fanului pur și dur s-a putut vedea încă de la debutul său cu povestiri în revistele americane specializate. Nu e întâmplător faptul că un cunoscut distribuitor de glorii din Epoca de Aur a genului, John W. Campbell Jr., care și-a legat de nume promovarea publicistică a debutanților Robert Heinlein, Isaac Asimov, Theodore Sturgeon și A.E. van Vogt, nu și-a deschis paginile revistei sale Astounding Science Fiction și pentru tânărul provenit din mica localitate Waukegan din statul Illinois, pe care acesta o pomenește frecvent sau o descrie aluziv în unele dintre anticipațiile sale.
Pentru sefistul român, șansa de a fi tradus în engleză și circulat în mediile internaționale pare să fie realizarea maximă a vieții lui. Și, în orice caz, ar fi o realizare de care trebuie să se țină seama, chiar dacă textul sau textele traduse nu ajung întotdeauna, ori, mai precis, ajung prea rar, eventual niciodată, acolo unde SF-ul tradus în engleză și publicat astfel ar putea fi încununat cu laurii celei mai mari performanțe: în chiar miezul universului contemporan al genului, în Statele Unite. Știm însă foarte bine că America are o întreagă industrie de specialitate, profilată, ca și celelalte industrii ale continentului respectiv, pe afaceri și pe profit.
Dacă n-ați găsit încă acel dar perfect de pus sub brad pentru o persoană dragă, iată zece sugestii de cadou:
Dacă aș fi un autor de SF așa-zis clasic, care scria pe la începuturile aventurii spațiale a omenirii, cred că aș avea destul de puține variante de subiect. Ar trebui să-mi imaginez neapărat o călătorie cosmică, cel mai probabil spre Marte, întrucât călătoriile spre Lună le-au abordat consistent alții înaintea mea, începând cu Jules Verne și Wells, continuând cu Henric Stahl la noi și atâția alții în SF-ul mondial. Aș alege, deci, o expediție spre Marte, cu un echipaj economicos din punct de vedere numeric, fiindcă nu mi-aș putea închipui că în zorii explorărilor cosmice veritabile s-ar putea trimite în spații un oraș întreg. Mi-aș urmări echipajul pas cu pas, încercând să schițez pentru unii dintre astronauți, dacă nu pentru toți, o mică psihologie de campanie și un conflict.
În mai puțin de o săptămînă, în capitală, va avea loc cea de a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la București (FILB), un proiect independent, inițiat în 2008, de Oana Boca (manager cultural), alături de scriitorii Bogdan-Alexandru …
Perioada sărbătorilor e pentru mine un soi de chin, pentru că la început încerc să iau pentru fiecare un cadou special, spectaculos, memorabil. Și am o tonă de idei, dar fie nu găsesc mărimea, fie nu-mi place culoarea, fie parcă nu e momentul, fie mă răzgândesc...Nu știu cum fac, dar după ce fac lista de beneficiari ai darurilor, bugetul, opțiunile....pentru cei mai mulți dintre ei cumpăr cărți. Și apoi tremur de nerăbdare să le citească, să-mi spună cum au fost, dacă mai vor și la anul...tot cărți.
Am mai spus asta cândva: colaborările între autori în vederea producerii unei scrieri comune încerc să le înțeleg, nu din principiu, ci pentru simplul fapt că le descopăr din când în când existența. Dar asta nu înseamnă că le și accept cu mare entuziasm. Și niciodată când e vorba de mine, fiindcă am ajuns de mult la concluzia că o asemenea formulă nu mi se potrivește. Uneori trebuie să constat că nu li se potriveau nici altora, deși le-au practicat: dovadă rezultatul adesea mediocru al unor osteneli conjugate, născute probabil din dorința de a construi un subiect mai repede și mai bine. Mă feresc să generalizez, fiindcă există și exemple lăudabile, nu intră totul în unul și același tipar. Unele colaborări artistice au fost chiar strălucite, bunăoară cea dintre Ilf și Petrov, în literatura generală, sau, venind la science-fiction, dar rămânând tot pe terenul limbii ruse, opera celor doi frați Strugațki, Arkadi și Boris.