Excelența Sa Ambasadorul Suediei Anders Bengtcén a acceptat să răspundă câtorva întrebări despre spațiul cultural nordic, înainte de Târgul de Carte Gaudeamus 2013, care va avea ca invitați de onoare Țările Nordice.
Păsările galbene de Kevin Powers este o carte pentru suflete puternice. O carte care poate convinge pe oricine că războaiele sunt inutile și nu vor avea vreodată o justificare acceptabilă.
Cartea tuturor intențiilor de Marin Mălaicu-Hondrari a fost una dintre revelațiile literare ale anului 2008, iar Apropierea, în 2010, a confirmat talentul autorului. Acum apare Lunetistul, un roman-meditație despre iubire, tragismul relațiilor de familie, înstrăinare și regrete. Un roman plin de tandrețe și erotism, cu o structură cu totul inedită, în care autorul renunță la prudență și se expune riscurilor, așa cum Lunetistul renunță la precauții, iese din ascunzătoare și încearcă să-și trăiască viața. O lansare care se apropie, pe 3 octombrie, la Libraria Bastilia.
Sunt întâlniri pe lumea asta care îți deschid mintea și sufletul. Nu neapărat întâlniri cu persoane, pot fi cărți, opere de artă, spectacole ș.a. Așa m-am întâlnit eu cu The Gift of Now și Sub pomul de scorțișoară, două cărți pe care nu am cum să vi le pun într-un discurs de librar...„Cumpărați-le pentru că..., dar pe care vi le recomand, dacă sunteți în căutarea unor momente doar cu voi, pentru voi.
În cărțile sale femeile îşi trăiesc viaţa intens, parcă desprinse de tot ce se petrece în jur. Dar, chiar dacă întâmplările mărunte le absorb întreaga fiinţă, ele sunt în stare să iubească în chip sublim, dar şi ridicol, să creadă în ceea ce e mai înalt, dar şi în ceea ce se dovedeşte derizoriu, să-şi suporte cu stoicism, dar şi cu umor, sărăcia şi bolile.
Nora Iuga te copleșește. E o prezență magnetică și, dacă îi citești și cărțile, nu poți să îți reprimi dorința de a locui măcar o zi în mintea ei – adică eu nu pot. E o autoare de a cărei operă te apropii cu pași mici și ezitanți, nu pentru că scriitura i-ar fi prea prețioasă, nu pentru că n-ai înțelege ce-a vrut să-ți spună, ci pentru că îți ocupă mintea și îți tulbură sufletul. Eu am citit mai întâi Săpunul lui Leopold Blom, acum vreo două decenii, apoi am sărit din carte-n carte. N-aș recenza un volum de Nora Iuga pentru că mi-aș rupe vraja – sunt stări pe care nu le-aș povesti nimănui. Dar recomand Nora Iuga oricui vrea să-și desțelenească mintea.
Libertatea de a iubi de Uzma Aslam Khan este o critică a unui univers dezorganizat și brutal, dominat de lipsuri și cruzime, unde terorismul și răpirile devin o realitate cotidiană, dar este, în același timp, și o carte a speranței …
Joël Dicker este un scriitor în plină ascensiune, care a cunoscut un succes aproape instantaneu după lansarea romanului Adevărul despre cazul Harry Quebert. Cartea sa a prins la un public larg, iar cei mai acerbi critici i-au reproșat mai ales că a plasat acțiunea romanului în State, deși e autor francez.
De ce se îndrăgostesc străinii de România, ce-i motivează și ce experiențe au avut aici? Mulți vin la studii, cu afaceri, din motive personale sau umanitare și, deși sunt convinși că vor rămâne doar un timp, la un moment dat își dau seama că nu mai vor să plece acasă. În pofida obstacolelor întâlnite (de la infrastructură la fiscalitate, de la sistemul sanitar la cel educațional și multe altele), ei descoperă oportunități și frumuseți pe care nu le găsesc în țările natale.
Cum repară soldatul gramofonul este povestea unei copilării obișnuite, întrerupte de războiul din fosta Iugoslavie, un conflict pe care nimeni nu-l numește, preferând să se refere la el ca la un eveniment exterior care „sevaterminaîncurând. Naratorul, Aleksandar, este un soi de ucenic vrăjitor, un copil cu o imaginație prea bogată, care își atrăgea mustrările profesorilor în vremurile când „toate erau la locul lor. Dar această hiperimaginație, împreună cu harul povestitului, îi va permite să reînvie în timpul exilului o țară ce nu mai figurează pe nici o hartă, cu o limbă ce nu mai este prezentă în nici un dicționar.
Sahar Delijani s-a născut în închisoarea Evin din Teheran, în 1983. Atunci părinții săi fuseseră arestați pentru activism politic, într-un context social în care oricine nu se exprima în favoarea regimului era considerat suspect. De la acest moment începe și povestea pe care ne-o spune în Copiii arborelui de jacaranda, o carte greu de încadrat într-o categorie anume, căci e mai mult o istorie de familie pusă într-un scenariu foarte puțin ficționalizat.
Alexandru Tomescu a dovedit că poate îmblânzi orice formă de muzică, mai ales după proiectul „Paganini – înger sau demon, care a marcat un hotar în cariera lui. A fost momentul în care violonistul şi-a regândit identitatea şi care marchează o cotitură radicală în drumul pe care Alexandru Tomescu a pornit acum câţiva ani, acela spre schimbarea percepţiei existente în România asupra muzicii clasice. De când a revenit în ţară, după studii în Elveţia şi Statele Unite ale Americii, Alexandru a demonstrat că muzica clasică este o fereastră spre armonia cu sine şi cu celălalt, o lume deschisă tuturor şi că fiecare merită şansa de a o explora.