Interviuri | BookMag

Nora Iuga: „Mulți mă plac, puțini mă cred!“

Nora Iuga te copleșește. E o prezență magnetică și, dacă îi citești și cărțile, nu poți să îți reprimi dorința de a locui măcar o zi în mintea ei – adică eu nu pot. E o autoare de a cărei operă te apropii cu pași mici și ezitanți, nu pentru că scriitura i-ar fi prea prețioasă, nu pentru că n-ai înțelege ce-a vrut să-ți spună, ci pentru că îți ocupă mintea și îți tulbură sufletul. Eu am citit mai întâi Săpunul lui Leopold Blom, acum vreo două decenii, apoi am sărit din carte-n carte. N-aș recenza un volum de Nora Iuga pentru că mi-aș rupe vraja – sunt stări pe care nu le-aș povesti nimănui. Dar recomand Nora Iuga oricui vrea să-și desțelenească mintea.

Uzma Aslam Khan: „Reziliența poate înflori în mocirla morții și a disperării“

Libertatea de a iubi de Uzma Aslam Khan este o critică a unui univers dezorganizat și brutal, dominat de lipsuri și cruzime, unde terorismul și răpirile devin o realitate cotidiană, dar este, în același timp, și o carte a speranței …

Joël Dicker: „Am vrut să scriu mai mult despre relația interioară dintre Nola și Harry“

Joël Dicker este un scriitor în plină ascensiune, care a cunoscut un succes aproape instantaneu după lansarea romanului Adevărul despre cazul Harry Quebert. Cartea sa a prins la un public larg, iar cei mai acerbi critici i-au reproșat mai ales că a plasat acțiunea romanului în State, deși e autor francez.

Sandra Pralong: „România? Mi-aș dori să fie condusă cu infinit mai multă minte, suflet și mai ales onestitate“

De ce se îndrăgostesc străinii de România, ce-i motivează și ce experiențe au avut aici? Mulți vin la studii, cu afaceri, din motive personale sau umanitare și, deși sunt convinși că vor rămâne doar un timp, la un moment dat își dau seama că nu mai vor să plece acasă. În pofida obstacolelor întâlnite (de la infrastructură la fiscalitate, de la sistemul sanitar la cel educațional și multe altele), ei descoperă oportunități și frumuseți pe care nu le găsesc în țările natale.

Saša Stanišić: „Nu cred că un scriitor trebuie să dovedească ceva cuiva“

Cum repară soldatul gramofonul este povestea unei copilării obișnuite, întrerupte de războiul din fosta Iugoslavie, un conflict pe care nimeni nu-l numește, preferând să se refere la el ca la un eveniment exterior care „sevaterminaîncurând. Naratorul, Aleksandar, este un soi de ucenic vrăjitor, un copil cu o imaginație prea bogată, care își atrăgea mustrările profesorilor în vremurile când „toate erau la locul lor. Dar această hiperimaginație, împreună cu harul povestitului, îi va permite să reînvie în timpul exilului o țară ce nu mai figurează pe nici o hartă, cu o limbă ce nu mai este prezentă în nici un dicționar.

Sahar Delijani: „Pasajele despre părinții mei au fost foarte solicitante din punct de vedere emoțional“

Sahar Delijani s-a născut în închisoarea Evin din Teheran, în 1983. Atunci părinții săi fuseseră arestați pentru activism politic, într-un context social în care oricine nu se exprima în favoarea regimului era considerat suspect. De la acest moment începe și povestea pe care ne-o spune în Copiii arborelui de jacaranda, o carte greu de încadrat într-o categorie anume, căci e mai mult o istorie de familie pusă într-un scenariu foarte puțin ficționalizat.

Alexandru Tomescu: „Sunt mândru că sunt român”

Alexandru Tomescu a dovedit că poate îmblânzi orice formă de muzică, mai ales după proiectul „Paganini – înger sau demon, care a marcat un hotar în cariera lui. A fost momentul în care violonistul şi-a regândit identitatea şi care marchează o cotitură radicală în drumul pe care Alexandru Tomescu a pornit acum câţiva ani, acela spre schimbarea percepţiei existente în România asupra muzicii clasice. De când a revenit în ţară, după studii în Elveţia şi Statele Unite ale Americii, Alexandru a demonstrat că muzica clasică este o fereastră spre armonia cu sine şi cu celălalt, o lume deschisă tuturor şi că fiecare merită şansa de a o explora.

Jan Koneffke: „Iubesc România pentru frumusețea peisajelor, literatură și pentru mulți dintre oamenii săi“

Probabil ca buna imagine a României în lume și discursul onest despre calitățile acestui neam nu mai țin de apartenența genealogică la acest spațiu. Ele sună mai bine în gura unui străin care vine aici din curiozitate – sau din iubire – și ajunge să ne cunoască. Și ne apreciază pentru ce suntem și cum suntem.

Siri Hustvedt: „Încep să simt forma și muzicalitatea unei cărți pe măsură ce o scriu“

Este una dintre cele mai aclamate eseiste americane și o autoare de ficțiune care își provoacă cititorii la autoanalize interioare.

Madeline Miller: „În fiecare zi, pe prima pagină a ziarelor este o Iliadă“

Romanul semnat de Madeline Miller ar trebui să fie inclus în lista lecturilor școlare pentru studiul istoriei antice. Nu pentru că este vorba de legendarul erou Ahile, ci pentru că pune într-o altă lumină episoade mitologice cunoscute, precum războiul troian, facilitând înțelegerea acestora dincolo de constrângerile textelor antice. Pentru că, să fim sinceri, nu sunt prea mulți tinerii care ar renunța la un surfing pe net sau la o întâlnire la mall pentru a citi Homer, Eschil sau Virgiliu. Și mai puțini sunt aceia care au habar de Iliada și Odiseea, ori pot face referire la un personaj mitologic într-o conversație.

Pascal Bruckner: „În 2013 am impresia că trăiesc în atmosfera dickensiană din Oliver Twist“

Casa îngerilor este romanul scris de Pascal Bruckner după o pauză de șapte ani. Un roman despre decadența pariziană și aventurile unui cavaler modern al tristei figuri, Antonin Dampierre, în încercarea sa naivă de a scăpa de cerșetorii care invadează orașul. O carte despre singurătate, idealuri stupide, eroziune socială, ascensiune și decădere. Un interviu în exclusivitate cu Pascal Bruckner, despre Paris, cerșetori, caritate, țigani, lectură și literatură.

Vanessa Diffenbaugh: „În roman am vrut să explorez latura psihologică a trăirii în ne-iubire“

Victoria este o tânără singură pe lume care se străduiește să supraviețuiască fără sprijin. Fără familie, fără bani, fără un acoperiș deasupra capului. Singura ei avuție sunt câteva haine și câteva cărți despre limbajul victorian al florilor. Pentru că nu avut niciodată un cămin, pentru că nu a simţit niciodată dragostea maternă, Victoria, un copil abandonat, nu poate rosti cuvântul „mamă, nu ştie ce înseamnă „acasă. Acum Victoria nu crede în nimic şi nu se încrede în nimeni. Nu are prieteni, dar are un dar aparte: în mâinile ei, florile parcă prind viaţă. După ce primește confirmarea că buchetele ei vindecă suflete și dau speranță acolo unde nu mai era decât deșert, începe și ea ucenicia prieteniei şi a sentimentelor.

Categorie: Interviuri