Storytellers of Sweden este o transmisie online pentru cititorii de literatură suedeză din întreaga lume. De la Tokio până în Mexico City, cititorii pot urmări prezentările scriitorilor suedezi de succes și le pot pune întrebări pe Twitter, la #storytellers. Evenimentul include și o prezentare a vieții și operei celebrului autor August Strindberg, precum și multe prezentări ale urmașilor săi literari, scriitorii care alcătuiesc noul val suedez, cei ale căror romane au concentrat atenția agenților literari și a editurilor din întreaga lume către genurile crime, noir, thriller „made in Sweden.
Totul a început în 2009, când Fundația Bill & Melinda Gates a adus în România programul Biblionet. Program care până în februarie 2012 a instruit 2175 de biblliotecari și a echipat peste 1500 de biblioteci publice din întreaga țară cu 6460 de calculatoare. Dincolo de cifre, programul Biblionet redă bibliotecilor publice locul vital în inima comunităților.
Prima zi de Gaudeamus înseamnă, la fiecare ediție, reîntâlnirea dintre editurile și oamenii care vin să-și vândă cărțile și cititorii pasionați, care așteaptă astfel de evenimente cu sufletul la gură (știu, nu mai sunt atât de mulți, dar cum speranța moare ultima...). Anul acesta parcă sunt mai multe edituri mici care au avut curajul să parieze pe întâlnirea față în față cu cititorii și pe promovarea directă a producțiilor lor editoriale. Veți găsi un târg care pare mai ofertant, mai bogat, dar asta doar pentru că la parter, în centru, standurile sunt puțin altfel poziționate și amenajate, iar inelele sunt mai ocupate.
După cum știți la Gaudeamus 2012 ar trebui să aibă loc nu mai puțin de 650 de evenimente. Cum să le alegi pe cele mai interesante și cum să poți asista la cât mai multe? Ca să vă ușurez alegerea, o să fac o trecere în revistă a celor mai notabile apariții editoriale, astfel încât, chiar dacă nu ajungeți la lansare, să știți unde găsiți cartea sau cărțile care vă interesează. Încep cu editurile mari, care și de data aceasta s-au pregătit temeinic pentru întâlnirea cu cititorii.
Cu un concept unic în peisajul târgurilor de profil din lume – definit de alianța între carte și radio – Târgul GAUDEAMUS se anunță a fi şi în acest an un adevărat festival cosmopolit al cărții!
Sfaturile lui Lewis Carroll pentru redactarea corespondenței, cuprinse în volumul Scrisori pentru Alice. Opt sau nouă sfaturi înțelepte pentru compunerea scrisorilor, lansat de editura Gramar la Târgul Gaudeamus, au suscitat mici polemici. Generate nu de faptul că aceste sfaturi ar fi acum cumva demodate, căci nu mai scrie aproape nimeni o scrisoare obișnuită, ci pentru că stilul de scriitură al lui Carroll lasă loc de interpretări, ironii, jocuri de cuvinte – multe dintre ele intraductibile în română.
Se pare că în sfârșit Grupul Editorial Trei a epuizat seria Millennium, căci vânzările de la Gaudeamus 2011 arată că publicul a ales cu totul altceva. Titluri la fel de savuroase, de incitante, de interesante, mai ales la ficțiune.
Nemira ocupă locul al treilea în topul preferinţelor cititorilor la Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură 2011. Editura şi-a aşteptat cititorii cu peste 700 de titluri, noutăţi editoriale, zeci de pachete cadou şi oferte speciale.
Chiar dacă editura Litera este cunoscută mai ales pentru dicționarele, enciclopediile, cărțile educative și colecția BPT, la Gaudeamus 2011 a reușit să își impună poziția de publisher remarcabil de ficțiune.
Câteva zeci de noi titluri, reduceri de preţ între 15 şi 50%, un concurs având drept premiu o consultaţie gratuită la dr. Mihaela Bilic, opt evenimente în care s-au lansat 12 titluri, alături de o preocupare atentă pentru modul de amenajare a standului – acestea au fost, pe scurt, lucrurile pe care echipa Curtea Veche Publishing le-a pregătit cititorilor la această ediţie a târgului de carte Gaudeamus.
Humanitas a mers şi la această ediţie de Gaudeamus pe reţeta clasică a personalităţilor cu priză la public, gen Neagu Djuvara, Andrei Pleşu, Lucian Boia, Dan C. Mihăilescu, Mircea Cărtărescu şi nu a greşit, vânzările au fost foarte bune.
Nici nu s-a încheiat bine prima zi a Târgului Gaudeamus că editurile mari au început să facă bilanţul vânzărilor. Grupul Editorial Corint a vândut foarte bine atât noutăţi, cât şi titluri din anii trecuţi, prezente acum în oferte foarte prietenoase. O carte foarte puternică, Mânie şi orgoliu, de Oriana Fallaci, este bestsellerul editurii Corint.