BookMag. Oameni mari despre cărți bune
Mă bucur să vă dăruiesc, în exclusivitate, un fragment dintr-o carte recent apărută în colecţia Biblioteca Polirom, seria Actual: Insula Tokyo, de Natsuo Kirino. E un roman spectaculos, intens, despre imaginea feminității, despre seducție și despre raporturile de forță care se nasc într-o comunitate mică în lupta pentru supraviețuire.
Vară, cald, caniculă. Și dau peste o carte cool, cu un titlu care se potrivește la fix acestor zile fierbinți: Pe uscat sau cu paharul plin. Călătoriile unui băutor de Lawrence Osborne (ed. Publica). Autorul este, poate, unul dintre cei mai erudiți călători și băutori contemporani (sper că volumul de față clarifică nuanța subtilă dintre băutor și consumator de alcool), iar povestea pe care o spune este o încercare de a-și rezolva ceea ce el numește „o criză personală, o curiozitate privată, luându-și câteva luni pentru a se „drege după o serie de episoade alcoolice.
Mi-am petrecut după-amiaza de ieri citind Exorcizat, de Radu Găvan. O carte în care nu se întâmplă multe, acțiunea e mai degrabă liniară, dar personajul principal te ține alături de la început până la final. Un roman psihologic, introspectiv, despre frici, demoni, disperare, supraviețuire, iubire.
Acțiunea romanului lui Sebastian A. Corn, Ne vom întoarce în Muribecca (editura Nemira, 2014) se petrece undeva, într-un colț necunoscut al junglei amazoniene.
Povestea vraciului Arseni începe într-un sat rusesc, în secolul în care Apusul cunoştea binefacerile Renaşterii şi ale tiparului inventat de Gutenberg. Totuşi, în lumea răsăriteană contemporană cu înflorirea artei renascentiste, lumina curiozităţii nu dezvăluia un om aflat în centrul Universului şi al cunoaşterii, ci se rasfrângea peste nuanţele blajine ale unei picturi naive ce înfăţişea cuminţenia fiinţei umane într-un Ev Mediu târziu, cu accente slave, în care deschiderea perspectivei nu era cunoscută, deoarece oamenii cotropiţi de smerenie ţineau mai mult capul în pământul resemnării prevăzătoare şi atemporale.
Ești într-o lume plină de primejdii: creeperi, lavă, zombi, schelete, păianjeni. Toate te atacă pe neașteptate, iar pe unele le poți învinge cu greu. Dar la apusul soarelui, dacă încă mai ai târnăcopul sau vreo altă unealtă ori armă la tine, înseamnă că ai supraviețuit.
L-am descoperit pe Garfield cel din cărțile cu benzi desenate acum vreo doi ani. Mi se pare foarte amuzant, sarcastic, deștept și...cam pofticios. Acum, pentru că am și eu o pisică, pe Tara, pot să vă spun că unele dintre mutrele și privirile ei parcă seamănă cu ale lui...
Testul Fierului este prima carte din seria Școala de magie Magisterium, de Holly Black și Cassandra Clare. Eu am primit-o de la o prietenă a mamei mele și, deși e o carte pentru copii cu vreo trei ani mai mari, am început să o citesc pentru că m-a atras coperta și pentru că aflasem că e o lectură superinteresantă. Și chiar așa a fost, am citit-o și recitit-o, îmi plac personajele și abia aștept volumul al doilea.
În Zei americani, de Neil Gaiman (Editura Paladin) Shadow Moon - un nume interesant, nu-i așa? -, un deținut care urma să fie eliberat peste câteva zile, este chemat la directorul închisorii, care îi aduce la cunoștință că va fi eliberat mai devreme, ca să poată să participe la înmormântarea soției sale, Laura, care tocmai murise într-un accident de automobil. Ulterior, Shadow va afla că Laura murise în timp ce făcea sex cu cel mai bun prieten al său. Ca atare, Shadow se pomenește fără familie, fără prieteni - singur pe lume. În aceste condiții - în care nu-l mai lega nimic de ținuturile natale, eroul nostru acceptă oferta unui personaj bizar (numit Wednesday) de a-l însoți prin America, în calitate de bodyguard.
Trecutul şi prezentul se amestecă în mintea mea printr-un fenomen de supraimprimare este citatul prin care ai putea să comprimi atmosfera din romanul Călătorie de nuntă, definitoriu pentru întreaga lume din cărţile scrise de Patrick Modiano, unde personajele scăpate ca prin minune din Parisul ocupat de nazişti devin umbre ale prezentului, în căutarea unei identităţi pe care o vor compusă doar din nostalgia zilelor în care s-au simţit fericiţi, apăraţi într-un timp subiectiv, cu propriile reguli.
În Bulevardele de centură, Patrick Modiano este un fotograf talentat, ale cărui instantanee legate de Parisul decadent şi labirintic amintesc de priceperea acelor pictori impresionişti capabili să găsească ora perfectă când o îmbinare irepetabilă între culoare şi lumină putea scoate la suprafaţă doar un anumit sentiment, o anumită atmosferă fluidă, greu de transpus în cuvinte.
Pământ. Acum. Astăzi. Mâine. Jocul Final e real, Jocul Final a început. Viitorul e nescris. Ce va fi va fi. 12 Jucători. Tineri, dar din seminţii străvechi. Din care se trage toată omenirea. Şi care au fost create şi alese cu mii de ani în urmă. De atunci ei se pregătesc neîncetat.